Atleţii bistriţeni, în top zece rezultate naţionale ale anului 2015

Federaţia Română de Atletism a dat publicităţii Top 10 rezultate obţinute de atleţii români în anul 2015, atât în probele susţinute în aer liber, cât şi în cele de sală. Atleţii bistriţeni au reuşit să intre în acest clasament naţional, la diferite categorii de vârstă, existând speranţă de îmbunătăţire a performanţelor pentru 2016.

         Pentru probele susţinute în aer liber, atleţii din Bistriţa au reuşit aproape 30 clasări în Top 10. Astfel, la seniori, Anca Bunea (CSM Bistriţa) are al 9-lea timp la 1500 m, al 4-lea timp la 5.000 m, şi tot al 4-lea timp la semimaraton. La tineret, Iulia Mânăstire este a 10-a la 100 m, în timp ce Anca Bunea a reuşit al 4-lea timp la 1500 m şi al treilea timp la 5.000 m, plus prima performanţă a anului la semimaraton.

         La juniori I, Dorel Sebastian Beldean (CSM Bistriţa) a înregistrat al 6-lea rezultat la semimaraton, în timp ce Iulia Geta Mânăstire (LPS Bistriţa) are al 7-lea timp la 100 m. Nicoleta Burduhos a obţinut cea de-a 8-a performanţă în proba de 800 m a juniorilor I.

         La juniori II, în Top 10 au intrat Daniel Floare  (LPS Bistriţa) - al 8-lea rezultat la 400 m, Bogdan Florean (LPS Bistriţa) -  al 2-lea rezultat 2000 obstacole, Iulia Mânăstire al 5-lea rezultat la 100 m şi al 7-lea la 200 m, Nicoleta Burduhos (CSM Bistriţa) – al 7-lea timp la 800 m.

         În ceea ce-i priveşte pe juniorii III, Iustian Teodor Tătar, de la LPS Bistriţa, a avut al 9-lea timp la 400 m şi al 4-lea la 800 m; Alex Hatfaludi (LPS Bistriţa) – a 5-a performanţă la 1500 m şi a 7-a la 3.000 m; Gabriel Ursa (LPS Bistriţa) – a 3-a performanţă la suliţă; Iulia Mânăstire – al 2-lea timp la 100 m, tot al doilea rezultat la 200 m; Nicoleta Burduhos – a 2-a performanţă a anului la 800 m; Luciana Frătean (LPS Bistriţa) – al 6-lea rezultat la 400 m garduri; Crina Balla (LPS Bistriţa) – a 7-a performanţă în proba de 400 m garduri; Nicoleta Turcu – a 10-a performanţă la disc; Melania Mureşan, a 8-a performanţă a anului la suliţă.

         În competiţiile de sală, alături de Anca Bunea, în Top 10 mai figurează Florentina Cihărean (CSM Bistriţa – primul rezultat la juniori III în proba de 3000 m), Dorel Beldean, Răzvan Silaşi, Alex Hatfaludi, Iulia Mânăstire, Nicoleta Burduhos.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5