77 de ani de atunci, cetățene Kelemen Hunor!

Când mormăi obraznic pe seama marelui Centenar, ar trebui să nu uiți de „spectacolele” bestiale pe care înaintașii tăi le-au săvârșit, în septembrie 1940, în câteva localități din Transilvania sfâșiată de hoardele de la Budapesta.
Revăzând documente despre faptele de atunci, mi-am dat seama că pentru a ucide nu strică și nițică fantezie. E aproape banal să înregistrezi cele 235 de omoruri la Ip și Trăznea din zile de 13-14 sept. 1940. Să împuști? Mde!... De pildă, pentru mai multă siguranță, copiii au fost împușcați în cap. Mda!... E ceva. Dar să reținem:
* un făt a fost scos cu baioneta din burta mamei;
* un bebeluș a fost tăiat în leagăn (Nesimțitul! Să deranjeze urechile fine ale honvezilor intrați noaptea în casă…Tțț!);
* o mamă și fiică-sa, deși încă vii după împușcare, au fost aruncate așa în groapa comună (Totuși, ce civilizații trimișii de la Budapesta: „groapă comună”…);
* preotul din Trăznea a fost ars de viu, iar câțiva creștini români au fost răstigniți pe ușa de la intrare în biserică;
* 58 de români, la Gheorgheni (Harghita), au fost decapitați în centrul orașului. Mde!... Erau români în propria lor țară. Iar notabilități de azi din spațiul acesta ridică statui unor criminali de război unguri.
Totuși… Așa e, oricând s-au remarcat excepții. De pildă, la Ip, câteva familii de maghiari au ascuns, de furia „civilizatoare” a urmașilor hoardelor asiatice, câteva familii de români (după cum mărturisea acum câțiva ani singurul supraviețuitor român dintr-o familie de 10 suflete).
Acesta să fie motivul pentru care viitorul Băsescu (pardon! voisem să scriu Liviu Dragnea) trage zâmbete blonde spre o formațiune ciudată, U.D.M.R., al cărei lider desfide public marele Centenar al românilor și, în general, pe români?