Săptămâna culturală Constantin Pavel

Bistriţa Bârgăului. Din intimitatea unor întoarceri acasă cu emoţie şi prietenie

Finalul manifestărilor dedicate tenorului Constantin Pavel a aparţinut comunităţii din comuna Bistriţa Bârgăului, locul de naştere al artistului. Numele lui este strâns legat de înfiinţarea Operei Române din Cluj. Drumul până aici, întoarcerea acasă a artistului, demersul doctorului Mircea Gelu Buta, descendent al familiei tenorului Constantin Pavel, toate acesta sunt ingredientele unei poveşti care nu a fost lipsită de intrigi, momente culminante, aşa cum e orice poveste cu suflet. Anii au trecut şi Zilele Constantin Pavel au devenit parte din comunitate. S-au scris cărţi, s-a ridicat un bust din bronz şi poate cel mai important, artistul Constantin Pavel a fost adus acasă…din cimitirul Bellu în curtea bisericii din comuna Bistriţa Bârgăului.

21 mai 2015. Ediţia a VI-a. Totul a început în sala de şedinţe a Primăriei comuna Bistriţa Bârgăului. Oficiile de gazdă le face primarul comunei Bistriţa Bârgăului, Vasile Laba. Spre deosebire de alţi colegi, primarul Vasile Laba a ştiut să îşi gestioneze relaţiile cu politicienii, cu jurnaliştii, cu oamenii de cultură, fără patimă, şi de aceea rezistă acolo unde e. A vorbit scurt şi discret, lăsând mai apoi moderatorii să coordoneze „întâmplarea”. Mărturisesc că am mai participat la o ediţie dedicată tenorului Constantin Pavel, acum doi ani, dacă bine îmi amintesc, tot la invitaţia doctorului Mircea Gelu Buta, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa.

Ediţia din acest an a fost mult mai vie, mai tehnologizată, dar nu au lipsit emoţiile. În prezenţa unor elevi de la Liceul Teoretic Radu Petrescu din Prundu Bârgăului, în prezenţa dascălilor, profesoara Constanţa Neuc, nepoata tenorului Constantin Pavel, a vorbit din preaplinul inimii. Cuvinte rostite cu emoţie, sinceritate şi lacrimi. De dor. Dor de părinţi, plecaţi prea devreme, dor de ai tăi, dor de apartenenţă.

"Doctorul Buta are marele merit de a-l aduce pe Constantin Pavel, acasă, lângă mama lui. Aţi creat pentru mine cele mai scumpe amintiri, dar este prea devreme pentru mine să le răscolesc. Dacă până ieri, spuneam că va fi prima oară când vin la aceste manifestări, singură, un prieten drag mi-a spus: să fii liniştită nu vei fi singură. Mulţumesc Marius Pop, pentru că ai ales să fii alături de mine. Adevăraţii aomeni, prieteni nu te lasă, niciodată, singur. Mulţumesc colegilor şi elevilor de la Liceul Radu Petrescu. Am senzaţia că sufletul meu nu va mai fi niciodată neliniştit”, a mărturisit Constanţa Neuc.

Au urmai poveşti în imagini despre viaţa tenorului Constantin Pavel, poveşti despre familia Monda din Bistriţa Bârgăului, subiectul cărţii lansate. Amfitrioni: profesoara Violeta Păştean şi doctorul Mircea Gelu Buta.

S-a şi cântat cu ajutorul lui Florin Săsărman. A fost un melanj de stări. Lacrimi, umor, spontaneitate, nou, cântec, istorie. Respectând tradiţia, a fost lansată şi o carte : Bistriţa Bârgăului – Lupta familiei Monda pentru biserică, şcoală şi comunitate. Au muncit pentru ca această carte să vadă lumina tiparului, Adrian Onofreiu şi Mircea Gelu Buta. Au vorbit despre carte şi nu numai, autorii, Zorin Diaconescu, Niculae Vrăsmaş, Leon Hogiu. E adevărat, unii au vorbit poate prea mult, dar acest lucru îl sesizez şi la vorbitorii cu experienţă.

Cum oamenii văd oamenii, vorba cântecului, aşa prietenii văd prietenii. Au venit să fie alături de doctorul Mircea Gelu Buta, preoţii Nicolae Feier şi Vasile Beni, dar şi preoţii din comună, inginerul Dan Ţacăl – şeful Ocolului Silvic Bistriţa Bârgăului, Mica Oprea- director executiv în cadrul Consiliului Judeţean şi Reghina Dragotă, directorul financiar contabil al Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa.

După mai bine de două ore, povestea a continuat în curtea spre bisericii din comună cu o slujbă de pomenire la mormântul artistului Constantin Pavel. O întâlnire cu propriul suflet.

Totul s-a încheiat cu un recital oferit de Grupul ,,Pro Opera”- Centrul Judeţean pentru Cultură. A fost o întâlnire de câteva ore, la Bistriţa Bârgăului, dar ore de viaţă adevărată.

Săptămâna culturală Constantin Pavel a fost organizată de Consiliul Judeţean, Primăria comunei Bistriţa Bârgăului, Centrul Judeţean pentru Cultură, Centrul Cultural Municipal, Academia de Muzică ,,Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca şi Rotary Club Bistriţa.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5