Ardealul de Nord absoarbe o treime din banii europeni

*Oraşele Transilvaniei sunt deficitare la atragerea sumelor pentru dezvoltare

Dezvoltarea urbană a preluat doar 18%, iar mediul de afaceri şi turismul, doar 34% din banii disponibili la nivel european şi din bugetul de stat.

Infrastructura rutieră stă cel mai bine în această zonă a ţării: a absorbit 53% din banii cuveniţi prin intermediul Programului Operaţional Regional (POR), conform ultimelor statistici ale Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Vest (ADRNV).

Pentru această secţiune, respectiv Axa 2, au existat 23 de proiecte în valoare de 245 de milioane de euro, faţă de un fond alocat de 83 de milioane de euro. Dintre cele 11 proiecte contractate, de 87 de milioane de euro, s-a ajuns la o sumă de rambursat de 32 de milioane de euro.

Infrastructura socială (Axa 3) a avut la dispoziţie 83 de milioane de euro, însă cele 177 de proiecte depuse aveau o valoare de 190 de milioane de euro. 53 de proiecte au fost respinse, rămânând în joc 73 de proiecte, de 87 de milioane de euro, gradul de absorbţie fiind de 45%.

Topul cererilor a fost dominat de infrastructura educaţională (88), infrastructura de servicii sociale (55), infrastructura de sănătate (22) şi mai puţin echipamentele pentru situaţii de urgenţă (doar două cereri).

Mediul de afaceri (Axa 4) a avut la dispoziţie 70 de milioane de euro, însă cele 775 de proiecte depuse totalizau 195 de milioane de euro. Cele mai multe proiecte au vizat micro-întreprinderile (773) şi infrastructura de afaceri (42), nici unul dintre acestea nefiind pentru situri industriale. Au ajuns la faza de rambursat 241 de proiecte, respectiv o sumă de 63 de milioane de euro, absorbţia în acest caz fiind de 36%.

În cazul turismului, cele 45 de proiecte depuse au vizat aproape în aceeaşi măsură patrimoniul cultural, respectiv cazarea şi agrementul. Suma solicitată în acest caz s-a cifrat la 141 de milioane de euro faţă de cele 65 de milioane alocate iniţial. Gradul de absorbţie pentru Axa 5 s-a ridicat la 30%.

Cel mai slab stă în această regiune dezvoltarea urbană (Axa 1), cu un grad de absorbţie a sumelor alocate prin POR de numai 18%. Cu toate că au fost puse la bătaie 164 de milioane de euro, iar cele 114 proiecte depuse vizau suma de 250 de milioane de euro, au fost respinse sau retrase 32 de proiecte, de 60 de milioane de euro. Pentru centrele urbane s-au depus 49 de proiecte, pentru polii de dezvoltare, 33 de proiecte, pentru polii de creştere, 114 proiecte, iar pentru reabilitarea termică, numai 11. Au rămas în picioare 67 de proiecte, în valoare de 181 de milioane de euro, gradul de contractare a fost de 110%, însă cel de absorbţie a rămas extrem de redus.

La nivelul întregului POR pe Regiunea Nord-Vest au fost alocate 488 de milioane de euro, dar s-au cerut, prin cele 1.134 de proiecte, 1,02 miliarde de euro. Valoarea celor 410 proiecte contractate s-a cifrat la 529 de milioane de euro. Cu toate acestea, deşi gradul de contractare a fost de peste 100%, procentul de absorbţie a ajuns abia la 34%.

Gradul de absorbţie pentru POR este foarte bun în comparaţie cu alte programe pe fonduri europene şi este bun în Nord-Vest în comparaţie cu alte regiuni ale României. Dacă vrei să faci un drum de 3 milioane de euro, nu ţi se dau toţi banii deodată, ci pe măsură ce construieşti, deci există o diferenţă între proiectele care s-au contractat şi nivelul de absorbţie a fondurilor europene, pentru că sumele în cauză se rambursează pe parcurs", susţin reprezentanţii ADRNV.

Absorbţie în Nord-Vest

* Infrastructură rutieră 53,4%

* Infrastructură socială 45,9%

* Mediu de afaceri 36,1%

* Turism 30,2%

* Dezvoltare urbană 18,3%

Sursa: ADRNV

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5