Bani prin Programul “Fermierul”

Banii alocaţi prin Programul “Fermierul” vor putea fi accesaţi din toamnă. “Cel mai probabil accesarea se va face începând cu luna octombrie”.

Primul pas pe care solicitantul trebuie să-l facă este să se prezinte la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP). Banii vor fi daţi de bănci pe măsură ce se efectuează lucrările. Licitaţia pentru băncile prin care se vor derula anul acesta fondurile va fi organizată după aprobarea ordinului privind plafoanele creditelor ce vor putea fi acordate.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5