ADI Deșeuri: Continuăm verificarea modului în care cetățenii colectează selectiv deșeurile! Pot fi aplicate amenzi!

Comunicat de presă ADI Deșeuri BN

Inspectorii Corpului de Control al ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud verifică permanent modul în care cetățenii fac colectarea selectivă a deșeurilor în gospodăriile lor, iar acolo unde se ignoră regulile stabilite de legea română și europeană, vor fi aplicate sancțiuni cuprinse între 100 lei și 300 lei.

Abaterile pentru care aplicăm sancțiuni sunt:
- deșeuri reciclabile amestecate cu deșeuri menajere;
- deșeuri reciclabile amestecate cu deșeuri provenite din construcții;
- punerea deșeurilor reciclabile curate în pubela neagră, destinată fracției menajere;
- nerespectarea inscripționărilor de pe recipienții de colectare prin depunerea altor tipuri de deșeuri decât cele prevăzute;

A.D.I.Deșeuri Bistrița-Năsăud a derulat și continuă să facă multe campanii de informare și conștientizare, în care explică oamenilor cum trebuie colectate corect deșeurile în gospodării, iar operatorul de salubritate Supercom SA ridică, în acest moment, orice tip de deșeuri de la poarta casei, fie în cadrul programului lunar de colectare, fie în cadrul campaniilor gratuite pentru deșeuri voluminoase sau vegetale, fie prin comandă directă la operator.

Cu toate că în ultimul an de zile colectarea selectivă a deșeurilor s-a îmbunătățit, încă foarte multe deșeuri cu potențial reciclabil le regăsim în pubela neagră, acestea ajungând direct pe groapa de gunoi. La fel ca și în alte țări din Europa, unde nerespectarea regulilor de colectare selectivă a deșeurilor este sancționată cu amendă, în județul Bistrița-Năsăud vom verifica și vom sancționa, acolo unde este cazul, pentru ca lucrurile să se îndrepte și legea să fie respectată.

Prin aceste măsuri urmărim creșterea cantităților de deșeurilor reciclate și implicit devierea de la depozitarea pe groapă a unei cantități cât mai mare de deșeuri conform obiectivelor trasate de Uniunea Europeană. Astfel ne vom bucura de un mediu mai curat și mai sănătos pentru noi și pentru copiii noștri.

Haideți să facem din Bistrița-Năsăud un județ mai curat!

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5