Vasile Dâncu: Nu cred că un Guvern, chiar dacă nu este unul politic, va elimina ce a fost bun

Ministrul propus pentru portofoliul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, năsăudeanul Vasile Dâncu, a declarat marți, în cadrul audierii la comisiile parlamentare de specialitate, că dorește să creeze premisele pentru reforma administrației prin perfecționarea resurselor umane.

Vicepremierul  a subliniat că o dezvoltare regională echilibrată a României presupune o comunicare între administrația centrală și cea locală și să conteze "vocea" celei din urmă, menționând că nu va elimina ce s-a realizat bun în domeniu până acum.

"Nu cred că un Guvern, chiar dacă nu este unul politic, va elimina ce a fost bun până acum. Vom încerca să ducem mai departe și să construim, să reparăm acolo unde nu funcționează. Din păcate, până acum doi ani nu am avut nici măcar un plan", a spus Dâncu.

El a precizat că va acționa pentru eliminarea limitării conexiunii de comunicare dintre Guvern și mediul politic.

"Vom încerca să structurăm o foarte bună relație cu Parlamentul României. Aș vrea ca această limitare să nu mai existe și voi fi o verigă de comunicare", a spus Dâncu.

El a adăugat că va construi o serie de axe prioritare în domeniu și va lucra nediferențiat cu toate partidele parlamentare sau neparlamentare, cu societatea civilă, menționând că sunt necesare consolidarea administrației publice și creșterea încrederii în clasa politică, indicator foarte mic în prezent.

"Nu este vorba despre lipsa de calitate, ci de o lipsă de transparență", a susținut Dâncu.

AGERPRES/(A — autor: Sorin Peneș, editor: Claudia Stănescu)

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5