Biserica Ortodoxă pune masa de Paşte pentru 180 de familii nevoiaşe din judeţ. Nu sunt uitaţi deţinuţii şi bătrânii

Asociația Filantropia Ortodoxă Filiala Bistrița-Năsăud, prin Cantina socială Sfânta Muceniță Filofteia din municipiul Bistrița, care oferă zilnic, de luni până vineri masa de prânz unui număr de peste 80 de persoane, iar în ajunul marilor sărbători de peste an oferă ajutoare consistente familiilor nevoiașe din județul Bistrița-Năsăud, și acum, cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paști, a venit în sprijinul celor nevoiași pentru ca și ei să simtă bucuria Sfintei Învieri.
S-au oferit pachete cu alimente de bază și produse tradiționale, produse medicale, de igienă, de curățenie, haine, încălțăminte, dulciuri, fructe, sucuri și jucării pentru cei mici, unui număr de peste 180 de familii aflate în evidenţele noastre, pachetele cântărind între 30 şi 40 de kilograme, în funcţie de numărul de membri din fiecare familie, cu un total de peste 9 tone de alimente, astfel încât toate persoanele care au apelat la sprijinul nostru au fost ajutate.
Această lucrare misionară a fost posibilă datorită donațiilor primite de la bunii noștri credincioși îndrumați de către preoții parohi din Protopopiatele Bistrița, Beclean și Năsăud.
De asemenea, un sprijin deosebit l-am primit prin intermediul Sectorului Misionar Social al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului din partea magazinului Peny, la care se adaugă donațiile primite de la partenerii noștri Selgros Bistrița, în valoare de aproximativ 1500 lei/ săptămână, prin proiectul național ”Masa Bucuriei”.
De aceste daruri s-au bucurat și persoanele cu deficiențe de auz din municipiul Bistrița, aflați în grija părintelui Cătălin Mileșan, dar și persoanele private de libertate din Penitenciarul Bistrița, care nu au de la cine primi vizite, cărora împreună cu părintele Ionuț Vlașin, le-am oferit alimente tradiționale, sucuri, fructe și produse de igienă.
Persoanelor aflate în grija noastră la Centrele rezidențiale pentru persoane vârstnice și cu nevoi speciale de la Cușma, Maieru și Târlișua, li se oferă toată asistența spirituală specifică acestei perioade și li se pregătește masa tradițională de Sfintele Paști într-o atmosferă creștină și familială.
Mulțumim tuturor celor care au făcut posibilă această lucrare a Sfintei Biserici.
Mântuitorul Iisus Hristos, izvorul tuturor darurilor, să ne facă pe toți părtași de lumina și bucuria Sfintei Învieri.

Pr. dr. Ioan Marius Pintican | Filantropia Ortodoxă Bistrița-Năsăud
Președinte Asociația „Filantropia Ortodoxă” Filiala Bistrița-Năsăud

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5