80 de gânduri de bine pentru Dumitru Popiţan

Astăzi ilustrul dascăl şi scriitor Dumitru Popiţan are 80 de ani. O viaţă de om. Un OM care s-a distins prin professionalism, eleganţa cuvântului, frumuseţea sufletului, dăruirea pentru slovă şi cultură, oemnie, credinţă, patos pentru românism. . La cei 80 de ani, scriitorul este un adevărat exemplu de tenacitate, dovedindu-ne că arta scrisului înnobilează dar şi îmbălsămează sufletul. Prin cele 13 cărţi scoase de sub tipar, fie ele de versuri sau de filatelie, Dumitru Popiţan ne adduce o lume pe care mulţi dintre noi nu o mai ştim într-o eră a digitalului, în care sufletul este înfierat, iar liricul sufocat. Nu putem să nun e amintim de freamătul scriitoului care se întoarce în volumele “Cartea vieţii mele” şi “Mi-e dor de satul meu natal”, apărute la Editura Karuna, la obârşii, acolo unde doar cerul boldat de stele ne mai desparte de rai. Feciorul din Nepos, ajus la oraş, nu uită de rădăcini, acestea fiind cele care îi dau curajul să lupte cu viaţa, fiind unul dintre cei mai însemnaţi oameni ai Bistriţei, de la secretar al Clubului “Progresul”, la director al casei Pionierilor Bistriţa şi dascăl de sport la Colegiul naţional “Liviu Rebreanu”. Cu mintea sclipitoare pe care o are, profesorul prezintă în cărţile lui adevărate pilde care, mai în glumă, mai în serios, caracterizează societatea în care trăim. Versurile care au rime, de cele mai multe ori, încrucişate, abundă în metafore, menite să accentueze descrierea, parcă proverbială, a situaţiilor. “Ca unul care nu are pretenţia a fi poet la o etate la care mulţi renunţă la pretenţiile unor performanţe, am adunat din cele ce am trăit eu sau alţii nu neapărat cu intenţia de a biciui numai, ci de a atenţiona sau a sfătui, pentru a îndrepta câte ceva, sau pentru a binedispune pe cei ce pot accepta aşa ceva în zilele noastre atât de triste, cu scopul de a înlătura consecinţele unor trăiri, conştiente sau incoştiente, dar reale”, afirmă Dumitru Popiţan. Se simte nuanţa melancolică: “Cuibul visurilor tale/ Moştenite se-mpletesc/ Cu tot ce-ntâlnesc în cale/ Cu tot ce e românesc. Divinul este aproape de Popiţan, “Mă roagă, parcă, Dumnezeu/ Să scriu rondeluri diferite”, continuând în acelaşi registru: “Nu huliţi icoane sfinte/ Închinaţi-vă mai bine”. Mama este oglindită într-o serie de poeme cu titlul “Mamei mele”. Nu poate lipsi din tematică dragostea, poezia unei porţi amintindu-ne de poemul “Nu te-ai priceput” de George Coşbuc şi de săruturile date la scară: “Poarta ta să-ţi spună iară/ Câte drumnuri am bătut/ Ca s-ajung la voi aseară/ Să-mi dai măcar un sărut”. Deşi “blesteamă” metaforic ceasul în care s-a apucat de scris rondeluri, ne dăm seama că Dumitru Popiţan nu se poate separa de acest gen liric care i se potriveşte precum o mănuşă, sufletullui avid de frumuseţe. Îi urăm maestrului Dumitru Popiţan viaţă lungă plină de bucurii, cu sănătate şi frumuseţi la tot pasul, iar noi să ne bucurăm de toată moştenirea culturală pe care ne-a oferit-o de-a lungul anilor. La mulţi ani!