BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ STRÂMBA ARE UN AL DOILEA HRAM, CEL AL ”SFÂNTULUI IERARH NECTARIE “

Oricine poposeşte la Strâmba, comuna Josenii Bârgăului, în localitatea de la poalele Heniului va fi cu siguranţă plăcut impresionat de faptul că zilnic, la orele 09,00, clopotele micuţei şi cochetei biserici ortodoxe vestesc indiferent de condiţii şi anotimp începerea de către bunul şi vrednicul părinte paroh Murgoi Ioan-Ştefan a orelor de rugăciune ale căror mesaje răzbat şi se resimt cu putere dincolo de zidurile acesteia chiar dacă nu întodeauna participarea este una directă, nemijlocită. În acelaşi timp, atmosfera tihnită, reconfortantă creată ne reaminteşte de fiecare dată istoricul minunatului lăcaş înălţat cu trudă şi eforturi şi mai cu seamă cu foarte multe riscuri întrucât lucrările s-au efectuat fără autorizaţie, în perioada 12 noiembrie 1983 – 30 septembrie 1989, adică într-o vreme şi o epocă în care în altă parte se translatau sau chiar se demolau biserici pentru a se putea asigura amplasamente pentru obiective cu o utilitate mai mult sau mai puţin discutabilă. Un proces-verbal datat 12 noiembrie 1983 încheiat cu ocazia punerii pietrii de temelie a viitorului sfânt lăcaş indică fără echivoc numele unora dintre principalii ”vinovaţi“ în persoana preacucernicului părinte protopop Simion Creţa al Protopiatului Ortodox Român Bistriţa şi al preacucernicului părinte iconom stavrofor Ioan Suciu din Parohia Ortodoxă Română Rusu Bârgăului actualmente în Parohia Ortodoxă Română ”Sfânta Treime“ Bistriţa, aşa că orice încercări de disculpare şi motivaţii deveneau inutile, iar la o adică erau buni de plată şi puteau fi taxaţi cu duritatea şi după obiceiurile specifice perioadei. Norocul lor, al credincioşilor şi al tuturor celor implicaţi a fost că lăcaşul a fost terminat cu două sau trei luni înainte de 22.12.1989, iar Dumnezeu a voit ca nimeni să nu aibă parte de consecinţe nedorite. După opinia personală şi probabil nu numai, câtă vreme în fruntea judeţului s-a aflat un om de talia fostului preşedinte al Consiliului judeţean Mihai Marina, chemat recent la Domnul, pericolul să se întâmple aşa ceva era mult diminuat chiar estompat întrucât avea un sistem personal de abordare şi soluţionare a problemelor, ce se baza pe o cunoaştere temeinică a realităţilor, îndrăgea truditorii gliei, pe oamenii înţelepţi şi cu iniţiativă, iar în adoptarea deciziilor şi măsurilor primau mult elementele de suflet, în detrimentul interdicţiilor şi a canoanelor vremii. O mărturie în acest sens a constituit-o prietenia pe care a legat-o cu Deac Vasile, fostul primar al comunei Bogdan Vodă (Cuhea), judeţul Maramureş, care a fost în fruntea comunei vreme de peste 30 de ani. În toată această perioadă, fostul primar nu şi-a lepădat portul, duminica şi în sărbători era nelipsit de la slujbele religioase, avea un adevărat cult şi respect pentru istoria, tradiţiile şi obiceiurile specifice zonei. S-a remarcat îndeosebi la prima Conferinţă pe ţară a primarilor comunelor, cea din anul 1971, când după luările de cuvânt, înainte de încheierea acesteia Ilie Verdeţ, fostul prim-ministru român, care conducea lucrările, a întrebat dacă mai are cineva vreo problemă ? Spre surprinderea generală a apărut o solicitare, cea ”Moşului“ din Cuhea, cum era numit de săteni, după profesia consoartei. În costumul său tradiţional de maramureşn, după unele cuvinte introductive a cerut şi a propus în esenţă: ”să lăsaţi ca bunăstarea şi razele luminoase ale noii orânduiri să ajungă şi în comuna Bogdan Vodă întrucât consătenii sunt nevoiţi să cutriere ţara pentru a-şi găsi un loc de muncă........!“. La propunerea lui avea să se înfiinţeze în comună o secţie de producţie industrială, care a asigurat câteva sute de locuri de muncă. Actualmente ”Moşu“ are 90 de ani. Intenţionează să lăse comunei casa sa tradiţională maramureşană, monument etnografic care se va adăuga Grupului statuar ” Bogdan Vodă “, realizat la iniţiativa sa şi a noii biserici din comună a cărei ctitor a fost. Lucrările la sfântul lăcaş de la Strâmba au fost finalizate ulterior, iar la 18 octombrie 1991, a fost târnăsit de Preasfinţitul Episcop Vicar Irineu Pop Bistriţeanul înconjorat de un sobor de 29 slujitori ai Sfântului Altar în frunte cu Preacucernicul părinte protopop Viorel Baciu al Protopiatului Ortodox Român Bistriţa. De la aceeaşi dată, Sfântei Biserici Ortodoxe Române cu hramul ”Naşterea Maicii Domnului“ Strâmba i-a fost anexată Filia Ortodoxă Română Dumbrava, din comuna Livezile împreună cu care a devenit parohie de sine stătătoare, iar viaţa liturgică a început să se reverse şi să se resimtă în sufletele credincioşilor, îmbogăţindu-le şi înfrumuseţându-le viaţa lor de zi cu zi. Parohia Ortodoxă Română Strâmba este o parohie modestă cu doar 130 de familii, în majoritate credincioşi cu posibilităţi materiale limitate, dar cu realizări ce exced condiţiilor lor economice şi sociale.
