Bistriţa Folk, ediţia a XI-a. Jurnalul unui iubitor de folk.

Folk-ul este un gen muzical care presupune autencitate. De 11 ani încoace, mulţumită lui Florin Săsărman, dacă e noiembrie, e Bistriţa Folk.

Au fost doua zile de bucurie pentru bistriţeni, două zile de bucurie pentru cei care iubesc muzica folk, iubesc poezia. Pentru cei care nu înţeleg aceast gen muzical, e strict treaba lor.

Ca o concluzie generală, înainte de a puncta momentele ce mi-au captat atenţia într-un mod deosebit, pot spune atât: pentru folk se trudeşte greu, muzica aceasta are o poveste, gravitate, ritmurile sunt sincere.

Folk-ul e în principiu o muzică a outsider-ilor, a celor care reuşesc să-şi păstreze imaginea intactă dincolo de succes, iar artişti precum Nicu Alifantis, grupul Poesis, Emeric Imre, Ada Milea ştiu cel mai bine că e esenţial să rămâi autentic, dacă vrei să fii credibil.
Şi acum să o luăm pe capitole:

*Capitolul – concurs. La Bistriţa Folk, ediţia a XI-a au fost concurenţi buni. Au fost şi voci mai puţin bune, ca la orice concurs. Chiar dacă festivalul de anul acesta a fost câştigat de Alexandra Sidor, originară din Năsăud, mie, personal, cea mai bună voce mi s-a părut a fi cea a Biancăi Claudia Ciobanu din Cluj-Napoca. Merita să plece acasă cu un premiu, nu cu o diplomă de participare. Dar, juriul e suveran. Sunt convinsă, însă, că sigur vom mai auzi de Bianca Claudia Ciobanu. Are o voce mult prea bună, plus că Bianca mi-a părut a fi o tipă ambiţioasă şi orgolioasă.
Au fost buni şi cei de la Punct şi Virgulă, tot din Cluj-Napoca. M-am bucurat şi eu de bucuria cu care cântau cei doi băieţi, verişori, de undeva din judeţul Suceava, din câte am reţinut, din localitatea Săvineşti, dacă nu greşesc.
Bianca Simona Pop din Bistriţa a fermecat publicul prin timiditate si sensibilitate. Avea un aer uşor stângaci, parcă plutea, nu păşea pe scenă.
Dar, aşa cum am mai spus, la capitolul concurenţi, concurs...Bianca Claudia Ciobanu din Cluj-Napoca trebuie ascultată şi urmărită.

*Vineri, 9 noiembrie. Recitaluri. Florin Săsărman rămâne Florin Săsărman. Rămâne acel Florin Săsărman de la care am obţinut un autograf pe o poză alb-negru. Eram prin clasa a VII-a, parcă, acum mulţi ani. L-am auzit cântând ,,Tata şi caii” a lui Victor Socaciu. Mi-a plăcut aşa mult, am făcut trafic de influenţă şi m-am ales cu un autograf. Era el şi o chitară într-o poză alb-negru, poză pe care am uitat-o în manualul de geometrie, manual pe care îl acele vremuri îl returnam la absolvire. Uram geometria, iar poza cu autograf a lui Florin mai îndulcea acea materie care m-a depăşit. Anii au trecut, am ajuns colegă de conferinţe de presă cu Florin...Mulţumesc Florin şi pentru vorbele frumoase rostite în ceea ce mă priveşte, chiar pe scenă!

*Un alt recital. Tot vineri. Grupul Poesis. Iubesc acest grup. Iubesc liniştea lui Marius Baţu. Iubesc arderea lui Eugen Baboi. Le iubesc modestia cu care se prezintă pe scenă, chiar şi acum.Le iubesc cântecele şi versurile.

*Tot vineri a cântat şi Vali Şerban, bun prieten a lui Florin, prieten al festivalului. Vali Şerban e ca un energizant. Şi atât de liber.

*Sâmbătă, 10 noiembrie. Am ascultat pentru prima dată Grupul Ramuri. Doamne, ce surpriză frumoasă.
Chipuri cunoscute. Chipuri ce radiau de bucurie că sunt pe scenă. Iar fata de la flaut, sensibilitate, eleganţă şi frumuseţe la superlativ. Avea ceva nepământesc în ea şi era atât de tânără! Bravo, grupul Ramuri!

*Ada Milea. Cât adevăr în cântecele sale! Un soi de râsu-plânsu. Iar Ada Milea e Ada Milea. Fabuloasă, nonconformistă şi adevărată. Punct!

*Emeric Set. Sau Emeric Imre. Sau Buna variantă rea sau Nebun de alb. Sau alte şi alte versuri, majoritatea semnate Adrian Păunescu. O voce altfel. O sensibilitate mai altfel. Şi un Răzvan Crivaci, alături de Emeric Imre. Da, aşa cum spunea şi Florin, m-am bucurat foarte tare când am auzit că Emeric Imre va ajunge la Bistriţa în formula Emeric Set. Are piese frumoase, oarecum triste, dar bune de ascultat.

*Vasile Şeicaru. Aşa cum vorbeam şi cu Mihai Cosmin Popescu de la Radio România Actualităţi, Vasile Şeicaru e omul-durere. Poartă în el o greutate, o povară sufletească, lesne de înţeles. Moartea tragică a soţiei sale, chiar dacă a trecut timp, a lăsat urme adânci în suflet, urme şi pe chip. Vasile Şeicaru e un pătimaş, e un tip direct. Se simte asta şi în vorbe, şi în cântece. Vasile Şeicaru e iubit. În rest, nimic nu mai contează.

*Bistriţa Folk, ediţia a XI-a, a mai confirmat, încă o dată, dacă era cazul că folk-ul e iubit, că Florin Săsărman e iubit şi e determinat să meargă mai departe...indiferent de locaţie, indiferent de sponsori mai puţin darnici, indiferent de personaje publice ce nu-şi onorează invitaţiile, indiferent de autorităţi mai mult sau mai puţin cooperante.

Puţini dintre noi ajungem să ne cunoaştem sau să avem o legătură comunitară cu cei care împărţim spaţiul public. Ca să umplem acest gol, trebuie să ne fabricăm un sentiment de apartenenţă, cum e Bistriţa Folk.

*Bistriţa Folk este un eveniment organizat de centrul Cultural Municipal şi ASCRIM, cu sprijinul Primăriei Bistriţa şi Centrului Judeţean pentru Cultură.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5