Andreea Rus expune la Bienala Internaţională de Pictură din Chişinău

Centrul Expozițional Constantin Brâncuși din capitala Moldovei găzduieşte Bienala Internațională de Pictură, Chișinău 2013, ediția a III-a . Actuala ediţie beneficiază de participarea a 181 de plasticieni din 33 de ţări cu peste 250 de creaţii expuse pe simezele Centrului Expoziţional Constantin Brâncuşi. Expoziţia reuneşte artişti din Austria, Armenia, Belarus, Belgia, Bulgaria, Cipru, Cehia, Costa Rica, Coasta de Fildeş, Cuba, Danemarca, Elveţia, Estonia, Franţa, Germania, India, Iran, Italia, Japonia, Kârgâstan, Lituania, Marea Britanie, Mongolia, Olanda, Polonia, România, Rusia, SUA, Spania, Slovacia, Turcia, Ucraina şi Republica Moldova.
În acest cadru onorant expune şi pictoriţa Andreea Rus din Bistriţa. Organizatorii evenimentului: Muzeul Naţional de Artă al Moldovei, Uniunea Artiştilor Plastici, Centrul de Artă Amprente în parteneriat cu Direcţia Cultură a Primăriei Chişinău, Institutul Cultural Român Mihai Eminescu la Chişinău, Muzeul Naţional Cotroceni, Bucureşti şi Fundaţia Familiei Sturza.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5