Zorin Diaconescu: Scufiță să fie, culoarea se rezolvă

Scufița Roșie e o poreclă.

Personajul apare într-un basm clasic și tot ce e vechi necesită o nouă interpretare, pentru adecvare cu așteptările cititorului contemporan.

Brainstorming: de ce roșie?

Nu merge. Roșu e o culoare implicată politic, toată narațiunea devine suspectă de partizanat și asta o va împiedica să-și împlinească menirea.

Iată o jumătate de adevăr.

Suspiciunea în sine nu impieteaza în nici un fel asupra destinului narațiunii. dar cititorul nu mai ține cont de conținutul propriu-zis al povestirii, atunci când un semnal puternic, cum ar fi culoarea roșie, îi îndreaptă automat atenția în altă direcție.

În consecință, beneficiarul va vorbi despre implicațiile culorii și va uita de povestire, pe care probabil că nu o va mai citi niciodată.

Soluția propusă aici este evident un compromis.

Necesar?

Iată, iubite cititorule, unde începe contribuția ta. Vei stabili singur cât de utilă poate fi această împăcare a caprei cu varza.

Cu alte cuvinte, am echipat acest text cu o introducere doctrinară, în speranța unui eșec elegant.

Scufița de referință este, totuși, o ființă umană și nu un obiect vestimentar. Ca atare, personajul este supus istoriei, o condiționare pe care nu o poate depăși decât prin refugiul în mitologie.

Nu-i voi îngădui fetei să scape atât de ușor. Istoria nu iartă și nu se oprește în loc. Precum apele unui fluviu, nici istoria nu poate fi stăvilită iar nouă nu ne rămâne decât să acceptăm că nu e cu putință să ne scăldăm de două ori în același râu.

Începem cu merindele frumos împachetate într-un coșuleț. Acesta din urmă nu pune probleme, e ecologic, tradițional și ne respectă identitatea. Alimentele, în schimb, ne pun cap în cap cu ONG-urile care se ocupă de persoane defavorizate, cum ar fi bunica.

Ce vrea să demonstreze această adolescentă?

Că bătrânica aceea în căsuța ei izolată a fost neglijată?

Că, de când a trecut pe acolo primarul însoțit de niște tineri, toți cu vestele de partid, doar urna mobilă a mai ajuns până la căsuța uitată de timp și de oameni?

Trăim într-o societate liberă, dar asta nu ne scutește să alunecăm pe panta conceperii unui pamflet.

Nu mai insist.

Episodul cu lupul nu e viabil în ziua de azi, trec peste eventuale chestiuni legate de fondul cinegetic, întreb simplu și onest: cine a mai văzut lupi prin pădurile noastre? Eventual niște muncitori forestieri cu drujbele lor, deci tot ce riscă tânăra eroină e un viol, sau mai rău, dacă asupra ei cade bănuiala că ar fi o activistă de la ecologiști, dornică să dezvăluie niște tăieri ilegale, nu o mai salvează nici “Radarul pădurilor” ajuns la nivelul 2.0.

În absența lupului, exceptându-l pe cel dacic, care e din altă poveste, vânătorul devine un personaj redundant.

Iar cititorul???

A înțeles că acum el se numește utilizator și se comportă ca atare. Probabil nu a citit Termenii și condițiile iar tăcerea lui este luată drept acord. El are câteva secunde la dispoziție pentru a înregistra culoarea, Scufița sau comentariile autorului. E posibil să acționeze printr-un like. Mai mult e improbabil, îl captează deja  următoarea postare.

Scufița Roșie nu e Francis Macomber, existența ei virtuală e mai scurtă decât cea a personajului creat de Hemingway și poate tocmai de aceea puțin mai fericită.