Virginia Brănescu – O inimă care iubeşte

Motto:

Doamne, n-ajung pân’la Tine,

Vârfurile-acestei păduri de suspine?

*

Vai, frumuseţea ceasului de-acuma

de ce nu-mi este dat s-o sorb cu tine,

şi-alături să simţim sub talpă huma

de iarba vieţii grea, cum de suspine

mi-i inima de când nu te-am văzut?

Magda Isanos

Există oameni îndrăgostiţi la toate vârstele şi se comportă în toate felurile. Când oamenii în vârstă îndrăgostiţi sunt sublimi, ating, cu trăirile lor, semenii cu aripi de înger.

De curând, a apărut cartea REZONANŢE ACUTE, autoare Virginia Brănescu, Editura Karuna, Bistriţa, 2010, ce cuprinde poezii asemeni aripilor de înger.

Am citit, fără să las cărticica de 88 pagini din mână, cele 65 de poezii din această ultimă creaţie a autoarei şi, pentru că majoritatea poeziilor exprimă, în versuri simple, sentimente de Iubire profundă, de suferinţe mari revărsate din sufletul acestei sublime îndrăgostite ce se află la vârsta de 80 de ani, mintea mea a făcut conexiune cu viaţa a două femei de excepţie: Magda Isanos şi Rose Kennedy.

Spre destinul Magdei Isanos m-am dus datorită suferinţelor descrise în poeziile sale de poeta plecată la Cer la vârsta de 28 ani, suferinţe ce transpar şi în opera de faţă a Doamnei Virginia Brănescu, iar spre celălalt destin, al Rosei Kennedy, m-am îndreptat gândindu-mă la strălucirea dată omului de armonia emoţională, munca de plăcere şi împăcarea cu sine, caracteristici aparţinând şi Virginiei Brănescu.

Să ne reamintim împreună un fapt cunoscut: „Rose Fitzgerald Kennedy, mama preşedintelui John F. Kennedy, a fost lovită de multe nenorociri de-a lungul vieţii, inclusiv invaliditatea şi apoi moartea soţului său şi moartea celor patru copii. Cu toate acestea, a avut o viaţă neobişnuit de îndelungată şi rodnică. La vârsta de 100 de ani, ea vorbeşte despre importanţa dezvoltării personale şi a acumulării de cunoştinţe, a vivacităţii, curiozităţii şi interesului autentic pentru viaţa celorlalţi. În cartea sa, Times to Remember, îşi rezumă filozofia de viaţă afirmând că optimismul se hrăneşte din el însuşi; şi conchide: «Sunt sigură că Dumnezeu vrea să fim fericiţi şi să ne bucurăm de viaţă.»”.

Revenind la cartea REZONANŢE ACUTE, prefaţată succint şi valoros de către scriitorul Menuţ Maximinian, vă propun lectura versurilor următoare:

„Mi-e dor de-o clipă stinsă-n poezie

Cu trupul tău, martir sacrificat

Şi gura, un izvor de apă vie,

Ce-mi schimbă dorul în acut păcat!

Şi dorul ăsta, ce acum mă arde,

În nopţile cu plapomă de nea,

De-ar face cântec din rele petarde

Mi-ar transforma în vis viaţa mea!”

(Poezia MI-E DOR)

„Nu ştiu pe unde-ai intrat,

Uşile sunt zăvorâte,

Tu, te-ai strecurat, iubite,

Peste zidul înălţat!

[...]

Azi, mi-e inima vacantă,

C-ai fugit cum ai venit!

Nu-s amantă, nici bacantă,

Dar mă paşte-un dor cumplit!

Dragostea nu se-nfiripă,

Îmi fac din dureri coşmar,

Alungată-atâţia ani,

Astăzi i-aş cerşi o clipă!”

(Din Poezia CERŞETOR LA UŞA TA)

„Eu nu-s acuma decât poezie,

Căci trupul meu în vise s-a pitit,

Dar spiritu-i acum flacără vie

Şi-mi pregătesc sfârşitul de nuntit!

Mă arde dor de ducă printre stele

Şi dorul ăsta e păcat strunit,

[...]

