Agora literară, număr de primăvară

Revista „Agora literară”, editată de Liga Scriitorilor din România, a ajuns la numărul 10. Publicaţia surprinde prin multitudinea de materiale pe care colectivul redacţional, condus de directorul Al. Florin Ţene, le selectează. Pe pagina I ne întâlnim cu un material semnat de academicianul Gheorghe Păun, „Cartea care te provoacă”, care vorbeşte despre rolul cărţii în zilele noastre. Tot aici, preşedinta Filialei Banat a LSR, Doina Drăgan, are un interesant material despre poetul Eminescu şi rolul său în ştiinţă. Aflăm că Macedonski a fost primul autor român de carte poştală, iar Petre Ţuţea este un reper care a rămas de-a lungul timpului o emblemă pentru români. Într-un amplu interviu, Al. Florin Ţene ne spune că „critica literară dă contactul cu opera ca lucru înfăptuit”. Dintre bistriţenii care sunt prezenţi în acest număr amintim pe Melania Cuc, cu un material despre Al. Florin Ţene, la rândul ei fiind recenzată cu volumele autoportret „Şi lebăda pe asfalt” de către Lucian Gruia.

Un număr precum o sărbătoare de primăvară.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5