Bernice Andra Chitiul-bistriţeanca cu cel mai bogat palmares în muzica uşoară

Bistriţeanca Bernice Andra Chitiul a participat la "Festivalul Tinereţii" ediţia a V-a, care se situează printre primele 3 festivaluri din România în care concurenţii sunt realmente premiaţi cu mai mult decât o diplomă, trofeul fiind un autoturism sau contravaloarea acestuia. Festivalul s-a desfăşurat la Teatrul de vară din Costineşti unde Benice a evoluat remarcabil la secţiunea interpretare, categoria 10-14 ani, cu melodia "Homeless" obţinând locul 2, care constă intr-un videoclip ce va fi realizat de către unul dinte sponsorii festivalului, respectiv Sahia Film. În acelaşi timp Bernice a partcipat la Festivalul Naţional de Muzică Uşoară ”SUNETUL MUZICII”, ediţia a II-a, desfăşurat la Lumina , Constanţa, la categoria 13-15 ani cu melodia "Hello" şi s-a clasat pe locul I, primind şi premiul de merit pentru virtuozitate interpretativă. Bernice mai are o suită de distincţii obţinute la Festivalului Naţional "Dor de Munte", ce s-a desfăşurat la clubul Merkaba din satul Peştera, unde a obţinut locul II, Premiul Asociaţiei RESPECT, Premiul MIX MEDIA GRUP, Premiul GLOBAL MEDIA GRUP, Premiul BRASTAR. Premiile se adaugă celor obţinute la Mamaia Copiilor şi Cerbul de Aur, confirmând valoarea tinerei bistriţence.

Comentarii

29/11/09 20:16
Nela

Felicitari! Esti minunata!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5