24 ani de la primele alegeri locale libere.Vasile Dologa (Tiha Bârgăului): În 1992, am fost inconştient când am candidat. E o uzură psihică fantastică

Primele alegeri locale, din România, după Revoluția din decembrie 1989, au avut loc în februarie 1992, în zilele de 9 (primul tur de scrutin) și 23 februarie (al doilea tur de scrutin), fiind, totodată, primele alegeri locale libere după mai bine de jumătate de secol (după 1937).

În ianuarie 1992, nu mai puţin de 128 de formațiuni politice înregistrate legal în România au început campania electorală. Pentru cele 2 951 de fotolii de primari și 40 174 de posturi de consilieri locali au depus liste 84 de partide politice, la care s-au adăugat numeroase alianțe și mișcări, uniuni și convenții, precum și candidați independenți, scrie Agerpres, într-un documentar dedicat acelui eveniment politic.

Potrivit rezultatelor definitive date publicității de către Biroul Electoral Central la 18 februarie 1992, la primul tur de scrutin au participat aproximativ 65% dintre cele 16,6 milioane de alegători. În al doilea tur de scrutin organizat la 23 februarie 1992, prezenţa de-abia a ajuns spre 50 de procente.

         După primul tur din 9 februarie, în Bistriţa-Năsăud au fost aleşi 20 primari. Printre ei, se numără şi Iosif Gabor, de la Milaş, Vasile Găurean de la Galaţii Bistriţei, Nicolae Bodiu  - Rebrişoara (n.n. – decedat). Ulterior, în turul al doilea, la Tiha Bârgăului era ales în funcţia de primar Vasile Dologa, iar la Parva – Gheorghe Stelian (n.n – decedat).

Nu cred că se gândeau că vor rămâne 24 de ani (n.n. – cu execpţia celor care au plecat dintre noi, cu doar 20 ani) în fruntea unor localităţi. Au trăit şi bune şi rele, şi-au asumat şi bune şi rele, iar acum privesc spre un alt mandat.

Vasile Dologa (Tiha Bârgăului): În 1992, am fost inconştient când am candidat. E o uzură psihică fantastică

Vasile Dologa a fost numit primar în ’90, iar în 1992 a candidat pentru primul mandat. A ieşit primar în turul al II-lea, iar de atunci nu a mai pierdut alegerile locale. „În 1992, când am candidat am fost inconştient. Aveam 30 de ani. Dacă ar fi să o iau de la capăt, nu cred că aş mai candida. E o uzură psihică fantastică, iar într-o comună mare, cu multe probleme, cu investiţii, nu e simplu”, ne-a declarat Vasile Dologa.

         Potrivit acestuia, primele trei mandate şi le-a adjudecat ca independent, apoi s-a înrolat în rândurile PNL. Pentru 2016, dacă va merge în echipă cu viceprimarul, va candida din partea ALDE.

         „În cele şase mandate aproape încheiate am avut şi multe bucurii. Am avut investiţii serioase. Am construit în fiecare sat şcoală, dispensar, farmacie, cabinet stomatologic, cămin cultural, care sunt funcţionale”, preciza edilul din Tiha Bârgăului.

         Centrul de informare turistică de la Mureşenii Bârgăului, Centrul educaţional – cultural pentru cetăţenii de etnie romă şi cei nevoiaşi, modernizarea pieţei agroalimentare, edificarea grădiniţei de la Tureac, modernizarea unor drumuri comunale sunt doar câteva dintre investiţiile realizate de administraţia din Tiha Bârgăului numai în ultimii 3 ani.

         „Avem proiecte şi pentru perioada următoare. Dacă oamenii vor vrea aceeaşi echipă la conducerea comunei, vom rămâne cu plăcere”, ne-a declarat Vasile Dologa.

 

Comentarii

12/02/16 14:16
marius

Din cauza unor acuzatii grave si calomnii, am fost nevoiti sa sistam comentariile la acest material. La aceasta ora sunt verificate adresele de pe care au fost trimise ( ip-urile calculatoarelor) , ele trebuind sustinute si dincolo de un nume fictiv. Sunteti liberi sa comentati, in continuare, pe pagina noastra de facebook, unde se vede si identitatea. Dar acolo, vedem, ca toti sunteti lapte si miere, iar in anonimat injurati.
Comentatorii trebuie sa-si asume mesajele transmise, pentru ca la cererea magistratilor sunt deconspirate adresele ( ip-urile calculatoarelor) de unde se fac aceste comentarii. Va multumim pentru intelegere.
Rasunetul

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5