Viceprimarul Cristian Niculae: Îmi doresc să candidez, să fiu viitorul primar al municipiului Bistriţa

Preşedintele Organizaţiei PSD Bistriţa, Cristian Niculae, a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, că actualmente îşi doreşte să candideze pentru funcţia de primar al municipiului Bistriţa, însă o deciziei politică nu a fost luată.

         „Mi-aş dori să fiu candidatul din 2020. Nu am venit să fiu viceprimarul oraşului, am venit să fiu primarul oraşului. Nu pot să fiu ipocrit şi să spun că nu mi-aş dori acest lucru. Nu s-a luat nicio decizie, dar sunt convins că Partidul Social Democrat va avea cel mai bun candidat, astfel încât să câştigăm din nou alegerile peste doi ani (...). Îmi doresc să candidez, să fiu viitorul primar al municipiului Bistriţa, dar nu sunt un om care să mă leg de o candidatură. Dacă sunt alte soluţii şi dacă va fi un candidat mai bun decât mine, îl voi susţine cu cea mai mare forţă şi putereputere”, a declarat Cristian Niculae.

         În ceea ce priveşte declaraţia primarului Ovidiu Creţu, care a dat de înţeles că ar mai putea candida pentru încă un mandat în 2020, liderul PSD Bistriţa a menţionat că încă nu s-a pus problema susţinerii acestei candidaturi şi în 2020. „La nivelul organizaţiei municipale şi al Organizaţiei Judeţene a PSD nu există nicio decizie referitoare la viitorul candidat pentru funcţia de primar al municipiului Bistriţa în 2020. Vom analiza aceste lucruri, nu ştiu ce intenţii are domnul primar Creţu. Eu ştiu că intenţiile sunt de a nu candida, poate a făcut o glumă, poate nu a făcut o glumă. Este problema lui, are dreptul să candideze de câte ori are voie. Cert este că în partid nu s-a luat nicio decizie în acest sens", a mai spus Cristian Niculae.    

Preşedintele PSD Bistriţa a adăugat că în acest an se va analiza desemnarea candidatului, dar propunerea Organizaţiei municipale va trebui validată la nivel judeţean. Cristina Niculae a mai spus că are o relaţie foarte bună atât cu Organizaţia Judeţeană, cât şi cu primarul Ovidiu Creţu şi că nu există "tabere" în cadrul filialei bistriţene a social-democraţilor. 

 

Comentarii

25/02/18 13:48
Comentator

"Paseriche"... malai viseaze ... !!! Nu prea cred stimate domn ... , dar sa nu anticipam, vom vedea atunci ! Nu prea ai dumneata experienta manageriala pentru a conduce un municipiu si inca resedintza de judetz... fara suparare...

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5