Amintiri cazone, veritabilă saga militară, de col.(r) Ovidiu Lăzăroaie

În aproape toată istoria, a fi militar de elită într-o armată onorabilă reprezenta un parcurs spre înalta societate cum s-ar spune, iar nivelul peste medie asigura echivalența cu profesiunile de cea mai bună condiție. În România lucrurile nu au stat altfel nici pe vremea voievozilor, și cu atât mai mult spre secolele din urmă când armia română a căpătat un aparte statut prin ceea ce însemna național în conștiința românească. Războiul de Independență de la 1877, Primul și al Doilea Război mondial au fost trei momente de mare dăruire a armatei române, în care militarul și-a pus în joc viața pentru apărarea vetrei strămoșești și statutul câștigat a devenit inspirație și motivație pentru  abordarea carierei militare de mulți tineri.

Astăzi este bine cunoscut faptul că după 1968, după ocuparea Cehoslovaciei de țările membre ale Tratatului de la Varșovia, cu excepția României, în țara noastră s-au pus bazele construirii unei armate naționale, în conformitate cu ideile comunismului naționalist al lui Nicolae Ceaușescu, cel care visa o desprindere, pe cât cu putință, de Uniunea Sovietică.

O descriere amplă a formării ofițerilor, a mentalității lor,a clădirii carierelor militare în anii 70 până în 1990 găsim în veritabila saga, publicată de colonelul în rezervă Ovidiu Lăzăroaie, conjudețeanul nostru, originar din Feldru unde a parcurs primul nivel de școlarizare în conformitate cu programa anilor '70. A urmat liceul la marea școală năsăudeana ,,George Coșbuc” de unde s-a ales cu o educație la nivelul serioasei tradiții cunoscute. Absolventul s-a oprit mai bine de un semestru la Facultatea de Matematică a Universității din Suceava, pe care a abandonat-o, socotind-o nepotrivită spiritului său îndreptat spre acțiune, practică și concret. A găsit perspectiva însușirii acestora la Școala de Ofițeri de la Sibiu, unde a intrat cu examen de admitere, instituția devenind între timp Academie Militară a Forțelor Terestre ,,Nicolae Bălcescu”, elită a învățământului militar din țara noastră.

Experiența acumulată începând cu prima zi de școală, până la ultima zi de activitate  este prezentată in ciclul de cinci volume, intitulate Amintiri cazone, publicate la Editura Studis din Iași, în anul 2015. Întinsa rememorare reconstitute diacronic câteva decenii de viață militară. Întâiul volum al ciclului, Armata ne-a făcut bărbați cuprinde referințe la examenul de admitere, viața curentă conformă cu programul, studiul teoretic, practice, de cultură generală militară, specializarea în artilerie și nu numai, de asemenea, dificultăți ale începutului vieții  de cazarmă, adaptarea și depășirea lor. Sunt zugrăvite cu interes și talent figuri ale colegilor, faze nostime din relațiile inerpersonale sau de pregătire profesională. Volumul al doilea, Cadeți la tunarii lui Vodă, rememorează, în continuare, anii de studii în care viitorii ofițeri sunt introduși, treptat, în tainele teoretice și practice ale pedagogiei militare și meseriei armelor, modul de profesionalizare cu fiecare semestrul de studiu devenind vizibil. 

 Autorul retrăiește, cu nostalgie, clipele unice petrecute alături de colegi, de asemenea, introducerea în viața, în atmosfera și modul de a se purta al tineretului care participa la studiu, instrucție profesională, învățâmânt politic, dar știa și să se distreze, frecventând discoteci, locul de întâlnire al tinerilor în epocă. De o savoare aparte, relațiile cu fetele, povestite de cadeți, apoi circulând cu ironii între băieți, mulți dintre ei gândindu-se deja la întemeierea familiilor. Este adevărat că, adesea, cei arătoși, erau vânați de domnișoarele admiratoare ale elegantei uniforme de oraș. Sibiul, orașul școlii de ofițeri, și al primelor două volume, avea farmecul său în epocă, și este descries în text cu har, iar evenimentele sentimentale, cu nostalgia vremii care nu se mai întoarce.

După studiul stăruitor și o viață aspră, din care nu sunt de uitat orele de instrucție, tragerile de zi  și de noapte în poligon, privațiunile (se putea ieși în oraș numai prin permisiile de duminica, acordate după rezultate bune în activități), tinerii susțineau examenul de absolvire și primeau gradul de locotenent, fiind apoi repartizați la unități militare în întreaga țară.

