Arbori pentru viitor

Prof. Daniel Raţiu

În cadrul „Săptămânii altfel”, s-a desfăşurat cea de-a III-a ediţie a Concursului Judeţean „Arbori pentru viitor”, proiect al Liceului Tehnologic Agricol Bistriţa. Scopul acţiunii constă în dezvoltarea spiritului de observaţie, de investigare a cauzelor distrugerii naturii, de găsire a unor măsuri de protejare a mediului şi de popularizare a lor în rândul elevilor.
Concursul s-a desfăşurat pe următoarele secţiuni: defrişarea pădurilor şi impactul asupra biodiversităţii - prezentări power point, „Arbori pentru viitor” - concurs de postere, „Natura şi viaţa” - concurs de fotografie. S-au înscris 82 de elevi din următoarele şcolii: Colegiul Tehnic „Grigore Moisil”, Liceul Tehnologic de Servicii, Şcoala Gimnazială „Ştefan cel Mare”, Şcoala Gimnazială Viişoara, Şcoala Gimnazială Livezile, Şcoala Gimnazială „Avram Iancu” şi elevi ai Liceului Tehnologic Agricol.
Parteneri şi membri ai juriului: AncaToniuc - Casa Corpului Didactic, Carmen Mizgan - Agenţia pentru Protecţia Mediului, Nelca Mircea – Administraţia Parcului Munţii Rodnei, Liliana Vereş - director adjunct Liceul Tehnologic Agricol, Maria Runcan Pop - profesor de biologie la Liceul Tehnologic Agricol.
Pentru a marca şi practic activitatea desfăşurată, elevii au participat şi la o acţiune de plantare în parcul liceului.
Avem speranţa că prin acest proiect am tras un semnal de alarmă privind tăierile masive de arbori şi efectele negative ce le are asupra omului şi am sădit în sufletele eleviilor noştri respectul pe care trebuie să-l arătăm cu toţii naturii înconjurătoare.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5