Alexandru Oprean: A trebuit de multe ori să limitez viteza ori să dau prioritate altcuiva

 

 

 

Eh, voi oamenii...” , aş putea spune în urma întâlnirii cu Alexandru Oprean. Dar, a spus-o înaintea mea un alt Alexandru, un viitor interlocutor... Pe Alexandru Oprean l-am cunoscut, oarecum, datorită celor de la Fundaţia Inocenţi. Povestea e lungă, dar importantă e întâlnirea. Auzisem despre Alexandru Oprean că ar fi lucrat pentru Casa Regală, iar acum lucrează în cadrul Primăriei Bistriţa. A fost cumva un interlocutor semnalat. Şi, desigur, dacă m-aş fi oprit doar la acel „detaliu” din viaţa lui Alexandru Oprean, detaliul care ne-a cucerit pe toţi - Cancelar al Casei Regale, cred că aş fi ratat întâlnirea... Da, Alexandru Oprean a fost Cancelar al Casei Regale cu toate atribuţiunile ce decurg de aici. Dar, Alexandru Oprean este mult mai mult decât atât...veţi vedea şi dumneavoastră din răspunsuri, fotografii, şi astfel veţi înţelege acel „mult mai mult”. Pentru mine, interviul cu Alexandru Oprean a fost ca un puzzle. Ai toate piesele, ştii regulile jocului, şi încerci, chiar dacă uneori nu ai la îndemână decât un CV, câteva fotografii, câteva amintiri, emoţii, să explici un om. Şi iei mulţimea de piese şi începi să (te) joci...locul naşterii ( Sebeş) - Sibiu (Institutul Militar de Infanterie şi Chimie) – Bistriţa (Brigada 81 Mecanizată) - Ministerul Apărării Naţionale - Afganistan- Consilier pe probleme de apărare în Guvernul României - Ofiţer de Stat Major la Centrul de luptă din Stavanger, Norvegia - Cancelar al Casei Regale - Consilier superior/ Comunicare, Primăria Bistriţa. Şi vin mai apoi emoţiile, siguranţa: soţia şi cele două fiice. Deşi ai spune stop joc... jocul nu s-a terminat. Cred că Alexandru Oprean păstrează, deocamdată doar pentru el, o piesă importantă. O păstrează cu o recomandabilă distanţă de lumea căreia nu-i aparţine, dar pe care o tolerează cu înţelepciune...

Toate alegerile în viaţă au fost bine planificate şi conştientizate...

Reporter: De ce Alexandru Oprean s-a întors în Bistriţa?

Alexandru Oprean: De Bistriţa, ne leagă deja zece ani din viaţa noastră de familie. Revenim în acest oraş, după fiecare şedere temporară în alt colţ al ţării sau al lumii, deoarece este un loc pe care îl considerăm „acasă”. Cum poţi aşadar, să nu te întorci acasă ?

Reporter: Cum a fost să faceţi naveta aceasta profesională, între Ministerul Apărării Naţionale – Guvern - Casa Regală - administraţie publică, respectiv Primăria Bistriţa?

Alexandru Oprean: Cred că „naveta profesională” pe care interesant ca terminologie o definiţi, a fost una binefăcătoare şi formatoare din multe perspective, în primul rând din cea personală, umană. Prin grija Bunului Dumnezeu, mi-a fost dat să văd multe locuri şi să întâlnesc şi mai mulţi oameni. Am încercat, astfel, să păstrez pentru mine valori pe care în parte fiecare din instituţiile menţionate de dumneavoastră le-a promovat, astfel că nădăjduiesc la o zi în care toată această moştenire personală asimilată să poată fi dată mai departe, necondiţionat.

Reporter: Citind CV-ul, mi s-a părut că pe alocuri v-aţi forţat oarecum destinul...Regretaţi ceva în alegerile făcute?

