PSIHOLOGIA VIEŢII

ADOLESCENŢII I.

“Întrebarea unei fete de 13 ani: am o soră cu un an mai mică cu care ne certăm mult. Mie mi se pare normal, că doar amândouă suntem adolescente. Dar mama noastră este de părere, că noi ne certăm prea mult, în mod exagerat nu ne înţelegem în nimic. Uneori ne spune că ar trebui să mergem la psiholog, ca să ne dezvoltăm capacitatea de rezolvare a problemelor. După impresia mea, aici încă nu suntem. Care este părerea dv., cum am putea evita sau rezolva conflictele dintre noi?”

“Numai din descrierea ta nu-mi dau seama, dacă e “patologic” cât vă certaţi una cu alta. Fiecare om are capacitate de toleranţă diferită. Eu, personal, am observat, că în anumite zile – când sunt mai obosită, am ceva necaz sau preocupări - mult mai greu suport ciocnirile dintre copiii mei, ca şi atunci, când sunt într-o dispoziţie relaxată.

Răspunsul meu nu va rezolva problema voastră, dar vă atrage atenţia asupra unor aspecte şi cu asta ajută. Gândeşte-te cum este viaţa mamei tale, cât de multe probleme are, cât de tare este concentrată asupra muncii sale? În ce relaţie este cu adulţii? În ce relaţie se află cu voi atunci, când nu sunteţi în mijlocul unui conflict?

Gândeşte-te, ce-i reproşezi tu surorii tale? Spui anumite lucruri despre ea cu regularitate : ea totdeauna..., ea niciodată... ?”

« În ce context vă certaţi? Când sunteţi numai voi două sau când şi mămica este prezentă ? Nu trebuie să te sperii nici dacă mama vrea să vă ducă la psiholog, care ar pune şi el asemenea întrebări şi multe altele. Sunt sigură, că psihologul nu s-ar solidariza imediat cu mama, ci ar ajuta să vă înţelegeţi mai bine toate trei. La psiholog nu merg proştii, ci deştepţii, care descoperă, că ceva nu e în ordine şi ar dori să facă ceva pentru a se simţi mai bine în viaţă. Se vede că şi tu cauţi rezolvarea, ceeea ce înseamnă, că şi tu depui un efort şi iei viaţa în serios. » (Psiholog Sződy Judit - Kismama.hu)

De altfel, la această vârstă a adolescenţei se deschide personalitatea în plină căutare şi identificare de sine. Fiecare persoană luptă pentru dreptatea proaspăt cunoscută, pentru valori pasagere, chiar şi pentru iluzii specifice acestei etape. Fiecare adolescent ar vrea să fie băgat în seamă ca entitate aparte, originală, tinde spre autoafirmare în moduri diferite în funcţie de temperamentul, inteligenţa, maturitatea, gradul de educaţie, abilităţile de comunicare, interrelaţionare. Unii sunt mai impulsivi, certăreţi, agresivi în afişarea ideilor, luarea deciziilor, alţii se dovedesc mai ponderaţi, mai hotărâţi sau din contră mai ezitanţi, oscilanţi, dezorientaţi.

Adolescenţii luptă pentru autoimpunere, dominanţă (faţă de părinţi, faţă de fraţi, colegi), iar această luptă se poate accentua în prezenţa adultului, de la care se aşteaptă rolul de arbitru. Dar de multe ori adultul (părintele, profesorul) nu cunoaşte contextul în care s-a iscat cearta sau condiţiile în care se ivesc conflictele, deci nu le poate rezolva pe loc. Aşa cum adultul poate linişti spiritele în mica copilărie privind regulile de joc, aşa ar trebui să contribuie, să intervină între adolescenţi să clarifice regulile de convieţuire paşnică, asertivă, dar pentru asta e nevoie de investiţii de timp, răbdare, disponibilitate, inteligenţă emoţională, dragoste.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5