Vezi cum poţi obţine cazierul judiciar!

Pentru a se obține un certificat de cazier judiciar în România, persoana fizică trebuie să depună personal cererea-tip, cu datele complete de stare civilă și motivată, însoțită de actul de identitate aflat în termen de valabilitate (cartea de identitate, buletinul de identitate, paşaport, cartea de identitate provizorie şi certificat de înregistrare a cetăţenilor U.E., carte de rezidenţă, carte de rezidenţă permanentă, permis de şedere temporară sau permanentă);

 

Persoana juridică depune prin reprezentant legal, care trebuie să-și dovedească calitatea, cererea-tip, cu datele complete de identificare și motivată, însoțită de:

• dovada calității de persoană juridică;

• dovada că deponentul este reprezentantul legal al persoanei juridice solicitante (Anexa 38 din H.G. nr. 345/2010);

• copie după actul de identitate al reprezentantului legal;

Persoanele domiciliate în străinătate pot solicita eliberarea certificatului de cazier judiciar prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României.

Vă reamintim faptul că, începând cu data de 1 februarie a.c., la primirea cererii de obţinere a certificatului de cazier judiciar, atât pentru persoana fizică cât şi pentru cea juridică, nu se va mai solicita taxa aferentă eliberării certificatelor de cazier judiciar, în cuantm de 10 lei. De asemenea, nici timbrul fiscal nu se mai solicită. 

Certificatul de cazier judiciar pentru persoane fizice se poate solicita şi prin împuterniciţii acestora, conform procedurilor legale în vigoare, după cum urmează:

 

Ø în ţară, numai pe baza unei procuri autentificate de către un notar public;

Ø în străinătate, pe baza unei procuri autentificate prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României ori de către un notar, cu respectarea cerinţelor legalizării actelor oficiale străine. Pentru statele care au aderat la Convenţia de la Haga din 5 noiembrie 1961 este suficient să fie aplicată apostila.

 

*   Conţinutul procurii trebuie formulat în termeni clari, din care să rezulte persoana care a fost mandatată, scopul şi durata mandatului.

*    În situaţia în care cererea se depune prin împuternicit, aceasta va fi însoţită de copia actului de identitate a solicitantului, copia actului de identitate a împuternicitului şi de procura autentificată în condiţiile legi.

*    Procurile întocmite în Republica Moldova sau de ambasadele Republicii Moldova, în limba română, sunt acceptate ca valabile fără vreo altă supralegalizare.

*    Când certificatul de cazier judiciar este necesar pentru depunere la dosarul de graţiere individuală, acesta poate fi solicitat de persoana condamnată, copiii, apărătorul ori reprezentantul legal al acesteia, soţul persoanei condamnate, ascendenţii, fraţii ori surorile celui condamnat sau ai soţului acestuia.

*    Când certificatul de cazier judiciar este necesar pentru Registrul Operatorilor Intracomunitari în document se înscriu pe lângă sancţiunile penale din hotărârile judecătoreşti rămase definitive și şi date notate în mod provizoriu privind persoanele fizice sau juridice faţă de care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale.

*    Certificatul de cazier judiciar se eliberează, de regulă, pe loc, sau în cel mult 3 zile de la data solicitării, în cazurile în care cererea-tip este depusă în România.

*    Pentru situațiile în care cererea este depusă prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României, certificatul de cazier judiciar se eliberează în cel mult 30 de zile de la data depunerii, iar în cazul adeverințelor în termen de 10 zile de la data solicitării.

 

Documentele sunt valabile 6 luni de la data primirii şi numai în scopul pentru care au fost eliberate.

 

În județul nostru, certificatul de cazier judiciar poate fi obținut de la sediul Insectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud din Bistrița, strada Nicolae Bălcescu, nr.1-3, precum și de la :

Poliția Orașului Năsăud

Poliția Orașului Sîngeorz-Băi

Poliția Orașului Beclean

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5