24 Ianuarie – omagiat la Năsăud

Nici în acest an, năsăudenii nu au uitat de evenimentul marcant din viaţa românilor – 24 Ianuarie 1859 – Mica Unire – Unirea Principatelor Române sub Alexandru Ioan Cuza, primul pas important pe calea înfăptuirii statului naţional unitar român.

Aşadar, în zi de sărbătoare, conducerea Primăriei oraş, primar prof. Mircea Romocea, viceprimar Niculai Găitan şi secretarul George Pop, alături de reprezentanţi ai Consiliului Local, reprezentanţi mai Astrei năsăudene, în frunte cu preşedintele DNA – prof. Ioan Seni şi preşedintele Cercului Astra oraş – Floarea Pleş, conducerea Jandarmeriei, a Poliţiei oraş Năsăud şi a Secţiei de Pompieri, directorul Muzeului Grăniceresc Năsăudean, alte personalităţi şi cetăţeni ai „Oraşului Academicienilor” au omagiat evenimentul.

Primarul Mircea Romocea a vorbit despre însemnătatea zilei de 24 Ianuarie 1859, după care au fost depuse coroane de flori la Monumentul Eroilor din Piaţa Unirii din partea instituţiilor oraşului.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5