Las visurile mele moştenire

Unor poeţi care m-au înţeles

Şi dacă îmi veţi face pomenire

SĂ ŞTIŢI CĂ PATIMA-I CUMPLIT ERES!”

(Din poezia ERES)

Versurile din cartea REZONANŢE ACUTE arată că poeta, ajunsă la frumoasa vârstă de 80 de ani, simte că promisiunea care ardea incandescentă în celulele, instinctele, intuiţiile şi dorurile sale nu a fost împlinită. Omul se naşte pentru a iubi, pentru a fi fericit. Aceasta este o revendicare în faţa vieţii ce se impune cu o dorinţă mai dureroasă decât foamea sau setea. Această nostalgie, mai puternică decât toate celelalte instincte este o certitudine de netăgăduit care trebuie să capete viaţa realităţii undeva, cândva, în trecut, în viitor sau în prezentul atemporal. La Doamna Virginia Brănescu, se pare că viaţa realităţii este Poezia.

Iubirea neîmplinită e descrisă în mai multe poezii pe care le citim cu lacrimi în ochi, trăim durerea din sufletul poetei:

„Mă dor a sufletului coarde

Că frunza vieţii-a-ngălbenit

Şi ce-am iubit nu s-a-mplinit,

Himerele mă pasc în hoarde!

Mă dor a trupului meu chingi

Şi nu-i simţire să m-aline,

Degeaba tind eu către tine,

Tu nu poţi dorul meu să-l stingi!”

(din poezia RECIDIVĂ)

Poeta îl absolvă pe iubitul care nu poate să răspundă la Iubirea ei! Din tot ce scrie reiese nobleţea sufletului ei, dar şi nobleţea sufletului iubitului ei. Ne minunăm cum este şi ce este în Marea grădină a Creaţiei lui Dumnezeu!

Se spune că dragostea este extazul Creatorului în creatură.

Poeta-pictoriţă, Virginia Brănescu, purificată prin sublimarea sentimentelor în frumoasele poezii de dragoste publicate în cartea REZONANŢE ACUTE, posibil să ne dăruiască, în viitor, şi creaţii despre Rugăciune. Gândul acesta mi-a venit, având în vedere buchetul celor 80 de flori ai artistei, dar şi datorită conexiunii cu un text al lui Paul Evdokimov: «Cea mai bună definiţie a omului ne vine din cultul liturgic: fiinţa umană este omul lui Trisaghion şi a lui Sanctus: „Cât trăiesc îi cânt lui Dumnezeu”. [...] În catacombe, imaginea cel mai des întâlnită este figura unei femei în rugăciune, oranta, ea reprezentând singura atitudine adevărată a sufletului omenesc. Nu e suficient să ai rugăciunea, trebuie să devii, să fii rugăciune, rugăciune întrupată. Nu este suficient să ai clipe de slăvire a lui Dumnezeu, trebuie ca întreaga viaţă, orice act, orice gest, până la surâsul chipului omenesc, să devină cântec de laudă, ofrandă, rugăciune. Să dai nu ceea ce ai, ci ceea ce eşti.»

Ştim cu toţii că Iubirea vindecă. Iubirea pentru Dumnezeu este înainte de toate. Iubirea necondiţionată reprezintă cel mai puternic stimulent cunoscut al sistemului imunitar. Poate că Iubirea Doamnei Virginia Brănescu, exprimată artistic atât de vulcanic în REZONANŢE ACUTE, dar neîmpărtăşită barbatului de care este sublim îndrăgostită, i-a provocat multe lacrimi, însă, cred, şi mesajul: Trăieşte şi scrie!

Să citim versurile lui Walt Whitman, ce sunt potrivite autoarei: „Când iubesc pe cineva mă umplu de furie uneori/ de teamă să nu se reverse din mine iubire neîmpărtăşită,/ Dar cred acum că nu există iubire neîmpărtăşită/ Plata e sigură, într-un fel sau altul./ Am iubit cu patimă o anumită persoană, iar iubirea nu mi-a fost întoarsă, / Şi totuşi din ea au ieşit aceste cântece.”.

O aşteptăm pe Doamna Virginia Brănescu cu noi creaţii artistice, fie chiar şi asemenea cântece pentru ca, citindu-le, să ne punem mintea la treabă şi să ne bucurăm sufletul.