Antropologul francez CLAUDE KARNOOUH şi o seară memorabilă la Bistriţa

Alexandria Publishing House, Palatul Culturii Bistrița și cotidianul ”Răsunetul” au lansat la Bistriţa cel mai recent volum semnat de cunoscutul antropolog francez Claude Karnoouh ”Pentru o genealogie a globalizării. Eseuri critic-filosofice ale unui sceptic în acțiune”.
Evenimentul a avut loc în incinta Palatului Culturii şi a fost moderat de către prof. dr. Dorel Cosma, directorul Palatului Culturii Bistrița.
În discursul său, scriitorul Dorel Cosma a vorbit despre importanţa prezenţei antropologului francez la Bistriţa şi despre modul în care, prin teme ample, surprinde realitatea europeană. La rândul ei, Elena M. Cîmpan a vorbit despre prezenţa filozofilor germani în studiile autorului, ceea ce denotă o pregătire deosebită prin ani de studii şi cercetare.
Invitați speciali la acest eveniment au fost scriitorii și jurnaliștii Alexandru Petria și Menuț Maximinian care au vorbit aprofundat despre carte, o enciclopedie în care se fac trimiteri istorice, politice, teoretice, iar încărcătura de citate şi de evocări, fapte şi întâmplări surprind cititorul, care trebuie să stea cu creionul în mână pentru că va afla foarte multe date interesante, un demers intelectual care nu duce lipsă de beneficii pentru cititori.
Claude Karnoouh a avut o conferinţă despre război şi setea de putere, despre teritorii şi riscuri, subliind faptul că orice lume nouă se zideşte pe sacrificii. Autorul provoacă la o dezbatere incomodă pe marginea unei genealogii a globalizării.
Claude Karnoouh s-a născut la Paris, unde și-a făcut și studiile superioare. Este membru al Centrului Naţional de cercetare științifică (CNRS) și a predat, de asemenea, la Universitatea Paris X Nanterre, Sorbona, INALCO, Universitatea din Gand (Belgia), Charlostville (Virginia, SUA), Urbino (Italia), ELTE (Budapesta). A întreprins mai multe anchete de etnografie și folclor în satul Breb din Maramureș și a fost profesor invitat al Universității “Babeș-Bolyai” din Cluj. Este autor a șase cărti și peste o suta de articole și eseuri de antropologie culturală și politică, filosofia culturii și filosofie politică.
Volumul ”Pentru o genealogie a globalizării. Eseuri critico-filosofice ale unui sceptic în acțiune” face parte din Colecția Gândește a Alexandria Publishing House și se bucură de o prefață semnată de Adrian-Paul Iliescu, profesor doctor la Facultatea de Filosofie, Universitatea Bucuresti, seful catedrei de Filosofie politică și morală. Tot la Alexandria Publishing House, în 2014, a mai apărut și volumul ”Raport asupra postcomunismului”, volum prefațat de Prof. Univ. Dr. Aurel T. Codoban.
La întâlnire au fost prezenţi directorul Bibliotecii Judeţene, Ioan Pintea, criticul de artă Mircea Oliv, istoricii Corneliu Gaiu şi Vasile Duda, fostul primar Vasile Moldovan, alături de scriitorii bistriţeni.
Autografele acordate pe volum de către autor au întregit o zi de care, cu siguranţă, ne vom aminti peste timp.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5