Andrei Marga: Blocada mentală

 

Înainte de a caracteriza într-un fel sau altul situația în care lumea a ajuns astăzi, observația certă este că s-a  extins nesiguranța. „Societatea nesigură”, despre care am vorbit cu ani în urmă (vezi A. Marga, Societatea nesigură, Niculescu, București, 2016), ia forme tot mai concrete. Mai nou, ea se împotmolește în conflicte cu pierderi de vieți și costuri enorme.

Premonitoriu, în 1991, Cardinalul Ratzinger, pe atunci responsabil cu doctrina,  avertiza că democratizarea va reuși doar dacă nu va ceda altui „mesianism politic” (Wendezeit fur Europa? Diagnosen und Prognosen zur Lage von Kirche und Welt, Johannes Verlag Einsiedeln, Freiburg, 2005, p.111). Libertățile și drepturile individuale, dreptatea și solidaritatea sunt valori ce se cer apărate continuu.

În epoca deschisă de anii optzeci-nouăzeci, democratizările au înaintat  în mod salutar până la noi constituții, cu prevederea „statului de drept democratic și social”, cu libertăți și drepturi inalienabile, alegeri libere, pluralism politic, parlamentarism. Toate țările au învățat din istoria acelor ani și s-au schimbat.

Apoi, în destule state, democratizările s-au oprit prin urcarea birocrației, serviciilor secrete și propagandei la cârmă.  Democrațiile consacrate au încremenit în reproducerea acelorași structuri, cum ne spun Colin Crouch (Post-Democracy, 2000) și tot mai mulți analiști americani și germani. Astăzi, lumea se  află în această situație.

În orice caz, s-au adunat probe că economia de piață fără stat democratic funcțional nu-și dă întreaga măsură. Incapacitatea unor state de a folosi condițiile lungii păci postbelice și contextul reconciliat de după 1990 pentru propria dezvoltare este probă hotărâtoare.

Rămâne însă de lămurit nu doar de către filosofi și teologi, ci și din punctul de vedere economic situația lumii de astăzi. În ce situație s-a ajuns? În ce fel de societate?

Ne răspunde unul dintre economiștii contemporani de cea mai largă referință – Wolfgang Streeck. El aplică o cuprinzătoare stăpânire a datelor și conceptelor economiei și o cultură istorică întinsă pentru a lămuri ceea ce se petrece în societatea de astăzi. Consistenta sa abordare merită atenție din partea celui care vrea să decanteze ordinea mondială aflată în pregătire.

În descrierea lui Wolfgang Schreeck, contemporaneitatea este marcată de „eșecul transformării social-democratice a anilor 1980”, de nereușita „frivolului experiment al neoliberalismului” și de intrarea în prezentul marcat de o „dublă criză” – „criza economică și criza statelor și a statalității”, ce se reunesc azi în „criza stagnării”. Aceste trei procese luate împreună sunt la originea stărilor de lucruri de azi.

Mai exact, „în vreme ce economia capitalistă își urmează cursul deja de decenii doar sub  ventilație de urgență emițând monedă, proiectul neoliberal al unei dezlegări de statele naționale prin global governance este blocat prin suprastatalitate din partea unei contramișcări plebeian-populistă, național și internațional. Cu aceasta, sistemul de state internațional, statalitatea, se afundă – așa sună teza acestei cărți – între globalism și democrație, între sus și jos” (Wolfgang Schreeck, Zwischen Globalismus und Demokratie. Politische Ökonomie im ausgehenden Neoliberalismus, Suhrkamp, Frankfurt am Main, 2021, p.11). Viața de astăzi se consumă astfel între poli intrați în opoziție, fără să izbutească ieșirea spre democratizare și lansare pe o direcție viabilă.

Tabloul sintetizat la maximum al societății mondiale actuale arată, potrivit lui Wolfgang Streeck, astfel : „O crescândă opoziție la trecerea forțată a economiilor naționale într-o economie unificată a lumii și a statalității internaționale, printr-o global governance, întâlnește o înarmare contrareformatoare a establishment-ului erei neoliberale. Urmarea este o stare în care nu pare să se meargă nici înainte și nici înapoi, nici în sus într-un globalism împlinit și nici în jos într-un naționalism înnoit – o remiză între guvernanți fără idei și guvernați care nu acceptă” (p.21-22). Această realitate comandă evenimentele.

