5 idei de cadouri deosebite pentru Nunta de Aur

Nunta de aur este un eveniment special în viața oricărui cuplu și se sărbătorește la 50 de ani de la căsătorie. Datorită acestei ocazii speciale, multe cupluri aleg să sărbătorească prin organizarea unei slujbe simbolice, însoțită de o petrecere la care participă familia și prietenii apropiați.

Dacă vei participa la nunta de aur a părinților, bunicilor sau nașilor, merită să le dăruiești cadouri care să celebreze 50 de ani de iubire, prietenie și respect. Cele mai potrivite sunt cadourile simple, elegante și durabile, de care cuplul să se bucure cât mai mult timp.

Fiindcă la nunta de aur vei oferi cadouri persoanelor trecute de 70 de ani, este esențial să alegi cadouri deosebite, pe care să le țină minte. Iată ce poți oferi!

Albume foto

Pentru aniversarea de 50 de ani de la căsătorie a persoanelor dragi din viața ta, poți să oferi albume foto. Cu ajutorul lor, cuplul sărbătorit va colecționa majoritatea fotografiilor realizate în această perioadă lungă a poveștii lor de dragoste.

Retrăirea momentelor fericite îi poate emoționa nespus pe oamenii dragi, așa că albumul foto este un cadou cu care nu vei da greș. Acest cadou poate fi însoțit și de o ramă foto în care să așezi imaginea cu tânărul cuplu, în ziua nunții, alături de o fotografie cu ei în prezent.

Bijuterii din aur

Bijuteriile din aur cu diamante sunt cadouri pe care cuplul nu le va uita niciodată. Este recomandat să alegi bijuterii simple, ușor de asortat cu ținutele de zi cu zi. Acest cadou prețios este perfect pentru nunta de aur a celor din familie, deoarece bijuteriile pot fi păstrate ani la rând, fie că alegi brățări sau lănțișoare cu pandantiv.

Totodată, bijuteriile din aur au un aspect plăcut și o calitate optimă. Ține cont și de preferințele cuplului în materie de bijuterii și alege modelele potrivite, în funcție de culori sau textură.

Obiecte de artă

Dacă persoanele care sărbătoresc nunta de aur sunt pasionate de artă, nu ezita să le cumperi obiecte pe care să le prețuiască. Desigur, trebuie să ții cont de bugetul de care dispui. În funcție de suma pe care o ai și de preferințele lor, poți achiziționa obiecte de artă originale, semnate de artiști consacrați sau tablouri și statuete obișnuite, care au o semnificație aparte pentru cuplul sărbătorit.

Orice ai alege, evită obiectele de calitate îndoielnică sau kitchurile, care nu-și au locul în colecția persoanelor pe care le iubești.

 

Decorațiuni pentru casă

Un alt cadou pe care îl poți oferi pentru nunta de aur este reprezentat de decorațiunile pentru casă. Și în acest caz, ramele foto sunt cadouri potrivite, deoarece ajută la decorarea noptierelor cu cele mai frumoase fotografii. Pentru cuplul sărbătorit, poți opta pentru tăvi sau sfeșnice, potrivite în special pentru amatorii de obiecte vintage.

Există și varianta corpurilor de iluminat, potrivite pentru măsuța din dormitor, care oferă încăperii un aspect elegant. Dacă nu știi ce să alegi, cumpără decorațiuni de interior simple, care pot fi integrate în orice locuință.

Cadouri personalizate

Vrei să cumperi un cadou special, care să le aducă sărbătoriților zâmbetul pe buze? Nu uita de cadourile personalizate, care adaugă darurilor o notă personală. Poți oferi obiecte handmade, jocuri de societate, articole vestimentare sau orice obiect în care să investești timp și efort.

Pentru nunta de aur, acestea sunt câteva dintre cadourile excelente pe care le poți oferi și care aduc bucurie. Care sunt preferatele tale?

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5