Vaccinul gripal VaxigripTetra® este disponibil în farmaciile din România

București, 15 septembrie – Sanofi Romania anunță că vaccinul gripal VaxigripTetra® este acum disponibil în farmaciile din România. Acesta poate fi achiziționat din farmaciile cu circuit deschis și clinicile medicale, pe baza unei prescripții medicale de la medicul de familie. Conform indicațiilor terapeutice, VaxigripTetra® poate fi recomandat de medici pentru prevenirea bolii gripale prin imunizarea tuturor grupelor de vârstă, respectiv a adulților (inclusiv a gravidelor), a adolescenților și a copiilor cu vârste de la 6 luni, precum și pentru protecția pasivă a sugarilor cu vârsta sub 6 luni, după vaccinarea prealabilă a gravidelor[1].

 

Dr. Adrian Marinescu

Director Medical, Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”

“Vaccinarea este importantă mai ales pentru grupele de populație la risc, pentru care Organizația Mondială a Sănătăţii recomandă vaccinarea antigripală: persoanele cu vârsta peste 65 de ani, copiii cu vârsta între 6 luni şi 5 ani, gravidele și bolnavii cronici cu vârsta cuprinsă între 6 luni – 64 de ani. Dar gripa este mai periculoasă decât își dau seama cei mai mulți oameni. Poate duce la complicații severe, crescând riscul de infarct miocardic și pneumonie, chiar și în rândul adulților sănătoși.

Deoarece au existat mai multe sezoane cu o circulație redusă a virusurilor gripale, probabil din cauza măsurilor de protecție împotriva COVID-19, cum ar fi purtarea măștii și distanțarea socială, există o îngrijorare globală că imunitatea populației este scăzută, ceea ce ar putea determina ca sezoanele gripale viitoare să fie mai severe. Focarele întârziate de gripă în emisfera nordică în prima parte a anului 2022 (la sfârşitul sezonului gripal 2021-2022) arată natura imprevizibilă a gripei, iar cele mai recente date epidemiologice din sezonul actual de gripă din emisfera sudică denotă un sezon gripal cu un debut puternic.

Mai mult decât atât, continuă să existe un potențial risc combinat de epidemii de gripă și COVID-19, precum și posibilitatea de co-infecție, din cauza imunității scăzute împotriva gripei și a relaxării restricțiilor împotriva COVID-19. Prevenirea gripei și a complicațiilor sale severe ar trebui să fie o prioritate globală de sănătate publică, iar aceasta se bazează pe atingerea unei acoperiri vaccinale ridicate și prin oferirea protecției dincolo de gripă”.

 

Datele arată că gripa poate crește riscul de infarct miocardic de până la 10 ori în prima săptămână după infecția gripală[2], demonstrând că povara gripei depășește complicațiile respiratorii bine-cunoscute. De asemenea, gripa crește riscul de accident vascular cerebral* de 8 ori2, fiind în același timp, un factor determinant în dezvoltarea pneumoniei primare și secundare la copii[3].

Vaccinarea antigripală a fost asociată cu o reducere cu 15-45% a riscului de infarct miocardic, o reducere similară cu efectul renunțării la fumat sau al consumului de medicamente pentru a controla colesterolul sau hipertensiunea[4].

 

Dr. Lidija Milicevic

General Manager Vaccines, Sanofi Romania

„La Sanofi, credem că este nevoie de protecție dincolo de gripă, pentru a reduce riscurile complicațiilor severe ale acesteia, care pot duce la spitalizări.

Nu există două sezoane de gripă la fel și ne străduim să fim pregătiți pentru neprevăzut. Deși nu există răspunsuri sau rețete pentru situații imprevizibile, avem soluții pentru afecțiunile care pot fi prevenite prin vaccinare, cum este și gripa. Acesta este motivul pentru care continuăm să producem numărul maxim de vaccinuri gripale pe care capacitatea noastră globală îl permite, urmărind întotdeauna să răspundem cererii din piață. Ne vom îndeplini toate angajamentele privind livrările de vaccin gripal, pe baza nevoilor identificate împreună cu partenerii comerciali cu câteva luni înaintea sezonului gripal.

Ne menținem angajamentul de a furniza un vaccin gripal dezvoltat cu tehnologia consacrată. În același timp, suntem de neoprit în căutarea miracolelor științei pentru a dezvolta o nouă generație de vaccinuri gripale cu tehnologii multiple, astfel încât oamenii din întreaga lume să aibă acces cât mai rapid la vaccinurile de mâine”.

 

În România, vaccinarea antigripală pentru categoriile de populație la risc este acoperită prin intermediul Programului Național de Vaccinare, desfășurat de către Ministerul Sănătății prin cabinetele medicilor de familie. Vaccinul gripal poate fi achiziționat în baza prescripției medicale din farmaciile cu circuit deschis sau din centrele medicale private.

