Alexandru Petria, invitat la Zilele Revistei Acolada

O nouă ediţie a Zilelor Revistei „Acolada” va avea loc la Satu Mare în perioada 15-16 septembrie a.c., în organizarea Consiliului Judeţean Satu Mare, a C.J.P.C.T. Satu Mare şi a revistei „Acolada”. Din județul nostru este invitat să participe scriitorul Alexandru Petria, care trăiește la Beclean.
Revistă literară sătmăreană, care se bucură de un binemeritat prestigiu pe plan naţional, a intrat în cel de al zecelea an de apariţie şi de curând şi-a sărbătorit numărul 100. Editată de Societatea Literară ACOLADA şi Editura Pleiade, revista apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România, avându-i la conducere pe poetul şi criticul literar Gheorghe Grigurcu (director) şi pe poetul Radu Ulmeanu (director general). În paginile ei au semnat sau continuă să semneze nume mari ale literaturii române precum Alexandru George, Mircea Horia Simionescu, Barbu Cioculescu, Ana Blandiana, Luca Piţu, Ilie Constantin, Şerban Foarţă, Ion Zubaşcu, dar şi nume mai tinere precum Pavel Şuşară, Adrian Dinu Rachieru, Sorin Lavric şi tineri aflaţi la debut sau în pragul acestuia, membri ai cenaclurilor literare sătmărene Afirmarea, Alfazet şi mulţi alţii.
La ediţia din acest an vor participa principalii realizatori ai revistei, colaboratori precum şi colegi de la alte reviste literare şi edituri din ţară.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5