Alexandru Oprean: Nu aş spune că am forţat destinul, pentru că toate alegerile făcute în viaţă au fost bine planificate şi conştientizate, însă poate nu şi efectele lor...Dar da, dacă ar fi să regret ceva, acest lucru ar fi ezitarea de a lua decizii în anumite momente ale vieţii, decizii care cel mai probabil ar fi fost cauzatoare de alte efecte. Fie ele benefice, fie nu. Asta din păcate nu voi mai afla vreodată.

Pilot de avion sau arhitect...

Reporter: Descrieţi-vă viaţa sub forma unei poveşti scurte.

Alexandru Oprean: Imaginaţi-vă un drum...uneori judeţean, naţional sau alteori, european. Pe acestea am circulat eu fiind nevoit să iau în considerare de multe ori, semne de circulaţie precum: „Atenţie, drum cu denivelări”, „Atenţie, animale”, „Urcare cu înclinare mare” sau „Coborâre periculoasă”, a trebuit de multe ori să limitez viteza ori să dau prioritate altcuiva. A fost un drum anevoios, unul plin de mulţumiri dar şi insatisfacţii, mai mici sau mai mari. A fost un drum greu aş spune, deoarece am conştientizat că tot ceea ce fac, pas cu pas, o fac parţial pentru mine şi total pentru viitorul copiilor noştri. Acest lucru cred că este normal să genereze o responsabilizare în plus.

Reporter: Credeţi că aţi realizat ceea ce aţi visat în copilărie, să faceţi în viaţă?

Alexandru Oprean: Nu cred că în copilărie am planificat nivelul realizărilor. Cred că acest lucru s-a produs, ca în viaţa fiecăruia pe parcurs, în funcţie de etapele vieţii. În plus, nu ne putem opri aici. Mai sunt încă multe de făcut. Linia va fi trasă şi analiza retrospectivă făcută, doar cu puţin timp înainte de a încheia „mandatul” nostru personal, ce ne este dat să îl ducem în această viaţă.

Reporter: Dar, totuşi aţi avut un vis în copilărie? Ce răspundeaţi la întrebarea: Ce vrei să te faci când vei fi mare?

Alexandru Oprean: Da, am avut. Acela de a deveni pilot de avion sau arhitect. Asta răspundeam atunci când eram întrebat. Îmi plăcea mult să fac schiţe de clădiri, să mă joc, dacă vă mai aduceţi aminte, cu acele cuburi din lemn de diverse forme. Construiam la nesfârşit, fără să mă plictisesc.

Reporter: Cine şi ce anume v-au format, aşa cum sunteţi?

Alexandru Oprean: Părinţii au avut un extraordinar, definitoriu cuvânt de spus. Apoi, dascălii, în faţa cărora atât noi cât şi generaţia tânără de astăzi trebuie să ne plecăm capetele. Nu în ultimul rând, provocările vieţii şi îndârjirea cu care am fost obligaţi să le trecem.

Reporter:Cea mai importantă lecţie pe care aţi primit-o în viaţă...

Alexandru Oprean: Să iubesc, să iert şi să nu deznădăjduiesc. În toate există o rezolvare, fie că ea vine de la oameni, fie de la Dumnezeu. Deznădejdea este un mare păcat şi o mare capcană. De aceea nu mai suntem noi fericiţi astăzi, pentru că nu mai ştim să ne raportăm la obiective lesne de atins. Vrem tot mai mult, şi dacă se întâmplă să nu ajungem acolo unde vrem, deznădăjduim, cădem în depresii, etc. Un prea cuvios Părinte duhovnic, spunea că viaţa este ca mersul unui acrobat pe frânghie, cu o prăjină în mână. La un capăt este mândria, la celălalt deznădejdea. Important este să ne păstrăm echilibrul, să nu cădem.

Reporter:,,Important este să ne păstrăm echilibrul, să nu cădem”...dar, ne mai pierdem echilibrul din când în când, e uman şi firesc... Ce faceţi în astfel de momente? Cum vă ridicaţi?

