„Zburăm cu scop!”. Elevi şi cadre didactice de la CŞEI nr. 2 Bistriţa, la Botoşani, printr-un proiect derulat de Reborn şi G-Power Botoşani

Asociația Reborn din Bistrița, împreună cu Asociația G-Power din Botoșani organizează în perioada 25-27 noiembrie 2022 evenimentul Zburăm cu scop!, un schimb de experiență în orașul Botoșani între cei 20 de copii cu CES, din Centrul Școlar de Educație Incluzivă, nr.2 Bistrița, beneficiari ai proiectului „Avion cu motor, ia-mă și pe mine-n zbor” și grupul de tineri dansatori ai Asociației G-Power.

Astfel, în weekend-ul 25-27 noiembrie va avea loc schimbul de experiență ce are ca țintă facilitarea integrării copiilor din cadrul proiectului, obținerea unei relaționări mai bune în rândul beneficiarilor și dezvoltarea unui sentiment solid de apartenență și susținere.

Vom asigura copiilor un mediu favorabil interacționării, implicării, comunicării și învățării, prin activități creative și recreative alături de partenerii noștri din Asociația G-Power, astfel că vom avea parte de: team building, workshop-uri de dans, muzică, graffiti, o seară socială, vizită la muzeul Mihai Eminescu, dar și timp liber dedicat socializării.

In cadrul schimbului de experiență „Zburăm cu scop!” vor participa, pe lângă beneficiarii proiectului, echipa de proiect și Asociația G-Power, doamna director a CŞEI nr.2, Molnar Paula, împreună cu doamna profesor Pop Ersilia.

Proiectul „Avion cu motor, ia-mă și pe mine-n zbor” se dedică îmbunătățirii stării de bine a celor 20 de copii cu CES (Cerințe Educaționale Speciale), prin intermediul culturii hip hop.

Obiectivul general al proiectului „Avion cu motor, ia-mă și pe mine-n zbor” se dedică integrării beneficiarilor în cultura hip hop, crearea unui spațiu de exprimare fără frontiere, prin care fiecare copil să simtă libertate în mișcări și o stare de bine sporită.

Timp de 7 luni, din septembrie 2022 pânăîn martie 2023, la bordul „Avion cu motor, ia-mă și pe mine-n zbor” se va auzi vocea celor 20 de copii, care prin dans, desen și muzică vor transforma lacrimile în zâmbet, greutățile în speranță și singurătatea în fraternitate pentru o stare de bine mentală și fizică crescută.

Proiectul “Avion cu motor, ia-mă și pe mine-n zbor” este derulat de Asociația Reborn Bistrița și finanțat prin programul În Stare de Bine (www.instaredebine.ro) susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

 

Reborn Dance Studio este o asociație de tineret, care de 15 ani se implică activ în dezvoltarea comunității locale a tinerilor din orașul Bistrița, prin implicarea lor în activități de petrecere a timpului liber precum: cursuri de Street Dance și Breaking, tabere, workshop-uri, spectacole și concursuri atât locale cât și naționale, puse la dispoziția acestora.

Asociația G-Power s-a înființat în anul 2014 și este formată dintr-un grup de tineri, dornici de dans și artă, care doresc să-și dezvolte creativitatea, respectul de sine și abilitățile vocaționale. Obiectivele specifice sunt colaborarea cu alte organizații nonguvernamentale sau guvernamentale, prin implementarea în comun de proiecte pentru dezvoltarea tinerilor în domeniul dansului.

G-Power a organizat peste 20 de evenimente în domeniul dansului, a fost colaborator și organizator a Cupa Școlilor la Street Dance, etapa județeană Botoșani, 2014 - 2019. Organizează anual, din anul 2014, tabere, spectacole și workshop-uri cu coregrafi de anvergură din lumea Street Dance-ului atât la nivel național, cât și internațional. In prezent G-Power are peste 100 de membrii.

Puteți urmări toată aventura noastră pe paginile de socializare aici:

Instagram: @reborndancestudio https://www.instagram.com/reborndancestudio/

Facebook: Reborn Dance Studio Bistrița

https://www.facebook.com/rebornbistrita

Video din prima activitate de Teambuilding cu copiii: https://www.facebook.com/rebornbistrita/videos/783010032779589

Despre programul În Stare de Bine

În Stare de Bine este un program anual de finanțare ce oferă granturi nerambursabile în valoare totală de 1 milion de euro pe an organizațiilor neguvernamentale din România. Programul este implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, cu susținerea financiară a Kaufland România.

Obiectivul programului este creșterea calității vieții locuitorilor din comunitățile rurale și urbane prin sprijinirea inițiativelor care au un impact pozitiv în trei domenii esențiale – cultura, sportul și viața sănătoasă – și care se adresează grupurilor vulnerabile și comunităților din care acestea fac parte.

În acest an, în mod excepțional, criza umanitară din Ucraina a determinat reorientarea parțială a programului către sprijinirea migranților și refugiaților alungați de război din țara vecină.

Pentru mai informații, accesați www.instaredebine.ro.

Despre Kaufland România

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.300 de magazine în 8 țări, 132.000 de angajați și o rețea de 149 de magazine în România. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland. Crezul companiei constă în ideea că lumea poate fi un loc mai bun prin implicarea fiecăruia, de aceea, în 2018, Kaufland a dezvoltat platforma „Implicarea face diferența”, sub umbrela căreia sunt comunicate toate acțiunile de responsabilitate socială. Cea mai mare parte a proiectelor CSR ale companiei sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmăresc implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari.

Pentru mai multe detalii vizitați www.kaufland.ro.

Despre Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile

Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC) este o organizație neguvernamentală, independentă, înființată în anul 1994, care promovează o societate civilă puternică și sustenabilă, ce contribuie la apărarea valorilor democratice prin sprijinirea actorilor societății civile, mobilizarea de resurse, încurajarea unui mediu favorabil și întărirea cooperării cu celelalte sectoare.

Mai multe detalii sunt disponibile la www.fdsc.ro.

 Dora Pralea –Manager General și Coregraf Reborn Dance Studio, Manager proiect Avion cu motor, ia-mă și pe mine-n zbor!

Tel. 0756 956 774

E-mail: [email protected]

www.rebornbistrita.ro

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5