Alegeri la TSD Beclean: Cristian Pintea, preşedintele tinerilor social-democrați din orașul de pe Someș

Cristian Pintea a fost validat în funcție în urma unei conferințe de alegeri, care a reunit peste 40 de tineri din orașul Beclean și la care a participat președintele executiv PSD Bistrița-Năsăud – primarul Nicolae Moldovan, vicepreședintele PSD BN - senatorul Ioan Deneș, președintele PSD Beclean - Bogdan Tușa și președintele TSD BN - Bogdan Ivan.

Din echipa de conducere a organizației TSD Beclean fac parte și Ovidiu Șinteregan, Sergiu Damian, Cosmin Rusu, Ancuța Pop, Alex Ignatiuc, Vlăduț Bonta – vicepreședinți, Tania Goția – secretar executiv, Sonia Pop – trezorier; Tiberiu Kovari, Alexandra Mesaroș, Daniel Hiticaș, Ovidiu Ivan, Dănuț Petrican și Andreea Pop – membri în biroul politic local.

„Lumea se schimbă și evoluează cu un ritm amețitor și nu multe sunt comunitățile care se dezvoltă în ritm cu lumea civilizată. Orașul Beclean, a reușit să mențină acest ritm, atât din punct de vedere al dezvoltării urbane cât mai ales din optica comunității și a mentalității. Ce se întâmplă aici e un fenomen și aseară am găsit o explicație pentru acest lucru: oamenii buni, oamenii care au ceva de spus au fost promovați! Din Consiliul Local Beclean, din partea Partidului Social Democrat, fac parte 5 tineri. În această seară, domnul primar Nicolae Moldovan a lansat provocarea ca, din noua organizație TSD, să fie alți 5 tineri candidați pe lista de Consiliu Local. Tinerii au în Beclean o șansă de dezvoltare cum rar întâlnești în alte orașe din România!

Vreau, în numele tinerilor, să mulțumesc domnului primar Nicolae Moldovan și domnului senator Ioan Deneș pentru modul în care îi înțeleg și sprijină pe tineri! Avem la Beclean o nouă generație de tineri social-democrați valoroși, care ”mâine” vor fi pregătiți să ducă mai departe realizările generației anterioare. Împreună, pregătim clasa politică de mâine! O clasă politică capabilă să după mai departe lucrurile bune, să le corecteze pe cele perfectibile, să genereze idei de modernizare a societății și înainte de toate, să țină la România și la români!”, a declarat președintele TSD Bistrița-Năsăud, Bogdan Ivan, în cadrul conferinței.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5