Alexandru Oprean: Trebuie să nu uitaţi că era vorba de echilibrul dintre mândrie şi deznădejde. Acela trebuie înainte de toate păstrat. Acum, da, este adevărat, mai cădem şi noi în viaţa de zi cu zi. Şi mie mi se întâmplă. Cred că o bună soluţie pentru a ne ridica, este stăpânirea de sine şi credinţa. Din nefericire, mulţi dintre noi, cred că au soluţii pentru absolut totul, că pot trece singuri peste obstacole, peste momentele de deznădejde...dar asta este doar o aparenţă. Uităm de fiecare dată să cerem sfatul şi ajutorul unui părinte duhovnic, sau chiar al omului de lângă noi.

Regele este un exemplu de blândeţe şi modestie. Regina, omul cu cel mai mare simţ al realităţii...

Reporter: Să rămânem la oameni, întâlniri. Publicul larg asociază imediat imaginea dumneavoastră cu imaginea Casei Regale. Pentru cei mai mulţi dintre noi, Alexandru Oprean e omul care a avut şansa să lucreze pentru Casa Regală.

Alexandru Oprean: Am avut privilegiul să o fac de două ori, şi fiecare episod a adus ceva nou, un plus de valoare. Acum, lăsând la o parte nivelul de reprezentare şi experienţa dobândită în materie de organizare de acţiuni publice sau protocolul necesar acestora, cred că cel mai mare beneficiu a fost dat de grija şi atenţia de a face lucrurile impecabil. Acolo nu am putut greşi, nici măcar cu o virgulă în scris sau cu o vorbă nelalocul ei. Cred că ar trebui în egală măsură să facem acest lucru în viaţa noastră de zi cu zi, în fiecare din instituţiile în care ne desfăşurăm activitatea. Atunci vom simţi că mergem mai departe.

Reporter: Ce a schimbat în dumneavoastră acea experienţă?

Alexandru Oprean: Cred că am răspuns într-un fel chiar înainte. Felul în care trebuie să fac lucrurile, pe cât posibil, impecabil. Asta presupune însă un efort în plus pe care trebuie să te hotărăşti să îl faci. Dacă nu, mai bine nu te angaja.

Reporter: Când spunem Casa Regală, primul gând merge către Regele Mihai...şi suntem tentaţi să întrebăm: dar cum e să fii aşa aproape în preajma Regelui? Dar cum e Regina Ana? Dar cum sunt ceilalţi membri ai Familiei Regale? Îmi amintesc un interviu acordat de Regina Ana, Eugeniei Vodă. Regina Ana mărturiseşte că ideea de protocol nu a caracterizat-o niciodată şi a cerut să i se spună simplu ,,doamnă”, nu Majestate, în acel interviu. S-a descris ca ,,fiind o femeie obişnuită care a avut bucuria şi fericirea să se căsătorească cu un om fantastic, Regele Mihai al României”. Dumneavoastră ce îmi spuneţi despre întâlnirea cu Regele Mihai?

