Agrieşenii se întâlnesc în Vergel

Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, Căminul Cultural Târlişua, Şcoala Agrieşel, Consiliul Local Târlişua şi Asociaţia „Perpetum Artis” Agrieşel invită pe toţi locuitorii judeţului la tradiţionala manifestare organizată în fiecare an la sfârşitul lunii ianuarie „Vergelul la Agrieşel”. Duminică, de la ora 14.00, în sala de festivităţi a Şcolii Primare Agrieşel, ediţia a X-a a festivalului va debuta cu cuvintele autorităţilor locale şi judeţene. Programul, girat de directorul CJC BN, Vasile Şomlea, cuprinde momente susţinute de ansamblul profesionist „Dor Românesc” şi soliştii vocali Ioachim Spân, Nicolae Cioancă, Anuţa Motofelea şi Cristina Retegan. De asemenea, sub conducerea muzicală a maestrului Ştefan Cigu vor fi invitate artistele Maria Dan Golban, Marilena Zegrean Istici, Amalia Codorean Chindriş. Grupul folcloric „Glanetaşul”, coordonat de învăţătoarea Floarea Pop, cea care este iniţiatoarea acestui festival, va cânta pentru spectatori cele mai cunoscute piese de pe Valea Ţibleşului.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5