( Video) Episcopul Macarie spune Rugăciunea Sfintei Cruci învățată de la bunica sa Parascheva, din Spermezeu

Părintele Episcop Macarie Drăgoi al Europei de Nord, în Duminica Sfintei Cruci, 19 martie 2017, în biserica parohiei românești din Oslo, a împărtășit cu mult dor păstoriților săi Rugăciunea Sfintei Cruci învățată de la bunica sa Parascheva, în satul său natal Spermezeu, de la poalele Munților Țibleș, județul Bistrița-Năsăud.
Preasfințitul Macarie a spus: „În această duminică a treia din Postul Mare, a Sfintei Cruci, cu mare bucurie și emoție împărtășesc cu frățiile voastre rugăciunea Sfintei Cruci, care mi-a marcat copilăria, umplând-o cu mireasma de neuitat a evlaviei satului meu natal năsăudean de la poalele Munților Țibleș. Această rugăciune a Sfintei Cruci am învățat-o de la bunica mea Parascheva, care nu știa carte, însă la fel ca mulți bătrâni din satul românesc de odinioară îl căuta pe Dumnezeu cu propriile sale cuvinte, fiind înaintată în cultura Duhului, în credincioșie și smerenie.
Sfântă Cruce armă tare,
Feri-mă de supărare;
Sfântă Cruce armă dulce,
Fii cu mine încotro m-oi duce;
Sfântă Cruce a lui Hristos,
Să-mi fii mie de folos.
Cruce-n casă, cruce-n masă,
Cruce în toți patru cornuri de casă.
Dumnezeu îi cu noi la masă,
Maica Sfântă-i la fereastră,
Îngerii împrejur de casă,
Maica Sfântă îi cu poala întinsă
Și pe noi toți ne cuprinsă.
Cruce în patul nost,
Dumnezeu îi la capul nost,
Dumnezeu ne-o apărat,
De vrăjmașul necurat,
De șarpele înveninat,
De iadul întunecat.
Sfântă Cruce, păzește-mă,
Maică Sfântă, acoperi-mă,
Înger bun, trezește-mă,
Doamne, mântuiește-mă. Amin!”
https://www.facebook.com/429291380558615/videos/787741278046955/

Comentarii

08/07/18 00:17
STEFANIA

Frumoasa RUGACIUNE;este sincera spusa din adancul iNIMII IN CINSTEA SfINTEI CRUCI <3 BINECUVANTATI FIE CEI CE SPUN
RUGACIUNEA <3

08/07/18 00:18
STEFANIA

BINECUVANTATI SA FIM ,CEI CE ROSTIM ACEASTA RUGACIUNE <3

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5