Alexandru Oprean: Am avut desigur bucuria să fiu în preajma membrilor Familiei Regale, prin natura poziţiilor avute la Palatul Elisabeta. Au fost momente cu adevărat înălţătoare când am putut fi în preajma Majestăţilor Lor şi îmi aduc aminte de multe din acestea, de fapt sunt chiar de neuitat. Regele este un exemplu de blândeţe şi modestie. Este un om care te aduce prin caracterul său la un confort psihologic personal extraordinar, fără să te simţi complexat sau stânjenit. Regina, cred că este omul cu cel mai mare simţ al realităţii, pe care eu personal l-am cunoscut. Ştim că viaţa Majestăţilor Lor nu a fost una lipsită de provocări. Şi iată că au ajuns împreună să aniverseze o nuntă de diamant, în anul 2008 după cum bine ştiţi. Regele, te poate înălţa şi aduce la comunicare tocmai prin non-comunicare. Majestatea Sa te poartă prin multe subiecte de discuţie, de la pasiunea Sa pentru maşini până la tăcerea binefăcătoare şi atât de înălţătoare. Nu e nevoie de multe cuvinte atunci când eşti în preajma Regelui. Mesajul de transmis vine de la sine. Unul dintre momentele dificil de gestionat pentru mine a fost de exemplu atunci când am primit nobila misiune, dar şi cea mai grea care mi-a fost dată pe parcursul întregii activităţi la Casa Regală, respectiv aceea de a însoţi la braţ pe Majestatea Sa Regina până în sala de spectacol, în 25 octombrie 2011, la Opera Română din Bucureşti, cu ocazia concertului aniversar dedicat Majestăţii Sale Regelui la împlinirea vârstei de nouăzeci de ani. Am fost privilegiat să fac asta, însă şi responsabilizat pe măsură.

Reporter:Dacă punem faţă în faţă Casa Regală şi actuala clasă politică, ce credeţi că ar putea să îşi spună? Care ar fi firul comunicaţiei între cele două?

Alexandru Oprean: Casa Regală ar spune: „ O Românie europeană pentru români” Majoritatea clasei politice actuale: „ O Românie europeană pentru noi şi pentru români” Singurul liant între cele două entităţi cred că în final ar fi, sau ar trebui să fie, tot acest popor binecuvântat al nostru. Trist este că de multe ori mândria nu ne lasă în pace şi românul suportă îndelung şi în continuare greutăţile date de o astfel de atitudine. Dar de ce ne mirăm ? Asta a făcut dintotdeauna, şi-a purtat Crucea, însă cu multă şi mare credinţă. Acolo este alinarea lui.

Reporter: Care ar fi pentru Alexandru Oprean, definiţia Casei Regale ?

Alexandru Oprean: Un exemplu de decenţă instituţională şi eficienţă acţională.

Reporter: Dar definiţia României?

Alexandru Oprean: O ţară binecuvântată cu oameni capabili să o ducă pe un drum al istoriei care să facă din ea o ţară respectată şi iubită în Europa şi în lume.

Norvegia, Afganistan...

Reporter: Sunteţi omul experienţelor, al întâlnirilor. Aţi ajuns şi în Norvegia. Citesc aşa din CV: ofiţer de Stat Major la Centrul de luptă întrunit la Stavanger...

Alexandru Oprean: Acolo a fost ceva cu mult diferit. În primul rând, eram departe de casă, şi într-o ţară nordică. Acest aspect a creat multe efecte de adaptare, care în final au contribuit şi ele la experienţa de viaţă şi au adus un plus de valoare. În al doilea rând, atunci când eşti pus la masă cu militari din 26 de naţiuni membre NATO, şi în plus trebuie să faci şi o echipă de lucru cu aceştia, asta nu poate duce decât la un beneficiu de relaţionare umană şi de comunicare.

Reporter: A fost grea readaptarea?

Alexandru Oprean: Da, şi nu atât pentru mine cât mai ales pentru familie. Au fost totuşi trei ani. Grea a fost adaptarea socială în primul an şi acolo. Retrăim în memorie şi astăzi clipele grele prin care am trecut şi în care eram aproape hotărâţi ca soţia împreună cu fetele să se reîntoarcă. Am luptat să trecem peste ele şi ulterior s-a dovedit a fi bine. Acum, după revenirea în ţară, a trebuit să ne ancorăm din nou la realitatea românească. Aici ne este în fond locul.

Reporter: Dacă e să tratăm superficial oamenii, aşa cum ne tratăm, de cele mai multe ori şi pe noi înşine, am trece bifând şi experienţa din Afganistan, ca pe una din multele experienţe ale dumneavoastră, înşiruite pe o hârtie, într-un CV. Vreau să mă opresc asupra acestei experienţe... V-a fost teamă? Ce s-a schimbat în dumneavoastră?