Din 28 noiembrie 1998, de la vârsta de 24 ani, aici slujeşte cu rezultate dintre cele mai meritorii părintele Murgoi Ioan-Ştefan, absolvent al Seminarului Teologic Ortodox şi al Facultăţii de Teologie Ortodoxă Cluj cu diplomă de masterat, un tânăr valoros şi ambiţios, atras din totdeauna de lumea mirifică şi fascinantă a satului românesc. Printr-o activitate exemplară a reuşit să depăşească greutăţile inerente oricărui început, iar în aceste condiţii a fost posibilă edificarea în perioada 2004 – 2008 a unei case parohiale în regim de înălţime P+M. Cu toate acestea situaţia nu-i de natură să-i aducă o deplină linişte întrucât din cauza calităţii necorespunzătoare învelitoarea din tablă a bisericii din Strâmba a început să se corodeze şi e îngrozit de faptul că din lipsă de fonduri nu poate face nimic pentru a rezolva această situaţie, ce a devenit deosebit de stringentă şi presantă întrucât se apropie cu paşi repezi anotimpul rece, iar în caz de ploaie sau zapadă apa se poate infiltra şi poate periclita buna desfăşurare a serviciilor religioase. Situaţia nu stă mai bine nici în Filia Dumbrava, unde la 22 mai 2010, după 54 ani, a poposit un ierarh de seamă al Bisericii Ortodoxe Române în persoana Preasfinţitului Episcop Vicar Vasile Someşanul, care a sfinţit piatra de temelie a viitoarei biserici având hramul ”Sfântul Ioan Iacob Hozevitul“ şi ”Sfântul Vasile cel Mare“ şi unde din aceleaşi considerente, respectiv din lipsă de fonduri, nu s-a putut trece încă la execuţia lucrărilor. În aceste condiţii pentru a se rezolva cât de cât situaţia s-a trecut la o soluţie de provizorat în sensul că s-a început execuţia unui ” Foişor de rugăciune“, ce va fi folosit la hramul bisericii şi în alte situaţii cu o participare mai numeroasă.
Cu toate greutăţile pe care le întâmpină şi problemele deloc uşoare cu care se confruntă, bunul părinte nu uită să-i ajute după puteri pe cei în suferinţă, pe orfani, pe văduve şi alţi semeni aflaţi în nevoie. Pe această linie se înscriu şi demersurile pe care le-a făcut pentru obţinerea aprobării pentru cel de-al doilea hram al Bisericii de la Strâmba, cel al ”Sfântului Ierarh Nectarie din Egina, făcătorul de miniuni“, ce se prăznuieşte pe 09 noiembrie, iar aprobarea primită constituie pentru părintele Murgoi Ioan-Ştefan, un adevărat balsam în încercările prin care trece.
Numeroasele necazuri, greutăţi şi probleme cu care se confruntă nu-l demobilizează şi nu-i estompează iscusinţa, cutezanţa şi dorinţa de a face bine semenilor şi comunităţii se roagă continuu cu patos, cu încredere şi speranţă, iar preocupările sale converg spre ceea ce este în interesul bisericii şi credinţei. Pe această linie se înscriu iniţiativele ce privesc confecţionarea unui iconostaş pentru biserica de la Strâmba, care a fost comandat unui sculptor din Moldova. Iconostaşul actual obţinut prin donaţie din comuna Ilva Mică conţine elemente catolice, iar un pictor anonim a recurs la o încercare nereuşită de înlocuire a acestora cu cele ortodoxe, urmele fiind însă destul de evidente.
Alte proiecte şi obiective ale sale vizează refacerea catapetasmei bisericii, confecţionarea a încă unui iconostaş care să-l aibă în prim plan pe ” Sfântul Ierarh Nectarie din Egina, făcătorul de miniuni“ şi foarte multe altele. Un asemenea om, un astfel de slujitor al Domnului, care se luptă din răsputeri cu cele potrivnice socotim că merită cu prisosinţă să fie cunoscut şi să beneficieze de sprijinul nostru. De aceea, îi invităm pe toţi cei disponibili să nu-l ocolească şi dacă e posibil să-i fie alături şi să-l ajute pentru a putea realiza în continuare lucruri plăcute oamenilor şi lui Dumnezeu.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5