Zorin Diaconescu şi povestea românilor

Profesorul Zorin Diaconescu, fin intelectual al zilelor noastre, pe care-l întâlnim în cenaclurile judeţene, dar şi pe micul ecran la televiziunea pe care o manageriază-TV Bistriţa, ne-a făcut părtaşi la poveştile iscate pe marginea Revoluţiei în cochetul Dej, intitulat de scriitor Jad pe Nireş. Volumul "Schimbarea la faţă", apărut la Editura Eikon, Cluj, 2009, este o întâlnire cu confesiunea, filosofia, politica, toate văzute prin ochiul jurnalistului, supravegheat îndeaproape de scriitor. O lecţie a supravieţuirii, care nu s-a terminat nici azi. Citind cartea cu veleităţi de roman postmodern am retrăit evenimentele din Timişoara. Aveam 10 ani şi eram în “buricul” manifestărilor, în oraşul bănăţean în care m-am născut şi unde am fost botezat în catedrala pe a cărei trepte au murit tineri pentru libertatea noastră. Îmi amintesc că eram păziţi de armată, la noi în casă fiind o adevărată cantină, mama fiind cea care pregătea masa pentru cei care apărau poporul. Cartea lui Zorin am citit-o cu interes, cu plăcerea celui dornic să afle cum gândeau locuitorii dintr-un anumit burg în acele vremuri tulburi, când, după cum însuşi autorul mărturiseşte, nu ştim dacă a fost sfârşitul răului şi începutul binelui, sau invers. Cartea, este structurată asemeni unui mare reportaj, un documentar cu sincroane, însă de această dată imaginea este înlocuită de descriere, talentul scriitorului fiind cel care dezvoltă imaginaţia fiecărui cititor în parte. Cele 42 de capitole-editoriale nu fac altceva decât a surescita interesul nostru pentru vremurile-vremuite, să aflăm cauza pentru care Revoluţia nun e-a adus visul occidental. Dându-şi “textul cu pudră”, Zorin Diaconescu porneşte întru “numărarea” stărilor, portretele colective sau individuale caracterizate fiind creionate psihologic, jurnalistic, scriitoricesc. Povestea nu este tragică în ceea ce priveşte morţii, care la Jad au murit de moarte bună, ci este revoltătoare în ceea ce priveşte concepţiile colectivităţii. Firul istoric al generaţiilor, începând cu cei care se credeau descendenţi direcţi din Traian şi Decebal, până la activiştii de la “Ştefan Gheorghiu”. Apoi, vine generaţia post-revoluţionară-“cool”, care deşi nu mai vorbeşte în şoaptă spune inepţii.

“Libertatea transformă frica din instinct în sentiment, o umanizează”, ca mai apoi să ne dăm seama că putregaiul dinainte era mai neputred faţă de cel de acum. Dacă în trecut un pachet de ţigări sau o pungă de Vegeta era legătura noastră cu Occidentul, citind cartea ne dăm seama că astăzi libertatea şi bunurile s-au transformat în desuet, în constrângeri, în hilaritate. Situaţia din Jad la începutul răscoalei populaţiei este comică, cu doamna Cociurlă de la balcon care avea drept model pe tovarăşa Elena, cu acel tânăr care sparge liniştea din piaţă cu maşina lui şi tricolorul “găurit”, cu fuga din primărie. Totul s-a săvârşit cu un “Tatăl Nostru” creştinesc. Aflăm că aici armata nu a avut nici un rol în vremurile acelea şi că puterea nu a fost preluată în 1989 la întâmplare, ci cu consimţământul Moscovei de un grup organizat. Sunt de acord cu autorul-personaj principal, care spune că “românii semănau cu un trib de nomazi, aciuit pe undeva, în aşteptarea anotimpului cald ca să-şi reia ciclul de viaţă”. Primul Crăciun liber, Moş Crăciun înlocuindu-l pe Moş Gerilă, primele colinde la TVR. Entuziasm…Primul organ de presă-“Tribuna Jadului”, care înlocuia celebra “Scânteia”. Nefiind de acord cu cei care se bat cu cărămida în piept că au fost la revoluţie, Diaconescu declară: frustrarea cu care scriu aceste rânduri provine din resentimentele omului care se simte minţit, manipulate, folosit. …Nu vă lăsaţi amăgiţi, dragi cititori de azi de aceste gânduri caraghioase”. Reversul medaliei funcţionează scrierea fiind, de fapt, cât se poate de serioasă, analizând din prisma intelectualului complex o perioadă marcantă a existenţei noastre ca naţie, cu un nerv de scriitor adevărat, care sunt convins că nu se va opri aici. Îl cunosc pe Zorin Diaconescu de ceva timp şi mă bucur că, în sfârşit, gândurile lui, scrise cu pana experienţei literare, sunt astăzi în carte. O poveste a vieţii noastre pe care merită s-o citiţi, descoperind aici sub formă de proză gândurile fiecăruia din noi în parte, şi mai presus de toate dorinţa de libertate, pe care, cu talent Zorin, ne-a dezvăluie. Această carte am citit-o în preajma sărbătorilor de iarnă, fiind pentru mine ca o colindă, un cadou frumos de la Zorin. Mulţumesc. Şi să nu lăsaţi această bucurie unică. Aşteptăm alte poveşti frumoase...