Bistriţa a strălucit la Campionatul Naţional de Culturism şi Fitness, Târgu Mureş

Casa de Cultură a Studenţilor din Târgu Mureş a găzduit Campionatul Naţional de Culturism şi Fitness, etapa zonală C, cu concurenţi din Bistriţa-Năsăud, Mureş, Alba, Sibiu, Harghita şi Braşov. În urma jurizării la Men's Physique Juniori (plus 175 cm), locul I a fost obţinut de bistriţeanul Cătălin Sebastian Dura, care a fost declarat şi câştigător Open.
Cătălin este, în momentul de faţă, angajat al Armatei, la Sibiu, iar în timpul liber instructor la Centurion Gym. „Fitness-ul este pasiunea mea, mă antrenez singur, dar mă ajută un prieten mai experimentat cu sfaturi, când am nevoie. Nutriţia este pe primul loc în cazul meu. Mulţumesc celor care au fost alături de mine Vlad Paul Moscoliuc ,Lucia Chifa Cotul, Anghel Zăpârţan, Mazilu Marius şi, bineînţeles familia”, ne-a declarat Cătălin. Săptămâna aceasta, Cătălin va fi prezent la Iaşi pentru finala Campionatului Naţional.
Pe podium, deţinător al Locului I la Men's Physique Seniori şi câştigător Open, la categoria 80 plus, a fost şi Cristian Becheş. Bistriţeanul a venit din Danemarca special pentru concurs şi ne-a declarat că în septembrie va reveni la Naţionalele de la Sibiu. De asemenea, se gândeşte mai departe la calificarea pentru Campionatele Europene ce vor fi în Iugoslavia.
În Corpul de arbitrii a fost prezentă şi bistriţeanca Lucia Cotul care ne-a declarat: „A fost un campionat extraordinar de bine organizat de colegul nostru Sebastian Popovici din Târgu Mureş, cu sportivi de înaltă clasă, printre cei mai buni din ţară.La eveniment a fost prezent şi preşedintele Federaţiei Române de Culturism şi Fitness - Gabriel Toncean, alături de secretarul general al Federaţiei – Alexandru Badea. Sunt bucuroasă că Bistriţa a obţinut patru medalii prin Sebastian Cătălin Dura şi Cristian Becheş. Este o muncă titanică să reuşeşti asemenea performanţe, motiv pentru care îi felicit pe sportivii noştri”.
Felicitări bistriţenilor noştri !

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5