4 pași de urmat în achiziționarea unui autoturism

Pentru mulți dintre noi, mașina este un bun necesar, pentru că ne ajută să facem față ritmului nebun al vieții cotidiene, dar să și evadăm din când în când în weekenduri sau concedii, pentru a ne reîncărca bateriile. Achiziția unui autoturism presupune un efort financiar deloc neglijabil, însă e vorba de o investiție pe termen lung ceea ce justifică într-un fel prețul ridicat.

Pentru a putea spune că mașina ta „a meritat toți banii” foarte importanți sunt pașii pe care îi urmezi înainte de achiziționarea acesteia, iar în acest sens vrem să te ghidăm cu câteva sfaturi.

 

Alege tipul de mașină adaptat nevoilor tale

Înainte de toate, trebuie să știi precis de ce ai nevoie de o mașină. Aceasta, pentru că există mai multe tipuri de autoturisme, iar ideal este să-l alegi pe cel care răspunde cel mai bine acestor nevoi. Astfel, dacă vrei o mașină doar pentru a merge la birou și la cumpărături, ai nevoie de un autoturism de oraș. Lucrurile se schimbă dacă vrei o mașină și pentru a putea călători și a merge în vacanțe, caz în care îți trebuie o mașină de familie. Nu în ultimul rând dacă vrei adrenalină și să faci impresie, ai nevoie de o mașină sport.

Nu are rost s-ți iei o mașină doar pentru că-ți  place cum arată sau ce dotări are, pentru ca ulterior să-ți dai seama că aceste detalii nu-ți sunt de foarte mare folos.

 

Găsește modelul ideal

Odată ce ai decis tipul de mașină de care ai nevoie, poți trece la alegerea modelului. Aceasta se face după mai multe criterii care țin în mare parte de preferințe dar și de bugetul disponibil. Stabilește mai întâi ce vrei de la mașină și fă o listă de opțiuni pe care ți le dorești. Apoi, dacă preferi o anumită marcă, poți cerceta oferta pentru a găsi un model care se apropie cel mai mult de preferințele tale. Dacă nu contează foarte mult marca, poți face o căutare mai detaliată bazată pe opțiunile dorite și astfel vei găsi mai ușor un model la un preț mai convenabil.

 

Fă un test drive

Nu poți fi convins că modelul ales este perfect pentru tine până când nu te urci la volan și nu faci o tură cu el, pentru a vedea cum se comportă pe drum. De aceea, test drive-ul este o etapă esențială în achiziția unui autoturism. Un test drive cu o mașină Ford sau orice altă marcă te ajută să cunoști mai bine mașina, să vezi cum răspunde la comenzi și cât de confortabil te simți la volanul ei. De asemenea, este un bun prilej pentru a testa performanțele mașinii și a vedea dacă acestea corespund specificațiilor tehnice.

 

Calculează cheltuielile ulterioare

Achiziția unei mașini înseamnă și asumarea unor cheltuieli ulterioare, iar în momentul semnării actelor trebuie să fii sigur că le poți face față. Prin urmare, trebuie să faci și un calcul estimativ al acestor cheltuieli, pentru a vedea dacă mașina într-adevăr merită banii. Vei avea de plătit impozitul anual, asigurarea obligatorie, CASCO - dacă mașina este luată în leasing, reviziile periodice și înlocuirea consumabilelor. Trebuie să ții cont că în perioada de garanție toate reviziile și intervențiile tehnice se fac la reprezentanță, iar piesele înlocuite vor fi doar originale. Aceasta reprezintă o garanție a calității însă presupune totodată și costuri mai mari.

Chiar dacă ai reușit să faci rost de banii pentru mașină, costurile de întreținere se pot dovedi prea mari, și este de preferat să știi asta înainte de a o cumpăra.

După ce ai luat o decizie definitivă în privința mașinii pe care ți-o dorești, mai rămâne să alegi modalitatea de finanțare, aceasta în cazul în care nu achiți costul integral, „cu banii jos”. Cele mai bune opțiuni în acest sens sunt creditul de nevoi personale sau achiziția în leasing, și această decizie trebuind foarte bine analizată.         

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5