Alexandru Oprean: Teama este firească acolo. Cine o respinge, cred că greşeşte. Însă, vedeţi dumneavoastră, este o teamă care intră în rutina vieţii dintr-un teatru de operaţii. De la un anumit moment nici nu îi mai acorzi atenţie.Face parte din decor şi astfel nici nu o mai simţi. Începi să cunoşti atât de bine oamenii, cultura locului, încât ai tendinţa să laşi garda vigilenţei jos, gândind că nu se poate întâmpla nimic. De multe ori, atunci se întâmplă. Deci, cred că teama e bine să o accepţi şi să o conştientizezi permanent, astfel încât să poţi rămâne vigilent. Cred că acea experienţă a contribuit, din perspectiva personală, la înţelegerea a ceea ce este cu adevărat important în viaţă şi la prioritizarea adevăratelor repere. Banii, cu siguranţă nu sunt un astfel de reper, şi nu înţeleg pe cei care acceptă să participe la astfel de misiuni de ce o fac repetat. Din perspectivă psihologică, cred de asemenea că o limitare a numărului de participări la misiuni în zone de conflict, în afara graniţelor NATO, ar trebui să existe pentru fiecare individ în parte. Nu regret însă experienţa trăită acolo. Atunci însă îndrăzneala tinereţii şi dorinţa de a experimenta lucruri inedite m-au împins la o astfel de alegere. Din perspectiva familială, depărtarea de familie pentru perioade de timp mai mari sau mai mici, a fost şi ea un astfel de risc. Am pierdut mult şi ultimul lucru pe care mi-l doresc ca părinte este să mi se impute la un moment dat această absenţă. Ar fi trist.

Sunt critic cu mine însumi şi dornic de a face lucrurile fără greşeală...

Reporter: Ştiţi ce e interesant de la dumneavoastră, cum aţi putut trece dintr-o lume în alta...

Alexandru Oprean: A fost o trecere frumoasă şi atât de provocatoare. În ambele sensuri. A fost o trecere care a clădit. Aş face-o din nou oricând.

Reporter: Aţi rostit des cuvinte precum ,,impecabil”, ,,responsabilizare”, ,,îndârjire”. Sunteţi un perfecţionist şi critic cu dvs înşivă. Cereţi mult de la dvs şi implicit de la cei din jur. Simţiţi nevoia de a-i schimba pe ceilalţi din jur ,,după chipul şi asemănarea dumneavoastră”?

Alexandru Oprean: Nu. Nu doresc să îi schimb pe cei din jur. Doresc doar ca toţi cei din jurul meu, plecând de la familie, prieteni sau colegi să înveţe a pune în practică seturi de valori sau repere acţionale ale logicii, decenţei, respectului şi bunului simţ. Da, sunt critic cu mine însumi şi dornic de a face lucrurile fără greşeală. Nu cred că e un lucru rău, şi asta încerc să fac cu cei din jurul meu...să îi conştientizez la mai bine şi mai profund. Nu superficialitatea şi apatia în a face ceva ne vor duce mai departe, ci lucrul bine făcut, dorinţa de a face mai mult şi hărnicia.

Reporter: Ce e mai important: curăţenia relaţiilor sau zgomotul muncii?

Alexandru Oprean: Curăţenia relaţiilor, fără îndoială şi comentarii în plus.

Reporter: Când închideţi ochii şi vă vedeţi, vă place ce vedeţi?

Alexandru Oprean: Da, deoarece ca mulţi alţi părinţi cred, mă văd prin ochii copiilor noştri. Şi îmi place ce văd, existând loc întotdeauna pentru mai bine, desigur. Important este să începem să fim mulţumiţi nu cu ce avem acum, cu ce facem acum la modul exclusiv pentru persoana noastră , ci să ne mulţumim cu ce lăsăm în urmă. Acolo este investiţia noastră de o viaţă.