Wolfgang Streeck vede în starea de „remiză (Patt)” de astăzi o „blocadă politică (politische Blockade)”. „Remiza neoliberală  constă dintr-o blocadă a politicii între ordinile națională și globală ca rezultat al unei oscilări până acum nedecise în jurul viitorului statului național într-o lume a economiei mondiale împletită crescând din anii 1980” (p.169). Indiciile ei cele mai direct observabile sunt prăbușirea partidelor clasice, scăderea înscrierii în partide și sindicate, apatia cetățenilor, diminuarea încrederii în media, extinderea îndoielii cu privire la reprezentativitatea instituțiilor democrației, formarea de noi partide și mișcări ce pretind că vorbesc în numele „poporului”, răspândirea sentimentului că se pierde controlul național asupra politicii propriului stat, o criză de legitimare tot mai evidentă. Nu se mai observă inițiative în favoarea democrației, în afara agitației propagandistice a unei „democrații de fațadă (Fassadendemokratie) elitară, căreia i s-a răpit capacitatea egalitar-intervenționistă” (p.27). Este situația nudă de azi.

Nu se mai pune problema unei democrații propriu-zise, alternativele fiind sau simpla „funcționalitate economică” sau apelul la „valoare morală”.  Din prima rezultă birocratism, din a doua populism. Trăim o situație de „interregnum” (p.23), din care, ca oameni, dacă nu vrem să ne  amputăm viața, este de căutat, totuși, ieșirea.

Astăzi, în orice caz, însăși economia de piață pretinde deschiderea spre discutarea instituțiilor și o teorie  politică a democrației. Acum, „instituțiile contează în primul rând (the institutions matter)”. Iar statul nu se mai lasă  epuizat de o discuție asupra statului în general. Statul se cere privit mai întâi ca stat situat istoric, dincoace de pretenții și ideologii și de divesele propagande din jur.

Autorul masivului opus Zwischen Globalismus und Demokratie. Politische Ökonomie im ausgehenden Neoliberalismus se concentrează declarat asupra „problematicii unei statalități politico-economice capabilă de inserare într-o perspectivă contemporană”. Teza sa este că „avem nevoie de reabilitarea statului național ca arenă a politicii democratice în capitalism” (p.41). Doar așa se iese din „blocada politică” antrenată de neoliberalism, în care suntem prinși astăzi. Iar „blocada politică” și „stagnarea economică” sunt în dependență reciprocă. 

Wolfgang Streeck este încurajat de diagnoza fostului secretar american al finanțelor, Laurence Summers (“Voters deserve responsible nationalism not reflex globalism”, în Financial Times, 10 octombrie 2016), care a vorbit de o „stagnare seculară” a economiei moderne, convertită într-o „saturare cu economisiri (savings glut)”. Indicatori sunt creștere scăzută, creșteri modeste de productivitate, dobânzi reduse spre zero. La care se adaugă alți indicatori, precum crescânda inegalitate din societate, cote salariale scăzute, tendința marilor firme de a economisi pe seama salariaților, nesiguranța viitorului, o îndatorare publică și privată ce nu a fost cunoscută până acum în vremuri de pace și tipărirea de monedă fără legătură cu mersul economiei. Wolfgang Streeck preferă, în condițiile „neoliberalismului și ale financializării actualului capitalism”, recunoașterea centralității devizei „fără sindicate nici o putere de cumpărare de masă și fără putere de cumpărare de masă nici o investiție” (p.63). El documentează statistic și elocvent fiecare dintre acești indicatori.

Globalismul a intrat în poziți în care nu mai poate promova decât măsuri care sunt „restrictive” – doar că „restricțiile” pot fi resimțite diferit de fiecare cetățean (p.97). Wolfgang Streeck dă, în literatura de examinare a actualității,  cea mai strictă formulare limitelor globalismului: fiind adversar al statelor, înrădăcinate într-un teritoriu și cu anume istorie, globalismul nu poate exprima interesele oamenilor decât după ce le metamorfozează; politica o funcționalizează nu în interesul general, ci pentru a apăra statu quo-ul; globalismul se poate proclama liberal, dar liberalismul său este autoritar;  el nu poate proceda decât nivelator față de diferitele societăți și state; regimurile pe care le cultivă, fie ele și constituționale, sunt fatal fragile; ordinea pe care o cultivă este supranațională și antrenează relații asimetrice, dacă nu de subordonare pe față  între state; ordinea mondială pe care o generează este în fond una imperială; dar ordinile imperiale îi costă, mai ales pe cetățenii țărilor imperiale, încât ele devin instabile (p.238-240). Ca urmare, în dinamica istoriei, globalismul nu are cum să fie ultimul cuvânt.

