Altceva, altfel…

Luni, 7 martie 2011, la Centrul de documentare şi informare al Şcolii “Grigore Silaşi” din Beclean (coordonat de bibliotecara Angela Rusu), a avut loc vernisajul expoziţiei de icoane, sugestiv intitulată: “Un dar sfânt pentru mămica”, eveniment dedicat Zilei de 8 Martie. Vernisajul a fost precedat de o scurtă slujbă de biecuvântare, oficiată de părintele Vasile Cherhaţ. De menţionat că lucrările, cu subiect unic: chipul Maicii Domnului, au fost realizate (din hâtie răsuciă, folosind colajul ca tehnică) de elevii clasei a II-a A (înv. Raveca Moldovan).

„Icoana, ca imagine sfântă, predispune privitorul la interiorizare, ajută sufletul să se reculeagă, să se adune întru el însuşi, să fie aici şi acum, spunea, printre altele, părintele Adrian Cherhaţ, profesor de Religie la Colegiul Naţional „Petru Rareş” din localitate, prezent la manifestare. Cromatica acestor imagini, după cum se poate vedea, se armonizează cu acea blândeţe şi delicateţe a expresiei care se citeşte pe chipul Fecioarei Maria, culori trandafirii, azurii şi aurii pure, luminoase şi delicate. De remarcat, însă că luminozitatea chipului reprezentat nu vine din afară, ci dintr-o lumină lăuntrică, ce pătrunde instantaneu în sufletul privitorului. Ochii Maicii Domnului sunt mari, larg deschişi şi cu acea mirare atât de caracteristică icoanei bizantine”, iar scriitorul Aurel Podaru a ţinut să scoată în evidenţă faptul că, „în cadrul manifestărilor cultural-educative pe care le organizează periodic, învăţătoarea Raveca Moldovan reuşeşte de fiecare dată să surprindă - în mod plăcut, fireşte -, publicul spectator. Surprinde prin ineditul subiectului abordat, cât şi prin maniera de prezentare a acestuia. Mai pe scurt, am putea spune: De fiecare dată altceva, de fiecare dată altfel, ghidându-se mereu după zicerea: Ca la noi, la nimenea! În sensul bun al cuvântului, se înţelege. Acesta ar fi, după părerea mea, secretul care i-a creat doamnei învăţătoare Raveca Moldovan o binemeritată faimă”, a mai spus în încheiere Aurel Podaru.

În final, lucrările au fost dăruite de autori propriilor lor mămici, prezente la acest eveniment. Nu putem însă, încheia aceste rânduri înainte de a menţiona şi numele celor care au realizat această expoziţie, cu totul remarcabilă. Ei sunt: Cristian Bal, Oana Chiş, Bogdan Leah, Alida Valea, Darius Leoştean, Alexandra Legradi, Alexandru Ivaş, Roberta Albulescu, Alexandru Păltinean, Ionela Rus, Horaţiu Ciuş, Ionuţ Chiş, Margareta Doboş, Raul Boroş, Călin Cocian, Sergiu Lorinţ, Denisa Lobonţ, Călin Anton, Alexandra Iacomi Borodi, Adrian Mar, Diana Cozac.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5