Nu îmi doresc decât ca fiicele mele să fie ele însele...

Reporter: E greu să fii părinte? Aţi avut timp, aveţi timp, vă faceţi timp să fiţi tată?

Alexandru Oprean: A fi părinte nu este un lucru greu. A nu fi un bun părinte este un lucru grav şi va fi greu de dus, prin efectele generate, de către copiii noştri. Odată cu revenirea în Bistriţa, am început desigur să am tot mai mult timp pentru a fi tată. Mă bucur nespus de momentele în care putem face o plimbare împreună, când vizionăm un film în familie sau putem fi alături pentru o mare sărbătoare. Sunt lucruri care de multe ori au lipsit.

Reporter: Cum vi se pare generaţia fiicelor dumneavoastră?

Alexandru Oprean: O generaţie de copii strălucitori în gândire, cu iniţiativă şi cu o mare dorinţă de a reuşi în tot ceea ce fac. Trebuie să mărturisesc faptul că proporţional cu aceste calităţi ale lor este şi efortul nostru de a le menţine pe calea cea bună a vieţii, de a le readuce la valorile adevărate şi bucuria lucrurilor simple, care din nefericire au început să fie surclasate de materialismul evoluţiei tehnologice a zilelor noastre.

Reporter: Cum vă imaginaţi fiicele dumneavoastră, când vor creşte? Ce fel de femei aţi vrea să fie ele?

Alexandru Oprean: Dacă evoluţia lor, aşa cum se prefigurează acum, se va păstra în anii ce vor urma, nu pot decât să sper la un succes personal şi profesional al lor în viaţă. Nu îmi doresc decât să fie ele însele, cu o viaţă aşa după cum şi-o imaginează. … şi să nu uite de noi, bineînţeles

Este atât de multă frumuseţe în această lume...

Reporter: Pasiune sau pragmatism în viaţa de zi cu zi?

Alexandru Oprean: Ambele. De multe ori mi se spune în context privat, că fac lucrurile prea pasional, lucru care poate fi văzut benefic în anumite situaţii dar şi care poate aduce prejudicii (acţionale, de imagine, etc.) în altele. Acum, depinde la care capăt al mesei stai. Pragmatic da, pentru că din nefericire societatea în care trăim ne obligă să facem asta.

Reporter: Nu vi se pare că onestitatea, bunul simţ au devenit derizorii în societatea în care trăim?

Alexandru Oprean: În general, nu. Cred că ele există însă nu sunt transmise celui de lângă noi într-o manieră adecvată. Desigur acolo unde lipsa acestora este evidentă, acolo cred că este vorba de rea-voinţă şi neacceptarea conştientă a adevărului.

Reporter: Aveţi prieteni mulţi?

Alexandru Oprean: Nu. Nu mulţi adevăraţi. De fapt, cred că nici nu s-ar putea. Am construit însă în timp, împreună cu familia, relaţii de prietenie stabile, deschise şi bazate în primul rând pe respect şi încredere reciprocă. Ele se transpun în acei prieteni pe care îi poţi deranja oricând ai nevoie de ajutor, care se bucură la bucuria ta şi plâng împreună cu tine atunci când tu o faci.

Reporter: Oameni - emoţii. Cum definiţi emoţia...

Alexandru Oprean: Reacţia psihologică la tot ceea ce este frumos. Şi este atât de multă frumuseţe în această lume. Trebuie doar să vrem să o vedem.

Reporter: Decalogul lui Alexandru Oprean...

Alexandru Oprean: Nu există unul personal şi nu mi-aş permite să am unul. Să nu uităm că au existat dintotdeauna zece porunci, pe care dacă fiecare dintre noi le-ar reconsidera, poate s-ar produce o schimbare. În ceea ce mă priveşte aş putea doar să îndemn, cu multă dragoste, la următoarele: să învăţăm să ne bucurăm de lucrurile simple şi să învăţăm să ne respectăm şi să ne iubim necondiţionat.