Ceea ce observă Wolfgang Streck este substanțial și demn de reținut: „niciun drum nu duce de aici la absența statului propriu, nici unul nu duce la statul mondial, dar este o rămânere pe loc într-o precară stare intermediară imperială, declarată ca ordine internațională liberală” (p.241). Nu vor fi încurajate state suverane, nu va fi stat mondial, dar se vrea impunerea stării intermediare.

O caracteristică a situației este și „dezorientarea (Ratlosigkeit)” specialiștilor (p.99). S-a ajuns în situația în care societatea nu mai gândește un viitor dincolo de ea. Ea nu dispune de altă perspectivă (aussichtlos), alta decât aterizarea de fiecare dată a orice în mâini private. Progresul social a fost înlocuit cu stimularea salarială (p.104). Se obține legitimarea cu promisiuni de „distrugere creativă (creative Zerstörung)” (p.106). Are loc o neutralizare a democrației prin desocializare și liberalizare în favoarea unei „merkatocrații” globale sau măcar continentale (p.107). Democrația nu mai este agreată. Asistăm, de altfel, la finala disoluție a modelelor clasice de democrație sub patru aspecte: alegătorii creștin-tradiționaliști nu se mai simt acasă, cei social-democrați nu-și găsesc reprezentare, vederile asupra societății legate de interese de grup social slăbesc, apatia politică se extinde, iar partidele își tratează adepții precum o clientelă (p.118-120). Democrația care mai pâlpâie îndreaptă un protest în forme noi, precumpănitor morale, dar insuficient articulate, contra globalizării (p.123). Se ajunge pe aceste căi la o „repolitizare postdemocratică”, ce destramă politica la propriu.

Cu această optică, Wolfgang Streeck procedează la studiul statului democratic în condițiile societății concurențiale actuale, devenită în ultimii patruzeci de ani globalistă. El aplică o optică democratizantă și se lasă inspirat de Karl Polanyi, cu proiectul cunoscut al „domesticirii capitalismului”, fără a împărtăși însă Diamatul (materialismul dialectic) sau Histomatul (materialismul istoric). Wolfgang Streeck vrea să aducă la zi această optică.

Observația sa de bază este aceea că, astăzi, și democrația s-a erodat, ca și „capitalismul organizat” (p.43), încât este nevoie de a recunoaște dependența societății concurențiale și a democrației de „sistemul statelor (Staatensystem)”.  Axiomele sale, cât mai rezumativ expuse, sunt: „Nici o politică internă anticapitalistă fără o politică externă și mondială adecvată, fără un sistem al statelor care să-i fie favorabil; nici o înțelegere a politicii interne a unui stat fără a lua în considerare inserarea lui în sistemul internațional al statelor, nici o înțelegere a politicii externe înăuntrul unui sistem al statelor fără a considera politica internă a statelor membre” (p.10). Abia cine face față acestor corelații ajunge la realism.

Autorul masivului opus Zwischen Globalismus und Demokratie. Politische Ökonomie im ausgehenden Neoliberalismus se concentrează deliberat asupra „problematicii unei statalități politico-economice capabilă de inserare într-o perspectivă contemporană”. Teza sa este aceea că avem nevoie de „reabilitarea statului național ca arenă a politicii democratice în capitalism” (p.41). Doar așa se iese din „blocada politică” antrenată de neoliberalism, în care suntem prinși astăzi.

Din perspectiva sa, dacă se continuă tendința neoliberală actuală, atunci vom avea o „desdemocratizare” a societăților. Ar fi nevoie de opoziție la adresa centralismului neoliberal, dar nu cu mijloacele populismului, fie el și drapat ecologist sau libertar. Teza lui Streeck, în cea mai strânsă formulare este că „lumea, dacă trebuie să fie în general guvernată, poate fi guvernată doar în unități mai mici (die Welt, wenn sie uberhaupt regiert werden soll, nur unterteilt regiert werden kann)” (p.13). Trebuie admis că trăim cu „supraevaluate capacități” de a guverna global și „subevaluate posibilități” de a guverna democratic.

