Unitatea de Primiri Urgenţe ar putea fi transferată într-un cort, în faţa spitalului

         Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, ec. Gabriel Lazany, susţine că unitatea spitalicească ia în considerare posibilitatea achiziţionării unui cort special în care să fie amenajată Unitatea de Primiri Urgenţe pe timpul lucrărilor de extindere şi modernizare. Procedura de achiziţie publică a contractului de lucrări va fi demarată în această perioadă.

Este vorba despre un cort cu o suprafaţă de 300 mp, climatizat, care să poată fi folosit şi pe parcursul iernii. Dacă UPU va rămâne în actuala locaţie, timpii de aşteptare ar putea să se tripleze. Una peste alta, de anul viitor, accesul autoturismelor va fi interzis în curtea spitalului, după montarea cortului şi debutul lucrărilor din spatele unităţii.

         În context, ec. Gabriel Lazany a menţionat că se aşteaptă primirea contractului de finanţare pentru secţia spitalului de pe str. Alba Iulia, mizându-se ca lucrările să fie finalizate într-un an, cel mai probabil în 2020. După modernizare, acolo vor fi mutate şi secţiile spitalului care în prezent funcţionează în condiţii improprii în clădirea retrocedată de pe B-dul Independenţei.

         La Spitalul TBC, unde contractul de finanţare este semnat, a fost iniţiată deja procedura de achiziţie publică pentru desemnarea executantului. 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5