Fotbal. Liga I<Etapa a 27-a

„Acum ori niciodată”

Gloria Bistriţa - FC Timişoara

Astăzi, 25 aprilie, de la ora 16.00, în Parcul municipal, echipa noastră Gloria va primi vizita echipei de pe Bega, FC Timişoara. Vom asista la cea mai discutată partidă a etapei, de a fi sau a nu fi campioană sau retrogradată. Aici amintim că vizitatorii noştri vor cu orice preţ să ia titlul, chiar fără cele şase puncte, iar echipa noastră să luptă în zona nisipurilor mişcătoare, alături de Gaz Metan şi Poli Iaşi.

La conferinţa de presă de vineri, 24 aprilie, ora 13.00, antrenorul echipei, Ioan O. Sabău, a declarat: „În primul rând suntem cu toţii trişti de cele întâmplate în Ştefan cel Mare, nimeni nu dorea să se întâmple aşa ceva. Practic, noi am avut trei ocazii clare de gol în prima repriză şi puteam marca. A venit repriza secundă cu cele două goluri încă ne mai găseam pe teren, iar când am primit golul trei am cedat psihic. Vreau să subliniez faptul cum unii ziarişti aruncă în noi cu informaţii greşite, iar unii reflectă doar realitatea din teren. Cine se gândeşte că poţi face un pas greşit acum, spre finalul campionatului, se înşală amarnic, ori nu este ştiutor în materie de fotbal.

În ce constă jocul cu Timişoara? Va fi unul foarte important pentru noi. Avem două echipe care ne stau în coaste, Gazul şi Poli, şi, cu siguranţă acestea nu vor ceda aşa de uşor”. Cât despre jocul din Cupă, antrenorul echipei a fost foarte mulţumit de randamentul jucătorilor, fiind foarte aproape de calificare prin situaţiile clare de gol.

Aşadar, astăzi, de la ora 16.00, echipa noastră Gloria va avea un examen foarte dificil în dauna echipei care-şi doreşte titlul sub orice formă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5