Bacalaureatul britanic, și pentru elevii din Beclean

Dacă în țară trecerea de examenul maturității nu-i în măsură să deschidă perspective încurajatoare, lumea largă oferă, în schimb, alternative, recomandate inclusiv pe pagina de Facebook a Colegiului Național “Petru Rareș” Beclean. Programul de Liceu Public din Anglia desfășurat de International Education Center Romania este una dintre ele. Concret, acesta înseamnă posibilitatea de a obține o diplomă de bacalaureat britanic la costuri mult mai reduse decât cele practicate la nivelul zecilor de mii de lire/an de faimoasele școli “de afară”, cu elevi în uniformă, pe care le vedem în filme. Or, aceasta, asociată cu reputația de invidiat a sistemului de educație englezesc, nu înseamnă nimic altceva decât un avantaj decisiv pentru accesul în universitățile de top din lume; tocmai de aceea, tot mai multe familii din România sunt dispuse să investească în acest fel în formarea preuniversitară a copilului lor.
Programul se adresează elevilor cu vârsta de 16 sau 17 ani și durează doi ani. Este conceput special pentru pregătirea de facultate și include antrenamentul lingvistic în vederea susținerii examenului IELTS. În primul an, elevii studiază patru discipline la nivel avansat, dintre care își aleg doar trei în anul doi. Cele patru obiecte de studiu sunt selectate dintr-o gamă largă de materii, în colaborare cu un consilier academic, în funcție de interesele și planurile de viitor ale elevului. Discipolii sunt plasați în licee publice din orașe cu o populație nu mai mică de 60 000 de locuitori, la o distanță nu mai mare de trei ore față de Londra. La sosire, au parte de un program de bun venit și orientare, în care sunt familiarizați cu orașul, școala, serviciile disponibile și au șansa să socializeze cu ceilalți elevi internaționali. Pot sta în familii gazdă sau în campus, ultima variantă fiind preferată, în general, de elevii români.
“După o asemenea experiență, participanții capătă mai multă încredere, se maturizează și își dezvoltă abilități interculturale atât de prețuite în prezent.
În plus, au șansa să cunoască mai bine cultura britanică și să exceleze academic alături de studenți din toată lumea, într-un mediu prietenos, cu facilități moderne. Pentru informații despre costuri și procedura de aplicare, cei interesați sunt rugați să trimită un e-mail la [email protected]; înscrieri se pot face până în 20 februarie 2014. Mai multe mărturii ale participanților în acest program găsiți pe www.highschools.ro.”, spun organizatorii.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5