Ajutor bănesc pentru Biserica Greco-Catolică Năsăud

Legislativul local năsăudean, după ce a aprobat proiectul de hotărâre referitor la distribuirea unei cantităţi de masă lemnoasă pentru foc unităţilor subordonate, dar şi bisericilor din urbe (parohiile ortodoxe nr. 1, nr. 2 şi biserica penticostală Năsăud – câte 10 mc; pentru parohia reformată, cea greco-catolică, Matorii lui Iehova, biserica baptistă şi cea penticostală din cartierul Liviu Rebreanu – câte 5 mc), vine din nou în sprijinul unei biserici.
În urma unei adrese către Consiliul Local Năsăud, trimisă de Parohia Greco-Catolică semnată de preotul paroh Login Ceuca şi de Consiliul Parohial, în care aceştia solicită un ajutor financiar de 10.000 lei pentru finalizarea lucrărilor de izolare termică şi finisare a exteriorului clădirii bisericii, prezentată de primarul Romocea consilierilor, aceştia sunt de părere că ar trebui ajutaţi cu această sumă.
Primarul Mircea Romocea este de acord, însă propune ca sumele acordate să fie în tranşe, urmând a se primi toate documentele care să ateste modul în care banii au fost cheltuiţi.
Biserica Greco-Catolică Năsăud ridicată în centrul oraşului, lângă Casa de Cultură, lateral de Catedrala Ortodoxă „Sf. Nicolae”, are hramul Înălţarea Domnului. Înainte, slujbele au fost oficiate de preotul paroh Teofil Bembea în fosta Popicărie. În 1999 a fost definitivat proiectul noii biserici, iar în 2000 au demarat lucrările. Urmează ca noul lăcaş de rugăciune să fie sfinţit în 2015.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5