Vicepremierul Sevil Shhaideh, faţă-n faţă cu primarii şi problemele comunităţilor din Bistriţa-Năsăud

Sevil Shhaideh, vicepremierul României şi ministru al Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, s-a întâlnit miercuri, la Palatul Administrativ, cu primarii judeţului Bistriţa-Năsăud, temele principale de discuţie constituindu-le accesarea Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) şi a fondurilor europene. La întâlnire au participat edilii tuturor localităţilor, indiferent de culoarea politică, care au avut posibilitatea de a solicita explicaţii sau de a propune modificări în implementarea unor proiecte, inclusiv cu referiri la PNDL 2014-2020.
„Sunt om din administraţia publică locală şi totdeauna problemele primarilor, problemelor preşedinţilor consiliilor judeţene nu sunt ale dânşilor, probleme personale, ci sunt ale comunităţilor noastre. În acest sens, întotdeauna când mă aflu în mijlocul domniilor lor încerc să găsim împreună soluţii. Soluţiile nu sunt pentru dânşii, ci pentru ca acele comunităţi să se poată dezvolta în continuare. Am prezentat priorităţile ministerului pe care-l reprezint, respectiv cele zece servicii obligatorii, PNDL, şi aici ne referim la asigurarea serviciilor de bază, în special la nivelul satului românesc – apă, canalizare, drumuri, dispensare, şcoli, grădiniţe – tot ceea ce poate aduce conform şi civilizaţie tuturor cetăţenilor din aceste localităţi”, a precizat viceprim-ministrul Sevil Shhaideh, la finalul întâlnirii.
Potrivit acesteia, comasarea Ministerului Dezvoltării Regionale cu cel al Fondurilor Europene a însemnat „un plus în corelarea surselor de finanţare pentru investiţiile publice”, inclusiv o prioritizare a investiţiilor, pornind de la asigurarea serviciilor de bază pentru o comunitate. „Am solicitat ca niciun proiect care are astăzi finanţare din fonduri europene, niciun primar să nu se retragă, să nu iasă din Masterplan sau din asociaţiile de dezvoltare intercomunitară. Avem fonduri europene suficiente ca să finanţăm asemenea proiecte. Deci, nu ieşim din Masterplan şi venim în Programul Naţional de Dezvoltare Locală, ca să distrugem un proiect sau o asociaţie, tocmai pentru că avem alte obiective în acest moment”, a menţionat viceprim-ministrul Sevil Shhaideh, adăugând că România îşi propune ca suma pe care s-o ramburseze de la Comisia Europeană, de la finele anului, să fie de 5,2 miliarde euro.
Ministrul Dezvoltării Regionale le-a prezentat primarilor şi aspecte privind reforma administraţiei publice, inclusiv acel Cod administrativ, un act normativ care să cuprindă statutul funcţiei publice, Legea 215/2001 a administraţiei publice locale, Legea 340 (a prefectului) etc. „Prin comasarea acestor acte normative într-un Cod administrativ, intenţionăm să asigurăm pe toţi funcţionarii, pe toţi demnitarii de la nivelul autorităţii publice locale şi nu numai, că există un document legislativ care să le permită să lucreze în condiţii de siguranţă, de cunoaştere a întregii legislaţii, dar unindu-le într-un singur act normativ, va fi mult mai uşor pentru toată lumea să lucreze”, a spus ministrul Sevil Shhaideh.
Vicepremierul României a precizat că din plan local au venit propuneri legislative referitoare la domeniul achiziţiilor publice, a ariilor naturale protejate, normelor de aplicare a Codului Silvic, inclusiv clarificarea competenţelor şi răspunderii administrative pentru primari/preşedinţi de consilii judeţene şi funcţionari publici.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5