28 de pisici negre

Revoluţia, acele zile ale învierii noastre, au devenit, demult o amintire, o biată şi nevolnică amintire despre mici Dumnezei ucişi, hărţuiţi, agresaţi prin genunile unui cer supărat şi care plângea cu sânge şi lacrimi amare. De atunci au trecut, parcă, 28 de secole, nu 28 de ani.
 

Am uitat, i-am uitat, ne-am uitat înghiţiţi de ostilitatea zilnicului, lepra uscată de pe Insula Diavolului a lui Papillon, cea care ne mănâncă în fiecare zi din suflet.
Florile zâmbesc la geam
Merg copiii să se joace,
Păsări ciripesc pe ram
Când e pace !
 

Mulţi s-au întrebat, atunci când au văzut morţii, răniţii, haosul creat cu suficientă intenţie după fuga lui Nicolae Ceauşescu de ce Dumnezeu a închis ochii la măceluri. Nu a închis ochii, nici nu ia deschis, pentru că fluierul era la noi, mă rog, la ei, la diavolii care invadaseră ţara, aşa că sub regimul blestemului şi a legii, până şi Dumnezeu e limitat. De-abia sub har e Divinitatea puternică. Numai după ce a pătimit pe Golgota a putut Iisus coborî în iad şi dezlega sufletele drepţilor, înlocuind legea talionului cu iertarea. Din noi, noi nu am ştiut ierta! De ce? Pentru că, în urmă cu 28 ani românii au privit, după 50 de ani fără de ei, au stat, faţă în faţă cu libertatea. Altfel, o noţiune pedantă şi burgheză, vorba lui Thomas Mann. De facto, România a scăpat de tirania maselor, suficicient ameţite pentru a nu le mai păsa de libertatea individuală, de libertatea cuvântului, pentru că masele au fost dresate să iubească autoritatea, prin egalitate înţelegând egalitatea opresiunii. Doar indivizii civilizaţi doresc libertatea.

 

Din aceste motive, după 28 de ani, nimeni nu mai vrea să-şi amintească nimic, nici măcar de libertate.
Tata cântă pe tractor,
Mama cozonaci ne face,
Iar noi învăţăm cu spor
Când e pace !

 

Decembrie 1989.

 Obişnuit cu teama, condiţionat de restricţii materiale şi spirituale, românul îşi construise un sistem de supravieţuire personal. Deasupra lui se afla o putere neîndurătoare până la crimă dacă o contestai, dar protectoare în privinţa nevoilor minimale: o casă, învăţământ gratuit, o pâine şi, din când în când, portocale.
Vestul era reprezentat exclusiv prin produsele care treceau ilegal de Cortina de Fier. Acestea sau ambalajele lor erau preţioase suveniruri, garniseau vitrinele din sufragerie. Sunt convins că cei născuţi în ultimii 22 de ani habar nu au de toate acestea, de faptul că, revolutia a descoperit individul neacceptat până atunci nici măcar ca existenţă biologică. Topit în masă, izolat de suspiciune şi de sărăcie, aşteptând ca necesităţile zilnice să-i fie satisfăcute de stat, românul mediu şi-a început drumul spre normalitate fără niciun ajutor.

De acolo a început totul, de la boutique, la mall, de la Scânteia la forţa presei de astăzi, acum atât de umilită și umilă, de la noi, cei din ianuarie 1990, la noi, cei de acum, cu bune şi cu rele. Se pare că am mai evoluat ceva pe scara bipezilor, pentru că am reuşit să punem capăt căutării fantomelor de securişti şi terorişti, deoarece, îmi este din ce clar că istoria nu poate fi condamnată penal.

Unde am ajuns? Clasa politică e făcută din oameni, unii mai lacomi, alții ahtiați după lux, alții după ceea ce se cheamă putere. E un fel de nectar al zeilor din care mai ajung să guste și muritorii: bani, influență, mereu aceiași nevoie insațiabilă de putere.

După 28 de ani, iată cât de jos a ajuns acel popor care a ieșit în 1989 în stradă: 80% din români așteaptă pomana porcului sau altfel de pomene cât se poate de electorale.
Funcționează bine aceste rețele infracționale politice: de la Timișoara, azi în Ilfov, ieri în Brașov, în urmă cu ceva timp la Cluj Napoca. Aici am ajuns: săraci și bogați, șmecheri și cinstiți. Din păcate, prinți și cerșetori nu mai există.Prinții au dispărut de foarte mult timp, iar unii cerșetori sunt mai bogați decât foarte mulți din românii care le dau câte un bănuț.
 

Punct și de la capăt!

 

La 28 de ani de la ceea ce a însemnat pentru fiecare Decembrie 1989, eu propun suspendarea poporului de către politicieni. Din toate funcțiile nenorocite pe care le mai are. Pluripartitistă, democratică sau nu, o parte din România crapă de foame, o altă parte merge la vrăjitoare, alta își bea mințile în timp ce șpăgile cerute ajung de la 500 la 1 milion de euro.
 

Altfel, finalul îi aparţine lui Kierkegaard:” Contrariul păcatului nu e virtutea, contrariul păcatului e libertatea”.
Sărbători Fericite!

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5