Asigurarea obligatorie - prin efectul legii. Asigurarea pe bază de contract de asigurare socială

Care sunt persoanele asigurate obligatoriu in sistemul public de pensii?

Sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice:
-persoanele care desfăşoară activităţi pe bază de contract individual de muncă, inclusiv soldaţii şi gradaţii voluntari;
-funcţionarii publici;
- cadrele militare în activitate, soldaţii şi gradaţii voluntari, poliţiştii şi uncţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale;
- persoanele care realizează venituri de natură profesională, altele decât cele salariale, din drepturi de autor şi drepturi conexe .

Pe lângă persoanele pe care le-aţi enumerat si desfasoară activitaţi pe baza de contract de munca sau raport de serviciu mai sunt si alte persoane care sunt asigurate in mod obligatoriu?

Mai sunt asigurate in mod obligatoriu următoarele persoane:
-persoanele care îşi desfăşoară activitatea în funcţii elective sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti, ale căror drepturi şi obligaţii sunt asimilate, în condiţiile prezentei legi
- persoanele care beneficiază de drepturi băneşti lunare, ce se asigură din bugetul asigurărilor pentru şomaj, în condiţiile legii, denumite în continuare şomeri;
-persoanele care realizează, în mod exclusiv, un venit brut pe an calendaristic, echivalent cu cel puţin de 4 ori câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, şi care se află în una din situaţiile următoare:
-administratori sau manageri care au încheiat contract de administrare sau de management, membri ai întreprinderii individuale şi întreprinderii familiale, persoane fizice autorizate să desfăşoare activităţi economice,persoane angajate în instituţii internaţionale, dacă nu sunt asiguraţii acestora,alte persoane care realizează venituri din activităţi profesionale.

Cine se poate asigura pe baza de contract de asigurare socială?

Se pot asigura în sistemul public de pensii, pe bază de contract de asigurare socială, în condiţiile prezentei legi, avocaţii, personalul clerical şi cel asimilat din cadrul cultelor recunoscute prin lege, neintegrate în sistemul public, precum şi orice persoană care doreşte să se asigure, respectiv să-şi completeze venitul asigurat.

Ce perioade constituie stagiu de cotizare în sistemul public de pensii ?

Constituie stagiu de cotizare în sistemul public de pensii:
- vechimea în muncă recunoscută pentru stabilirea pensiilor până la data de 1 aprilie 2001;
- vechimea în serviciu recunoscută pentru stabilirea pensiilor, până la intrarea în vigoare a prezentei legi;
- perioada cuprinsă între 1 aprilie 2001 şi data intrării în vigoare a prezentei legi, în care persoanele au fost asigurate în baza Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare;
- perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2010 şi data intrării în vigoare a prezentei legi, în cazul cadrele militare trecute în rezervă, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare ale căror raporturi de serviciu au încetat, din domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale care beneficiază de ajutoare lunare, ce se asigură din bugetul de stat, în condiţiile legii.

Mai sunt alte perioade care constituie stagiu de cotizare?

Constituie stagiu de cotizare si următoarele perioade:
- perioada suplimentară la vechimea în muncă sau la vechimea în serviciu acordată în baza legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001 pentru perioadele realizate în grupa I, a II-a, respectiv în condiţii deosebite, condiţii speciale şi alte condiţii,
- perioadele de până la data de 1 aprilie 2001 în care o persoană s-a aflat în una dintre situaţiile prevăzute la art. 49din legea 263/2010,are stabilite drepturi privind vechimea în muncă în baza prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat.
- timpul util la pensie realizat de agricultori, în condiţiile reglementate de legislaţia privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor, anterioară datei de 1 aprilie 2001 constituie stagiu de cotizare.
Perioadele de timp pentru care asiguraţii datorează şi/sau plătesc contribuţii de asigurări sociale în sistemul public de pensii din România, precum şi în alte ţări, în condiţiile stabilite prin acordurile sau convenţiile internaţionale la care România este parte constituie stagiu de cotizare .
La stabilirea drepturilor de asigurări sociale se iau în considerare stagiile de cotizare realizate în sistemul public de pensii din România, precum şi perioadele de asigurare realizate sau recunoscute ca atare în alte ţări, în condiţiile reglementate prin instrumente juridice cu caracter internaţional la care România este parte şi/sau regulamente comunitare.
In ceea ce priveşte perioadele lucrate in condiţii deosebite, condiţii speciale sau alte condiţii de muncă se acordă perioade suplimentare la vechimea în muncă?

Pentru perioadele ulterioare datei de 1 aprilie 2001 care reprezintă, conform legii, stagiu de cotizare realizat în condiţii deosebite, condiţii speciale sau alte condiţii de muncă se acordă perioade suplimentare la vechimea în muncă sau la vechimea în serviciu, care constituie stagii de cotizare în condiţii normale, după cum urmează:
-3 luni pentru fiecare an lucrat în condiţii deosebite de muncă;
- 6 luni pentru fiecare an lucrat în condiţii speciale de muncă;
- 12 luni pentru fiecare an lucrat în alte condiţii de muncă;

Exită perioade care se asimilează stagiului de cotizare ?

În sistemul public de pensii se asimilează stagiului de cotizare şi perioadele necontributive, denumite în continuare perioade asimilate, în care asiguratul:
- a beneficiat de pensie de invaliditate;
- a urmat cursurile de zi ale învăţământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective, cu condiţia absolvirii acestora cu diplomă;
- a satisfăcut serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus, pe durata legal stabilită, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat;
- a beneficiat, în perioada 1 aprilie 2001 – 1 ianuarie 2006 de indemnizaţii de asigurări sociale, acordate potrivit legii;
- a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2005, de concediu pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de accident de muncă şi boli profesionale;
- a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2006, de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani;
- a fost elev al unei şcoli militare/şcoli de agenţi de poliţie sau student al unei instituţii de învăţământ din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională pentru formarea cadrelor militare, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, cu excepţia liceului militar.
Asiguraţii care au absolvit mai multe instituţii de învăţământ superior, beneficiază de asimilarea, ca stagiu de cotizare, a unei singure perioade de studii, la alegere.
Persoanele prevăzute mai sus beneficiază de perioadele asimilate, dacă în aceste perioade nu au realizat stagii de cotizare în condiţiile prezentei legi.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5