La I.S.U. Bistriţa-Năsăud, activitate pozitivă

Analiza activităţii pentru anul 2008

Într-o organizare deosebită, conducerea I.S.U. Bistriţa-Năsăud a organizat ieri, 22.01.2009, o şedinţă de analiză a activităţii acestei instituţii desfăşurată în anul 2008. Au fost prezenţi col. Ştefan Condrate – şeful ISU BN, col. Maftei Taloş – locţiitorul ISU BN, ofiţeri din conducerea instituţiei care au prezentat, cu lux de amănunte şi motivaţii pertinente, activitatea amplă şi cu solicitări deosebite în anul calendaristic 2008.

Col. Ştefan Condrate a mulţumit mass-mediei bistriţene pentru modul cum au fost mediatizaţi în anul 2008, mai ales fenomenul din 11 iunie 2008 privitor la incendiul de la Biserica Evanghelică, specificând faptul că un asemenea incendiu nu s-a întâlnit în istoria pompierilor din Bistriţa, unul similar fiind în anul 1857, când a ars acelaşi turn.

Structura organizatorică este conform normelor europene existând, la ora actuală, următoarele unităţi pentru situaţii de urgenţă în judeţ: Secţia Năsăud, Detaşamentul Bistriţa, Garda Beclean, Garda Prundu Bârgăului, Garda Sângeorz-Băi şiDetaşamentul Dej, care intervine în zona limitrofă a judeţului.

Pentru anul 2009, se are în vedere dotarea cu mijloace ultramoderne şi ultraperformante, probabil din import, când se vor schimba toate autospecialele, Bistriţa făcând parte din Regiunea de Nord-Vest, cu fonduri de 20% de la Consiliul Judeţean şi restul de fonduri de la Regiunea Nord-Vest.

Perspectiva anului 2009 pentru I.S.U. BN este una optimistă prin faptul că se lucrează intens la amenajările, conform cerinţelor europene, clădirilor din Sângeorz-Băi şi Prundu Bârgăului, finalizate la sfârşitul anului în curs, care vor deservi garda din Sângeorz-Băi şi Prundu Bârgăului, inclusiv cu echipaje SMURD. Vor avea „de lucru” şi vor lucra profesionist peste 40 de oameni în fiecare locaţie.

În prezenţa mass-mediei s-a desfăşurat un profesionist şi amplu exerciţiu de alarmare în care abilităţile şi tehnica din dotare au fost „la înălţime”, dovedind astfel că cei care ne apără bunurile, viaţa etc., sunt mereu la datorie şi putem să fim în siguranţă.

Îi felicităm pentru ceea ce au realizat în anul 2008 şi le urăm ca în anul 2009 să aibă parte de cât mai puţine evenimente, iar dorinţele să li se îndeplinească întocmai.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5