Alegerile parlamentare, în siguranță!

Poliţia Română a luat toate măsurile, din competență, pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă publică, pe întreaga durată a desfăşurării alegerilor pentru Senat şi  Camera Deputaţilor, din data de 11 decembrie. Aceste măsuri urmăresc buna derulare a procesului electoral, precum şi un mod de acţiune corect şi echidistant al poliţiştilor.
 
 
La nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud, peste 400 de poliţişti vor fi angrenați, pentru buna desfăşurare a scrutinului electoral, suplimentar față de dispozitivul curent, în vederea asigurării măsurilor de pază şi protecţie și de ordine şi linişte publică și prevenirii oricăror fapte antisociale.
 
De asemenea, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud va desfășura activități, în vederea gestionării posibilelor incidente cu caracter electoral. 
 
Informații pe care trebuie să le cunoașteți:
Aveţi dreptul la vot dacă aveţi 18 ani împliniți și nu v-a fost interzisă exercitarea acestui drept prin hotărâre judecătorească definitivă.
Puteți vota între orele 07.00 și 21.00.
Codul Penal prevede la Titlul IX, art. 385 – 393, care sunt faptele care constituie infracţiuni electorale, și care sunt pedepsele prevăzute de lege. 
Contravenţiile legate de procesul alegerilor locale sunt prevazute la Capitolul XI din Legea nr. 208 din 20 iulie 2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente.
Sesizați orice încălcare a legii electorale la 112!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5