Bistriţa, ian.’91

O scenetă care pleacă de la o păţanie reală prin care a trecut marele scriitor francez – H. Balzac. Aşadar, nişte hoţi intră în odaia unui om cultivat, dar sărac.

-“Ce căutaţi voi în sertare?”, îi întreabă gazda trezită din somn. Hoţii amuţesc. “Păi, mă, tâmpiţilor, eu ziua nu găsesc nimic în sertare, ce să găsiţi voi, noaptea?” “S-o ştergem!”, hotărâră hoţii cu voce tare. “Staţi acum! Am nişte tărie , că şi-aşa m-aţi trezit. Mi-e urât să beau de unul singur. Staţi să vă servesc cu câte-un păhărel!”

-Păi, noi, nu…

-Acum, dacă tot mi-aţi făcut o vizită, hai, luaţi loc! (Hoţii se aşează la masă cam stânjeniţi. Gazda vine cu o sticlă de băutură şi umple trei păhărele. Beau. Hoţii încă nu s-au dezmeticit.

-Şi mai aveţi vizite programate pentru noaptea asta?

-Noi?…

-Sau vă mulţumiţi doar cu câte-un client?

-Cam aşa ceva…

-Şi de ce v-aţi oprit în astă noapte tocmai la mine?

-Am auzit că aţi moştenit un milion…

-Eu?!

Râde în hohote şi scoate nişte bocanci răi de sub masă. Îi vedeţi? De cinci ani umblu cu ei rupţi!

-Ştim, dar am crezut că sunteţi aşa, mai excentric. Mai sunt bogaţi nebuni care umblă în zdrenţe.

-Poate, dar eu nu-s nici bogat, nu-s nici nebun şi chiar umblu în zdrenţe. Sticla asta de coniac am căpătat-o. Pâine n-am, dar de băutură mai fac rost.

(Până la urmă se beţivesc şi gazda se face prieten cu hoţii).

-Mai poftiţi pe la mine!, zice gazda la despărţire.

-Când?, întreabă hoţii. Ziua sau noaptea?

-Oricând, că v-aţi convins şi voi că sertarele sunt şi le veţi găsi întotdeauna goale. Atât ziua, cât şi noaptea.

Ion Moise