Bistriţa-Paris, arcul de triumf al poeziei

Bucuria de a întâlni Parisul nu poate fi explicată prin cuvinte. Poate doar prin trăiri. Imaginile care se derulează ca în vis sunt impresionante. Un oraş al arhitecturii, în care minţi sclipitoare au dat locului nemurire.
Întâlnirea cu Parisul s-a datorat, în primul rând, doamnei Victoria Fătu Nalaţiu, care înscriindu-se la concursul Asociaţiei Europoazia a reuşit performanţa de a câştiga Premiul II. Să participi la un eveniment derulat de Asociaţia Rencontres Europeennes - Europoesie şi UNICEF, la Primăria Paris, nu poate fi decât impresionant. Joel Conte, preşedintele asociaţiei, a reuşit să aducă sub sigla prieteniei şi scrisului autori din Franţa, România, Belgia, Japonia, Canada, Elveţia, Italia, Bulgaria şi din toată Africa francofonă. Atâtea culturi adunate sub arcul de triumf al prieteniei. O gală în care România a fost reprezentată cu cinste, pe masa trofeelor date invitaţilor tronând şi clopul cu păun, dus ca simbol al zonei noastre. În acelaşi cadru al premierii poetei Victoria Fătu Nalaţiu au fost lansate revista Conexiuni şi antologia Scriitori Bistriţeni-varianta franceză, ambele aparţănând Sociatăţii Scriitorilor Bistriţeni, preşedinte Elena M. Cîmpan. M-am bucurat să fiu în expoziţia UNICEF cu volumul de poezii Noduri în haos, apărut la Editura Eurobit Timişoara, ediţie româno-engleză-franceză, dar şi să recit în impresionanta sală de festivităţi a Primăriei Paris. Sunt clipe pe care nu le poţi uita, pe care, cu siguranţă, le vom repeta, prin invitarea scriitorilor francezi la noi, la Bistriţa, pentru a vedea frumuseţile acestor locuri.
Victoria Fătu Nalaţiu, scriitoarea atât de dragă nouă, a reuşit să construiască o punte culturală de care va trebui să avem grijă. Scrisorile de apreciere pentru cultura noastră au venit la scurt timp după întoarcerea în ţară, astfel încât lucrurile stau foarte bine. Joel Conte, Isabelle Jasmin, Francoise Labadie sunt, de acum, prietenii noştri.
Turnul Eiffel - simbolul Parisului, Arc de Triomphe - monument din centrul Place de l'Étoile, comemorând victoriile Franței și onorând pe cei care au murit în luptă, Les Invalides - Muzeu și loc de veci pentru mulți soldați francezi și pentru Napoleon, Conciergerie - închisoare foarte veche unde mulți membri ai regimului monarhic au stat înainte de moartea lor la revoluția franceză, Palais Garnier - sediul Operei din Paris, Catedrala Notre-Dame pe Ile de la Cité, Sorbonne - universitate faimoasă, fondată în Evul Mediu, Statuia Libertății - o versiune mai mică a statuii din portul din New York pe care Franța a dăruit-o Statelor Unite în 1886, Pantheonul din Paris - biserică și mormânt al celor mai mari personalități ale Franței, Luvrul - un muzeu enorm care găzduiește foarte multe opere de artă, inclusiv pictura Mona Lisa și statuia Venus din Milo, Muzeul Orsay - un muzeu de artă găzduit într-o gară din secolul XIX convertită, și care conține în special opere impresioniste, nu pot decât să te ducă într-o altă lume. În care nu mai contează decât frumuseţea artei. Sena dă un farmec aparte metropolei. Aici, pe malurile vestitei ape, şi-au urat jurăminte mii de tineri. Nu degeaba Parisul a primit supranumele de “Oraşul Îndrăgostiţilor”. Orașul Luminilor zâmbeşte.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5