Uitaţi-vă la feţele oamenilor. Acolo este şcoala adevărată a comunicării...

Reporter: Vedeţi, voi oamenii care lucraţi în comunicare, folosiţi, uneori, un limbaj comun ca să vă apăraţi. Nu vreţi să riscaţi foarte mult. Vă lăsaţi descoperit foarte greu...

Alexandru Oprean: Mi-aş permite să fiu în dezacord cu dumneavoastră şi nu cred că este o trăsătură comună. A încerca să fii moderat şi temperat în afirmaţii însă, cred că este un lucru bun. Duce la o constanţă.

Reporter: Nu e cumva paradoxal, într-o ţară în care, dacă eşti informat şi vezi ce se întâmplă, îşi dai seama că tocmai o comunicare adevărată lipseşte în cea mai mare măsură...

Alexandru Oprean: Atât cea verbală cât şi cea non-verbală. Este adevărat. Ştiţi că de multe ori o fotografie spune mai mult decât o mie de cuvinte. Încercaţi să mergeţi într-o zi să vă aşezaţi pe o bancă de pe stradă şi să priviţi. Acolo este realitatea, acolo vezi cu adevărat ce se întâmplă. Uitaţi-vă la feţele oamenilor. Acolo este şcoala adevărată a comunicării şi acolo este strategia instituţională de abordat. Oare câţi înalţi oficiali o fac ? Oare de câte ori a fost întrebat omul de pe stradă, care îi sunt preocupările, grijile? Un bun prilej ar fi poate, ori de câte ori se împart pixuri, brichete şi altele. Poate se face acest lucru, dar dacă nu ? Acolo, este comunicarea adevărată, directă şi în timp real.

Reporter: Părăsim timpul real...Dacă aţi putea călători în timp, încotro v-aţi îndrepta, spre trecut sau viitor?

Alexandru Oprean: Cred că deşi cu o mare apăsare dată de trecerea anilor, m-aş îndrepta spre viitor. Mă văd departe, bătrân cu părul alb, pe prispa unei case la ţară, înconjurat de copii şi nepoţi, într-o Românie dreaptă, în care oamenii se iubesc necondiţionat, nu au nimic de împărţit şi în care se simt protejaţi. Sunt convins că îmi va fi dat să văd o astfel de Românie. Puterea de a face posibil acest lucru stă în fiecare dintre noi.

Reporter: Aproape toţi alegem trecutul sau viitorul. Foarte puţini alegem prezentul. Foarte puţini avem curajul să ne asumăm prezentul, să refuzăm o călătorie în timp. De ce oare?

Alexandru Oprean: Pentru că ne place să visăm. Avem amintiri care ne raportează la trecut, sau ne pot proiecta pe un alt fundal în viitor. Omul este creat pentru a relaţiona în timp. Aş fi îngrijorat dacă majoritatea ar alege doar prezentul. Atunci am avea o problemă...

Interviu realizat de Carmen Bulz

Foto: arhiva personală

Comentarii

14/03/13 11:03
RALUCA BODEA

Exceptional,d-nule DAlexandru Oprean.Daca ar exista in Romania oameni ca d-voastra am fi o tara de invidiat.Sunteti un exemplu de urmat ptr.toti romanii,dar mai ales ptr.conducatorii Romaniei.Noi ca adulti ar trebui sa pastram acest interviu ptr a ne invata si noi copiii cum ar trebui sa fie ca adulti.Va multumim ca existati.

14/03/13 11:06
simon

un interviu foarte emotionant1 felicitari!

22/03/13 18:25
Sorin C

Felicitari stimate domn Oprean. Un palmares cu care putini se pot lauda la aceasta varsta. Si atitudinea fata de locuri, oameni... este prea perfecta sa fie adevarata, dar stiu ca asta simtiti. Cu bine. S.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5