Wolfgang Streeck opune la ceea ce numește optici „Bruxelles-conforme, programatic nesceptice ale cercetării Europei” (p.17), ideea de a înțelege mai profund unitatea Europei. La modul optiom, Europa este unitate a unor entități cu viață proprie – „o Europă a statelor mici și mijlocii disponibile la pace, neimperiale, democratice și suverane” (p.17). Alternativele „tehnocratice” și „mercatocratice” nu dau rezultate, chiar dacă în jurul Bruxelles-ului gravitează o rețea amplă de instituții care întrețin propaganda opticilor actuale.

Potrivit lui Wolfgang Streeck, ar exista un „particularism constitutiv sau pluralism al socializării umane” (p.180) ce rămâne de nedepășit. Organizările statale au de luat notă de el. De aceea, de pildă, „în lumea reală, integrarea europeană, ca stabilire a unui regim statal supranațional sau internațional parastatic imperial, dacă în general ar fi posibil, atunci ar fi numai sub condițiile istorice ale compromisurilor naționale deja existente și instituționalizare diferit dintre capitalism și societate și în interacțiune cu ele” ( p.385). Ca urmare, fricțiunile de azi dintre național și suprastatalitate nu ar trebui privite automat ca expresii ale unui „naționalism înapoiat”. Ele semnalează nevoia unei schimbări.

Cu o completă stăpânire a datelor, Wolfgang Streeck vorbește de „blocada politică” și de „societatea indecisă”. Și după el îngrijorătoare  este nu atât geografia politică actuală, cât faptul că nu se privește dincolo de ea. Indecizia în a asuma viitorul este preocupantă – mai ales că ea afectează împotmolirile prezentului în conflicte ce par  greu solubile. Nici nu poți depăși dificultățile prezentului fără sonde în viitor.

Evident că  Wolfgang Streeck are în vedere blocada de la nivelul societății actuale – putem spune „macroblocada”.  De ea depind, însă, aș adăuga, mulțimea „medioblocadelor” – cum sunt conflictele deja izbucnite sau potențiale de pe scena lumii – și nenumăratele „microblocade” ale vieții de toate zilele. De ea depinde și ceea ce putem recunoaște azi ca „blocadă mentală”.

Spre exemplificare, „blocada mentală” se observă în împărțirea maniheistă a lumii în „răi” și „buni”. Ea se lasă sesizată mai ales în personalizarea deciziilor, când se știe că, oriunde, deciziile sunt luate de rețele instituționale complicate.

Aceeași blocadă se observă apoi în repetarea unor clișee de propagandă, în lipsa analizei factuale. Fără îndoială că „liberalismul” și „iliberalismul”, „mobilizarea democratică” și „populismul”,  „democrația” și „autoritarismul” sunt distincte, adesea în opoziție. Dar, din nefericire, nimeni nu a trecut dincolo de aproximări și încercări polemice la o analiză sistematică care să descrie distribuția lor.

În sfârșit, „blocada mentală” se observă în suprinzătoarea acceptare a informării dintr-o singură sursă. Contrar întregii tradiții a impunătoarei culturi occidentale, azi prea mulți preiau mecanic ceea ce iese din mintea cuiva care nici nu înțelege, nici nu vrea și nici nu poate da rezolvări echitabile.

Strivirea diversității opiniilor și a alternativelor de abordare este de neacceptat. S-a criticat pe drept propaganda obsedată a nazismului, cu pretenții de adevăr final. S-a criticat la fel regimul ce permitea o singură interpretare a istoriei, instaurat de comuniști. Nu este în lumea de azi nici cel mai mic temei pentru a relua piese ale acestora.

       Suntem, de fapt, sub aspecte esențiale – economia, construcția puterii, ducerea războiului, conștiința culturală etc. – în societăți schimbate. Și termenii amintiți, ca mulți alții cu care operăm, au nevoie de analize factuale pentru a nu aluneca în propagandă.Străpungerea „blocadei mentale”  rămâne deocamdată în seama celor care gândesc. Ea este prima datorie a celui care vrea să identifice ordinea viitoare a lumii. (Din volumul A.Marga, Ordinea viitoare a lumii, ediția a doua, în curs de publicare)

http://www.andreimarga.eu

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5