Baza sportivă a Colegiului Național LIVIU REBREANU, interzisă bistrițenilor care ar vrea să facă sport

În plin sezon estival și vacanță de vară elevilor, terenul de sport al Colegiului Național LIVIU RFEBREANU este o bază sportivă în care nu are acces absolut nimeni. Nu zboară nici musca, nu zboară nici măcar pasărea, nu fuge niciun struț. Am constat și eu acest lucru, dar și alții, mai tineri și care ar vrea să joace baschet , fotbal sau să practice alte sporturi. Pe teren, în jurul lui, doar gardienii care se plimbă foarte importanți, păzind un bun public, nefiind deloc vorba de o proprietate particulară, doar dacă Colegiul Național LIVIU REBREANU a devenit peste noapte așa ceva.

Pentru a fi și mai bine înțeleși, vă punem la dispoziție o scrisoare deschisă a unui tânăr din Bistrița, HOREA TONIUC, adresată atât Suzanei Gălățan, director la colegiu dar și primarului Ovidiu Teodor Crețu.

SCRISOARE DESCHISĂ:

În atenția doamnei director Suzana Gălățan,

Vă scriu in legătură cu terenurile de sport din campusul Colegiului Național "Liviu Rebreanu", mai exact terenurile marcate pentru baschet, aflate in fața vechii săli de sport. Consider inadmisibil faptul că la aproape zece luni de la inaugurarea campusului acele terenuri nu au incă dotările elementare (panourile de baschet). Pe lângă asta, trebuie amintit și faptul că marcajul nu este corespunzător standardelor, gardul este rupt in mai multe locuri, iar stâlpii de iluminat nu sunt acoperiți cu bureți de protecție, reprezentând un pericol iminent pentru oricine dorește să practice activități sportive pe acel teren. Având in vedere că ne aflăm în plină vacanță de vară, consider că aceste probleme trebuie rezolvate URGENT, pentru ca aceste terenuri să poată fi folosite pe parcursul verii. Vă rog să îmi comunicați ce intenții aveți în legătură cu acestea și dacă sunteți dispusă să discutăm în vederea găsirii unor soluții. Pe lângă aceasta, doresc să menționez faptul că în timp ce mă aflam în data de 30.06.2017 în campusul colegiului am fost informat de către gardian că accesul in curte este interzis. Vă rog să îmi comunicați cine a luat această decizie și care sunt argumentele care au stat la baza adoptării acesteia. Interzicerea accesului pe terenurile de sport din campus pe perioada verii mi se pare un lucru inadmisibil, regretabil și abuziv și consider ca acest aspect, împreună cu celelalte aspecte legate de terenurile de sport, discutate anterior, trebuie rezolvate in REGIM DE URGENȚĂ.

Cu respect, Horea Toniuc

O scrisoare interesantă dar care nu a primit niciun fel de răspuns! Interzicerea accesului public pe această bază sportivă se face în condițiile în care, în Cluj-Napoca, de exemplu, primarul Emil Boc îi amenință cu destituirea pe directorii de școli care închid bazele sportive pe timpul verii.

Sigur, Bistrița e Bistrița, Clujul e Cluj. Așa a fost dintodeauna.

Mai reamintim doar faptul că baza sportivă de la Colegiul LIVIU REBREANU a fost reabilitată de SC MIS Grup SRL Anieș. Valoarea lucrarilor s-a ridicat la 30 de milioane de lei. Banii nu au venit din fonduri particulare, nu din buzunarele directorilor de la LIVIU REBREANU și nici din cel al primarului Crețu. Sunt bani publici.

 

Vom reveni!

 

Comentarii

12/07/17 08:49
Cititor

Pai, sunteti culmea ! Este o baza sportiva scolara si nu una publica, pentru tot "na.rodul" ... care urla , zbiara, tzipa, se zbenguie si face mizerie pe acolo... care si dupa cum il duce "scafarlia". Nu cred eu ca are unitatea scolara bani, sa plateasca zilnic pe cineva sa adune gunoaiele facute de ga.o.zerii care se perinda pe acolo si perturba nunul mers al scolii ... tulburand ordinea si linistea publica din zona !

12/07/17 09:30
Vizitator

Motto:
"S-a dovedit că educaţia fizică este cea mai bună metodă de educaţie, care sinergic contribuie la oţelirea trupului şi a sufletului, la formarea caracterului"
( Iuliu Haţieganu)

Primarul Cretu totdeauna este in contratimp. El nu are capacitatea si discernamantul sa prevada prioritatile si de aceea este depasit de evenimente. Cel mai bun exemplu este cu Strandul Codrisor, a carui deschidere, DUPA REABILITARE, a fost amanata pentru ...la toamna, de parca nu se stia dinainte ca vine vara.
La fel si cu bazele sportive scolare pe perioada vacantei, o serie de primarii de mari orase au adoptat din timp hotărâri de CL, privind accesul cetăţenilor pe terenurile de sport aflate în proprietatea municipalitatilor şi administrate de unităţile de învăţământ. Terenurile de sport ale şcolilor sunt deschise, deja, la Suceava, Cluj, Oradea, precum si in unele sectoare ale capitalei. Numai la Bistrita nu se intampla nimic.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5