Vaccinarea antigripală anuală este cea mai bună modalitate de prevenție împotriva gripei și, implicit, a complicațiilor acesteia. În fiecare an pot apărea tulpini diferite ale virusului gripal, sezoanele gripale fiind, prin urmare, imprevizibile de la un an la altul. Din acest motiv, în fiecare an, Organizația Mondială a Sănătății monitorizează circulația acestora și face recomandări pentru compoziția vaccinului din sezonul următor. De asemenea, potrivit studiilor[5], protecția împotriva gripei poate scădea pe parcursul unui sezon gripal, ceea ce înseamnă că este necesară vaccinarea anuală repetată.

VaxigripTetra® este un vaccin gripal tetravalent, care conține două tulpini de tip A și două tulpini de tip B ale virusului gripal, conform recomandărilor emise în februarie 2022 de către Organizația Mondială a Sănătății (OMS), pentru sezonul gripal 2022 – 2023[6].

Gripa este o amenințare serioasă la nivel global, determinând anual 3 până la 5 milioane de cazuri severe și între 290 000 și 650 000 de decese[7]. Mai multe informații, pe www.despregripa.ro.

Despre virusul gripal

Gripa sezonieră este o infecție virală acută, care se răspândește cu ușurință de la o persoană la alta, cauzată de virusurile gripale care circulă pe tot parcursul anului în întreaga lume. Gripa sezonieră este caracterizată prin declanșarea bruscă a febrei, asociată cu tuse (de obicei seacă), dureri de cap, dureri musculare și articulare, indispoziție severă (senzație de disconfort), durere în gât și secreții nazale. Tusea poate fi severă și poate dura 2 sau mai multe săptămâni. În cazul majorității persoanelor, febra și alte simptome se ameliorează în termen de o săptămână, fără a fi nevoie de îngrijire medicală. La persoanele cu risc crescut însă, gripa poate cauza boli grave sau chiar deces. Cel mai mare risc de complicații apare în rândul gravidelor (OMS consideră gravidele cel mai important grup de risc), copiilor cu vârsta mai mică de 59 de luni (recomandarea OMS este de a vaccina copiii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 59 de luni), vârstnicilor, persoanelor care suferă de afecțiuni medicale cronice precum astm, afecțiuni cardiace sau pulmonare cronice, persoanelor cu boli imunosupresive, cum sunt HIV/SIDA. Personalul din sistemul de îngrijire medicală prezintă risc crescut de a contracta infecția gripală din cauza contactului cu pacienții[8].

Recunoscând amenințarea semnificativă a gripei, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și autoritățile naționale din domeniul sănătății din întreaga lume recomandă vaccinarea, ca fiind cea mai bună metodă de prevenție în cazul gripei și de reducere a riscurilor de complicații7.

Despre Sanofi

Suntem una dintre cele mai importante companii globale din domeniul sănătății și ne ghidăm după un singur scop, acela de a fi de neoprit în căutarea miracolelor științei pentru a îmbunătăți viețile oamenilor. Echipa noastră, prezentă în peste 100 de țări, este dedicată transformării practicii medicale, pentru a face imposibilul posibil. Oferim opțiuni de tratament care ar putea schimba viața și vaccinuri salvatoare pentru milioane de oameni din întreaga lume, punând în același timp sustenabilitatea și responsabilitatea socială în centrul ambițiilor noastre.

Compania Sanofi este listată la EURONEXT: SAN și NASDAQ: SNY




[1] Rezumatul Caracteristicilor Produsului Data revizuirii textului : Iunie 2022

[2] Warren-Gash C, et al. Eur respir J. 2018 Mar 29;51(3):1701794

[3] Kubale J, et al. Clin Infect Dis. 2021 Dec 6;73(11): e4288-e4295

[4] MacIntyre CR, et al. Heart 2016;102:1953–1956. Disponibil la: https://heart.bmj.com/content/heartjnl/102/24/1953.full.pdf  https://heart.bmj.com/content/heartjnl/102/24/1953.full.pdfAccesat în septembrie 2022

* Ratele de accident vascular cerebral la a 28-a zi după confirmarea de laborator a infecției gripale -7,82 (IC 95% 1,07–56,9)

[5] Intraseason Waning of Influenza Vaccine Protection: Evidence From the US Influenza Vaccine Effectiveness Network, 2011–2012 Through 2014–2015

Disponibil la: https://doi.org/10.1093/cid/ciw816 Accesat în septembrie 2022

[6] WHO recommendations for influenza vaccine composition for the 2022-2023 Northern Hemisphere influenza season

Disponibil la: https://www.who.int/news/item/25-02-2022-recommendations-announced-for-influenza-vaccine-composition-for-the-2022-2023-northern-hemisphere-influenza-season

[7] Who Influenza (seasonal) factsheet. Accesat în septembrie 2022

Disponibil la: https://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/influenza-(seasonal)

[8] Raport OMS din noiembrie 2018 - http://www.who.int/mediacentre/factsheets/fs211/en/

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5