Arena Rock Fest, muzică bună, pentru bistriţeni

Festivalul de muzică rock – Arena Rock Fest a adus la Bistriţa trupele „Phoenix” şi „Zdob şi Zdub”. Manifestarea a debutat cu o conferință la Primăria Bistriţa, în prezența primarului Ovidiu Creţu, la care a fost prezent liderul trupei Phoenix, Nicu Covaci, care a făcut o pledoarie pentru muzica adevărată: “Astăzi trebuie să ai nişte fete, care să scuture din piept şi să dea din fund şi atunci muzica e bună. Muzica bună se ascultă cu ochii închişi oameni buni, pe întuneric. Noi avem un mesaj al pieselor, din peste trei sute de compoziţii, cred că unul sau două sunt cântece de dragoste, restul sunt piese care au un anumit mesaj, lumea se identifică cu ceea ce spunem noi”. După-masa în Cafe Plan B, a avut loc un concert dedicat colaboratorilor cu Phoenix, apreciat de cei prezenţi.

Sâmbătă a urcat pe scenă trupa „Zdob şi Zdub”, iar duminică, „Phoenix”. Bulevardul Decebal a fost animat de mii de spectaori, care au fredonat cântecele trupei moldovene. Pentru duminică, Vera Ikon, organizatorul festivalului, a organizat la scenă un mega karaoke, pe muzică rock, dotat cu premii substanţiale. Seara şi festivalul s-au încheiat cu muzica legendarei trupe Phoenix. Două zile în care la Bistriţa s-a auzit muzică bună.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5