În Uniforma care nu uniformizează, autorul, cu o memorie foarte bună, descrie cu interes munca de instruire a tinerilor soldați, cu exemple de exerciții executate la comenzi riguros reproduse în textul cărților după regulamentele militare. De asemenea, relațiile cu superiorii și colegii, modul cum Partidul Comunist se implica în coordonarea activităților sunt posibil de regăsit în paginile volumelor. De reținut aspecte plăcute sau mai puțin plăcute din activitatea derulată pe șantierele patriei sau la munci agricole; întâmplări hazlii din cazarmă, din permisiile în oraș, sau activitățile din poligonul de tragere. Cum se cunoaște, armata română avea un rol activ în economia țării, și autorul se oprește asupra muncii în agricultură, la stânsul recoltei, în Banat, în frunteau unei subunități încredințate. Probă a responsabilității, ofițerul se străduia să obțină rezultate bune, să apară ca descurcăreț,capabil în fața instituției în care a intrat cu jurământ. Grija față de subordonat și calitatea muncii erau coordonatele care ghidau activitatea celui aflat la timona activității. Chestiune de onorabilitate, observată, de care se ținea cont!

Cel de al patrulea volum al ,,cvintetului”, Revoluție loviluție sau disoluție, are central problema controversatelor evenimente din decembrie 1989, nici până azi suficient limpezite. Autorul procedează la un documentat excurs despre reformele prin care a trecut armata română, mai întâi după 1945, când a fost epurată de cadrele fostei armatei regale, înlocuită de oameni fără școală, dar cu dosar corespunzător, apoi epurarea instituției de cadrele fără școală, fără formație profesională, impuși de comuniști, pentru a-și întrona ideologia. Cu durere, autorul consemnează reducerea efectivelor armatei române de la 350 000 de militari, în 1990, la ceea ce s-a ajuns în finalul procesului, la un număr de ostași pentru care este suficient un stadion cu număr mijlociu de locuri. Faptul este văzut ca o catastrofă pentru tradiția militară a poporului român, batjocorit prin hotărâri impuse din străinătate și autorul e îndreptățit să se întrebe prin titlul volumului dacă a fost revoluție, loviluție sau disoluție. Colonelul Lăzăroaie arată că în 1975, armata română număra aproape 400 000 de militari activi, peste șase milioane de rezerviști, 3000 de tancuri, aproape 1000 de avioane de luptă și, era în discuții avansate cu URSS pentru primirea de armament nuclear. Un rechizitoriu foarte sever face colonelul Lăzăroaie întregii acțiuni care a provocat declinul armatei române, furtul nerușinat al economiei și resurselor țării, plecarea din țară a milioane de cetățeni, probabil, cei mai dinamici, mai buni profesioniști, în timp ce, fără excepție, toată economia a fost distrusă.
Volumul al cincilea, care încheie ciclul Amintiri cazone este intitulat Botezul focului și cuprinde povestiri, independente ca subiect, având tematică din perimetru vieții militare, scrise cu instrumentele prozei literare. Este suficient să amintim Puterea blestemului sau pură coincidență în care este prezentată dispariția a trei subofițeri după ce la o masă de revelion și au bătut joc de o femeie, introducându-I în mici bucăți de scobitori, în vremea ce ea se găsea pe ringul de dans. O adevărată Xena (zeiță războinică), doamna i-a bătut cu poșeta peste cap, în văzul tuturor, făcându-I de minune, și, probabil, i-a blestemat pentru că în câteva luni toți trei și-au ,,dat potcoavele”, adică și-au găsit obștescul sfârșit, lucru de mirare.

Cele cinci volume se constituie într-o saga ostășească cu totul aparte, nefiindu-ne cunoscută o altă realizare de acest tip după 1990.

Scrise cu nerv, în ritm alert, gazetăresc, col.(r) Ovidiu Lăzăroaie a fost mai bine de un deceniu jurnalist la un cotidian, folosind un rețetar ce combină relatarea de tip reportericesc cu proza beletristică, lectura captivează prin farmecul frazei scurte bine ticluite, prin stilul periphrastic, ironic, cu dese inserții de expresii populare de pe Valea Someșului, prin talentul nativ de a povesti și, evident, prin șlefuirea stăruitoare a textului. Sunt cărți de viață lungă din care se va afla peste timp viața tânărului intrat la Școala Militară de Ofițeri, datele unei cariere militare cu întreg parcursul încheiat cu  trecerea în rezervă.

Deopotrivă literatură și document, Amintiri cazone își vor atrage cititori prin farmecul, pulsul, unei vremi răsplătind în orice timp, de acum înainte, efortul unei lecturi încheiate cu o reverență în fața muncii inspirate a autorului, iubitor de patrie, devotat, consecvent.